Zoom
Oana Țoiu s-a pozat cu congressman-ul care îl știe pe americanul care a vorbit cu Marco Rubio
Înainte să înceapă vizita în State, Oana Țoiu ne-a lăsat să înțelegem că se întîlnește cu Marco Rubio. Așa suna campania de presă pe care MAE a pus-o în circulație: „La invitaţia secretarului de stat al SUA, Marco Rubio, ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, efectuează o vizită de lucru în Washington, în perioada 3-6 februarie“. Marco Rubio a fost băgat în toate comunicatele, în toate referirile, în toate știrile, așa încît să devină clar că o s-o aștepte pe Oana noastră la aeroport.
În realitate, Marco a semnat un document și atît. Departamentul de Stat l-a trimis către 50 de state, ai căror reprezentanți s-au prezentat la Washington la grămadă. Anumite state și-au trimis ministrul de Externe, altele pe cei de la Economie sau Apărare. De la noi a mers Oana, visînd să stea de vorbă cu Marco Rubio și să aranjeze vizita lui Nicușor în SUA.
Dar visele rămîn vise, iar Oana a stat de vorbă cu funcționari de la Departamentul de Stat, cu congressman-ul Mike Rogers din Alabama și cu alți americani care s-au abătut pe la eveniment. Marco a apărut la un moment dat, le-a vorbit celor 50 de reprezentanți ai statelor de la un pupitru, și dus a fost. Oana a rămas în sală cu Mihai Jurcă și consilierul Burnete ca să amenajeze noul comunicat de presă.
Evenimentul pentru care a curs atîta cerneală pe cămașa lui Marco Rubio n-a avut nimic special cu România. A fost o reuniune ministerială dedicată mineralelor critice, organizată de Washington, care a urmărit „întărirea cooperării internaţionale pentru a asigura lanţuri de aprovizionare sigure şi diversificate, la nivel bilateral, cît şi UE-SUA“. Deci America a cerut unor țări să se prezinte cu lista resurselor strategice.
Resursele astea se clasifică, în funcție de urgențe, în fel de fel de categorii: materiale strategice, cerute de tehnologiile în derulare; pămînturi rare, absolut necesare în tehnologiile de vîrf; minerale critice, a căror lipsă întrerupe procese esențiale din apărare, Inteligență Artificială și tehnologii care mențin avansul SUA.
Lista României e destul de săracă. Avem ceva cupru, uraniu, grafit, aur și metale asociate. Dar n-avem litiu, cobalt și pămînturi rare. Cît despre zăcămintele „game changer“, adică galiu, germaniu, tungsten, scandiu, ytriu – nici pomeneală. Dacă Marco chiar ar fi avut de gînd să stea de vorbă cu trimișii celor 50 de state în ordinea valorii minerale, Oana ar fi trebuit să-și aștepte rîndul pînă la final, alături de statele sărace. Dar n-a fost să fie.
E interesant de aflat dacă, pe parcursul discuțiilor despre zăcăminte, le-a spus congressman-ilor ce schimbare profundă s-a produs în sufletul ei de useristă în cei 14 ani care au trecut de la blocarea exploatării aurului la Roșia Montană, cînd băteau, ea și colegii ei, cu sticluțele de plastic în asfalt ca să oprească extragerea materialelor strategice.
Mai e ceva de adăugat la bilanțul acestui succes diplomatic. Chiar dacă a vorbit cu mult personal auxiliar, Oana n-a reușit să stabilească o dată pentru vizita lui Nicușor la Washington. Nu ziua și luna, nu anotimpul, dar nici măcar anul. Poate că va reuși data viitoare, cînd, la invitația lui J.D. Vance, va avea ocazia să discute cu șoferul care îl știe pe portarul care l-a salutat pe vicepreședintele SUA.
1.158 de vizualizări