- Genclerbirligi – Alanyaspor 2-2. Ianis Hagi (26 de ani) a reușit un gol de senzație pentru formația sa.
- Internaționalul român a marcat din lovitură liberă, în minutul 14, iar în partea secundă și-a trecut în cont și o pasă decisivă.
Titular pentru a doua oară de la transferul în Turcia, Ianis Hagi s-a remarcat rapid în deplasarea din etapa a opta a Super Ligii Turciei.
16:00 Ianis Hagi a reușit și o pasă decisivă!
În minutul 69, Ianis l-a lansat perfect pe Hwang Ui-Jo, care a scăpat singur cu portarul și a marcat pentru 2-1.
Ulterior, mijlocașul român a primit nota 7.5 pentru evoluția sa, potrivit celor de la sofascore.com.
Genclerbirligi – Alanyaspor. Gol de senzație reușit de Ianis Hagi
Ianis Hagi a fost inclus în primul „11” pentru partida de astăzi și a înscris primul său gol în tricoul celor de la Alanyaspor.
Internaționalul român a marcat dintr-o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri, cu o execuție în vinclul porții adverse, în minutul 14.
Reușita vine chiar înaintea revenirii la echipa națională, pentru „dubla” cu Moldova și Austria, pentru care Mircea Lucescu a anunțat chiar astăzi lotul final.
La ultima acțiune a naționalei, Ianis Hagi a absentat din cauză că nu își găsise încă o echipă de club la care să aibă meciuri în picioare.
![]()
![]()
Galerie foto (11 imagini)
+11 Foto
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport