• Maccabi Haifa a anunțat oficial prelungirea contractului cu Lisav Eissat (29 de ani), fundaș cu două selecții la naționala României.

  • Barajul Turcia – România pentru CM 2026 se va juca pe 26 martie, de la ora 19:00, și va fi liveTEXT pe GOLAZO.ro și în direct pe Prima TV.

Jucătorul și-a extins actuala înțelegere, valabilă inițial până în 2027, iar acum este legat de club până în 2029.

Lisav Eissat a semnat cu Maccabi Haifa până în 2029: „Nu există om mai fericit decât mine”

Fundașul este produsul academiei lui Maccabi Haifa. Sezonul anterior, Eissat a fost împrumutat la Hapoel Hadera, iar în actuala stagiune a revenit la Maccabi, unde s-a impus în lotul primei echipe.

„Nu există om mai fericit decât mine să semnez cu clubul care este casa mea și pentru echipa pe care o susțin din tribună.

Am ajuns la Ketsef la 5 ani și visam să joc la prima echipă, iar astăzi pot spune că mi-am îndeplinit visul. Acum vreau să-mi ajut echipa să-și atingă obiectivele și să aduc bucurie suporterilor noștri extraordinari”, a spus fundașul naționalei, conform one.co.il.

Clubul a pregătit și un videoclip special cu ocazia semnării noului contract, în care sunt surprinse mai multe momente cu fundașul.

În sezonul 2025/2026, a bifat 21 de meciuri în toate competițiile și a oferit două pase decisive.

Scouterul-șef al lui Maccabi Haifa, Lior Rafaelov, a subliniat importanța lui Eissat în planurile clubului pentru următorii ani:

Lisav, care a crescut în departamentul nostru de juniori, s-a integrat la seniori într-un mod excepțional, atât social, cât și profesional. Îl vedem ca pe un jucător și o figură de lider. Ca parte a construirii lotului pentru următorii ani, suntem bucuroși de prelungirea contractului său Lior Rafaelov

Eissat deține dublă cetățenie și, din 2025, a ales să reprezinte naționala României. Fundașul a debutat deja pentru prima reprezentativă, unde a jucat două meciuri:

  • 9 octombrie: România – Moldova 2-1 (amical)

  • 18 noiembrie: România – San Marino 7-1 (preliminarii CM 2026)

Dorit și de Dinamo

Lisav Eissat a fost urmărit de Dinamo în urmă cu doi ani, fiind eligibil pentru respectarea regulii U21.

„Câinii” au vrut să-l transfere în toamna lui 2024, însă au ratat momentul. După ce fundașul a ajuns titular la Maccabi Haifa și a fost convocat la naționala României, suma cerută de israelieni a crescut considerabil.

„Prețul lui Lisav e prohibitiv. Mai e o discuție pentru el în Portugalia, dar pentru noi e un capitol închis. E greu, e foarte greu. La prețul ăsta, nu. N-am reușit nici să-l împrumutăm”, spunea Andrei Nicolescu în urmă cu o lună.

FOTO: România – San Marino 7-1

România - San Marino, meci

România - San Marino, meci

Galerie foto (36 imagini)

+36 Foto

labels.photo-gallery

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport