Zoom
Din gaură de șarpe în gura tîrgului

În timp ce mass-media și politicienii se păruiesc încercînd să-și găbjească adversarii tupilați printre milioanele de file ale cazului Epstein, în timp ce analiștii, ideologii și fanaticii imaginează ’jdemii de scenarii, ba cu Putin, ba cu Mossadul, ba cu oculta mondială, mie, unuia, mi s-a făcut lehamite de profunzimea și inteligența incomensurabilă a căutătorilor și am făcut ochii roată împrejur. Și ce-am văzut? Vă avertizez dintru început: nu e nici o conspirație, nu e nici o mînăreală. E o poveste veche de cînd lumea: de-a v-ați ascunselea. De fiecare dată cînd există o interdicție, un comandament, o normă și o morală oficială – bună numai pentru pulime –, se reunește imediat un corp de armată, un detașament de cercetași și legea sau morala sînt ocolite cu dibăcie. Nu mă interesează, deocamdată, cui au folosit informațiile stocate de Epstein. Asta să dezbată parlamentele și să ancheteze serviciile secrete. Ce mă și scîrbește este puhoiul de indivizi care au poftit să-și clătească scîrbavnicul mădular ori ștromeleagul învîrtoșat în fetițe ieșite sau fugite de pe băncile școlii. Dar de ce spun că nu e prima dată și nu mă mir prea mult? În timpul lui Hitler, Ernst Röhm, liderul SA (Stormtroopers) poftea la cărniță de băieți. A fost executat în Noaptea Cuțitelor Lungi doar pentru că făcea parte dintre adversarii interni naziști. În schimb, Gustaf Gründgens, actor și regizor celebru german, era notoriu, dar a prosperat sub protecția lui Göring. Nu exista interdicție pentru el și pentru favoriții regimului.

Dar parcă asta a fost tot? Păi, nu în Biserica Catolică s-au aciuat, claie peste grămadă, pedofili unul și unul? A urmat un scandal monstru, mai ales că pofticioșii erau mutați „disciplinar“ în alte parohii, unde o luau de la început. Dar de ce nu am pomeni de cea ortodoxă, unde pofta de copii a fost strașnic întrecută de cea pentru tineret, mîndria țării? La periferia legii, în Franța, miniștri de felurite soiuri frecventau un bordel select și secret, aflat sub înaltă protecție. Mi-a rămas în minte unul dintre clienți, mare ministru, care, înainte de a composta tinerele practicante, se urca gol pe șemineu și cînta ca cocoșul. Deh, altfel nu-i venea să percuteze. De curînd, în plină pandemie, un parlamentar maghiar de esență foarte creștină a fost prins cu chiloții-n vine la o swinghereală gay, la Bruxelles. În comunism, unde morala oficială ținea femeile de prăsilă, petrecerile secrete cu puștoaice, dansatoare și animatoare se țineau lanț. Poate că nu era chiar lanțul Sfîntului Anton, dar era beton. Nu altfel sună frumoasele frății ale furtișagului și ale corupției.

O mînă o spală pe cealaltă și toate albesc obrazele. Ceea ce le deosebește de cartelul Epstein e anvergura. Aici, da, trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Lista clienților e uriașă, iar cazurile cele mai flagrante sînt, spre surpriza generală, apărătorii înfocați ai umanității, ai democrației, ai drepturilor omului (necăjit). Băieții cu natura în gură, cetățeni cu respectul erect al femeii, indivizi care s-au căcat în scăldătoarea cu bani, artiști vizionari, supărați foc pe societatea injustă – toți au intrat la arat și semănat, la brațetă cu adversarii lor notorii. Odată cu chiloții au căzut și măscuțele. Dulcele miros al bordelului i-a îmbătat de fiecare dată. Nu e deci de mirare că doar aici s-au putut ascunde de morala oficială și plicticoasă. Aici au gustat păsărică fără să le rămînă puf pe botișor. Aici s-au dat în bărci și au legat prietenii transpartinice. Ești om cu mine, sînt om cu tine. Hai să ne facem și frați de cruce. Doar că nu ne sugem sîngele, ne sug altele terminalele înfrățite. Zău că masoneria pare o glumă răsuflată. Iar ochiul stăpînului Epstein a-ngrășat vacile politice de muls. Așa a crescut, a cîștigat și a devenit unul dintre cei mai puternici oameni ai planetei. Miliardarii erau la deștu’ mic.

Partea cea mai nașpa e că regulile astea, pe care, chipurile, se bazează orice societate, au devenit tot mai aspre pentru prostime. Numai ce i se ridică unuia moțul, numai ce calcă strîmb altul, numai ce scapă o vorbă-n doi peri, că-l trîntesc la pămînt trei psihologi, zece ONG-uri creștin-ecologice, gardienii decenței și preoții și vestalele vieților nepătate. Ipocrizia e atît de mare, că nu mai poți privi în ochi nici măcar un om cinstit, fără să îl bănuiești măcar de o noapte pe insula plăcerilor. Tre’ să fi fost acolo, prea le zice ca din carte!

552 de vizualizări