La peste 30 de ani de la Revoluție, timp în care nivelul de trai din țara noastră a crescut, totuși românii continuă să plece din țară.

Asta în ciuda faptului că anul trecut PIB-ul României ajunsese, nominal, de 9,2 ori mai mare decât în urmă cu 34 de ani, dar și că România a înregistrat cea mai rapidă creștere economică din regiune de la aderarea la UE, o evoluție care s-a transpus într-o creștere de trei ori a salariilor reale, precum și într-o îmbunătățire a calității vieții, conform unui studiu BNR din 2025.

„În ultimii 20 de ani, România a înregistrat cel mai rapid avans privind convergența reală din Uniune, recuperând peste jumătate din decalajul față de zona euro”, arată studiul.

Cât despre plecarea românilor din țară în ciuda nivelului de trai vizibil mai ridicat, în special în zonele urbanului mare, această situație chiar a accelerat în ultimii ani, conform unui studiu Profit.

Astfel, scria sursa citată anul trecut, fenomenul de revenire a românilor acasă, care era clar până în 2022, se inversase la momentul respectiv dramatic, numărul celor care au emigrat depășindu-l net pe cel al imigranților cetățeni români și inversând un trend care dura de aproape un deceniu.

România, între plecare și înlocuire. „Migrația nu este un accident, ci o alegere rațională”

Comentând acest subiect pentru Ziare.com, consultanta în legislația muncii, integrare și migrație Mariana Manole spune că migrația economică a românilor nu este un paradox și nici un eșec al creșterii economice, ci rezultatul unei comparații raționale între sisteme.

Astfel, arată aceasta, salariile au crescut, economia s-a consolidat, deci România, în general, a crescut, dar diferența de competitivitate față de economiile vest-europene rămâne suficient de mare încât mobilitatea să fie o opțiune logică.

„Românii nu pleacă pentru că nu cred în România. Pleacă pentru că pot alege. Pentru că sunt cetățeni europeni. Pentru că piața muncii este liberă. Pentru că pentru aceeași muncă pot obține venituri semnificativ mai mari într-un sistem mai predictibil”, explică specialista.

Totodată, ea adaugă și faptul că migrația nu mai este despre supraviețuire, ci despre competitivitate între economii, făcând o analiză a situației de fond după cum urmează:

Migrația și sustenabilitatea sistemului de pensii

Sistemul public de pensii din România, spune specialista, funcționează pe principiul redistribuirii: contribuțiile actualilor salariați susțin pensiile actualilor pensionari.

Astfel, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică și Casa Națională de Pensii Publice, România are aproximativ 5,6 milioane de salariați activi și circa 4,7 milioane de pensionari. Raportul este de aproximativ 1,2 salariați la un pensionar.

Numai că pentru un sistem bazat pe solidaritate intergenerațională, explică consultanta de integrare, acest raport este fragil, iar orice reducere a populației active — prin migrație sau declin demografic — amplifică presiunea asupra bugetului public.

În paralel:

– natalitatea este în scădere,

– populația activă se diminuează,

– segmentul tânăr și calificat este cel mai mobil la nivel european.

„Migrația românilor nu este doar o temă socială sau economică. Este o temă de sustenabilitate fiscală pe termen mediu și lung. În absența unor politici coerente privind capitalul uman, presiunea asupra sistemului public de pensii va deveni o realitate bugetară, nu doar o dezbatere teoretică”, mai spune aceasta.

Muncitorii non-UE – parte din soluție, dar nu întreaga strategie

În continuare, aceasta arată că România a devenit, în paralel, importator de forță de muncă, iar muncitorii străini contribuie la buget prin taxe și contribuții sociale și acoperă un deficit real din sectoare esențiale ale economiei.

Însă dacă aceste fluxuri rămân predominant sezoniere sau pe termen scurt, fără politici clare de integrare și stabilizare, contribuția lor rămâne volatilă, spune Mariana Manole.

În plus, arată ea, integrarea nu este doar o temă socială, ci una de stabilitate fiscală și demografică.

Învățământul dual – reforma strategică

Specialista subliniază și faptul că nu putem discuta despre migrație fără să discutăm despre formarea viitoarei forțe de muncă.

Mai mult, arată aceasta, învățământul dual trebuie să devină instrument strategic național, nu program punctual.

Astfel, conform Marianei Manole, un sistem dual consolidat poate:

– forma meserii deficitare,

– reduce abandonul școlar,

– crește retenția tinerilor,

– consolida baza de contribuabili.

Și totodată, arată ea, reforma educației profesionale nu este doar reformă educațională, ci reformă economică și fiscală.

Reforma de care avem nevoie

Nu în ultimul rând, specialista arată și faptul că România are nevoie de o abordare coerentă care să coreleze:

1. Politici de retenție a forței de muncă românești.

2. Programe reale de repatriere a românilor din diaspora.

3. Stabilizarea și integrarea pe termen lung a muncitorilor non-UE.

4. Extinderea accelerată a învățământului dual.

5. Corelarea acestor politici cu sustenabilitatea sistemului public de pensii.

Astfel, punctează specialista, migrația nu este problema, ci lipsa unei arhitecturi strategice pentru capitalul uman.

În concluzie, arată Mariana Manole, România nu este o victimă a mobilității europene, ci este parte a ei.

„Întrebarea nu este de ce pleacă românii. Întrebarea este dacă avem curajul să construim un model economic care să îi facă să rămână, să revină sau să contribuie pe termen lung la stabilitatea sistemului public. Reforma capitalului uman nu mai este opțională. Este condiția sustenabilității României”, încheie aceasta.

Destinațiile predilecte rămân Germania și Țările de Jos, urmate de Irlanda, Franța sau alte state vest-europene

Subiectul a fost comentat și de Bianca Zavoda, fondatoare Zatama-Connect, companie parteneră din grupul Consult HR, care spune că, din perspectiva sa, fenomenul plecării românilor la muncă în străinătate nu a dispărut în 2026, dar s-a transformat semnificativ față de acum 10–15 ani.

„Dacă în trecut vorbeam despre un exod masiv determinat aproape exclusiv de diferențele salariale, astăzi decizia este mult mai nuanțată. Este adevărat că nivelul de trai din România a crescut, iar în anumite industrii salariile au devenit competitive raportat la costurile locale. Cu toate acestea, diferențele de venit față de state precum Germania, Olanda sau Irlanda rămân considerabile, în special în domenii precum construcții, transport și logistică, HoReCa, retail sau servicii operaționale. Pentru mulți candidați, posibilitatea de a câștiga de două sau chiar trei ori mai mult decât în țară, într-un interval relativ scurt, rămâne un argument puternic”, spune aceasta.

În același timp însă, aceasta observă o schimbare clară de mentalitate: tot mai puțini români își mai doresc o relocare permanentă.

Astfel, adaugă Bianca Zavoda, dacă în trecut obiectivul era stabilirea definitivă, astăzi mulți aleg formule temporare sau contracte pe perioadă determinată, cu scopul de a economisi sau de a atinge un obiectiv financiar concret.

De asemenea, mai spunea ea, crește interesul pentru joburi remote oferite de companii din afara țării, fără ca persoana să fie nevoită să plece fizic din România.

Practic, adaugă Bianca Zavoda, mobilitatea s-a mutat parțial în zona digitală. Astfel, candidații caută venituri occidentale, dar preferă să rămână aproape de familie și de rețeaua lor socială.

„Destinațiile predilecte rămân în continuare Germania și Țările de Jos, urmate de Irlanda, Franța sau alte state vest-europene, însă vedem interes și pentru zone precum Emiratele Arabe Unite, în special în domenii tehnice sau servicii. Cele mai căutate joburi sunt în continuare în sectoare unde bariera de intrare este accesibilă și unde cererea este constantă: construcții, transport, depozitare, producție, turism și restaurante. În paralel, România se confruntă cu un deficit de forță de muncă în aceleași domenii, motiv pentru care companiile locale apelează tot mai mult la muncitori extracomunitari”, continuă specialista.

Aceasta mai spune și că un alt aspect important este că decizia de plecare nu mai este exclusiv economică.

Astfel, candidații analizează tot mai atent calitatea vieții, echilibrul muncă–viață personală, stabilitatea sistemelor sociale și predictibilitatea mediului economic.

Iar în același timp, costurile emoționale ale plecării, distanța față de familie, dificultatea integrării, barierele culturale și lingvistice cântăresc mai mult decât în trecut.

Tocmai de aceea, spune Bianca Zavoda, specialiștii văd o scădere a dorinței de relocare definitivă și o orientare către opțiuni flexibile.

„Pentru angajatori și recrutori, această realitate înseamnă că simpla ofertă salarială nu mai este suficientă. Candidații sunt mai informați, compară oportunitățile și pun accent pe beneficii reale cum ar fi sprijin pentru integrare, stabilitate contractuală, transparență, posibilități de dezvoltare profesională și, acolo unde este posibil, flexibilitate”, arată aceasta.

În concluzie, mai spune Bianca Zavoda, românii continuă să plece la muncă în străinătate nu pentru că România nu ar fi evoluat, ci pentru că diferențele economice și de oportunitate încă există. Însă plecarea de astăzi, încheie acesta, este mai calculată, mai temporară și mai orientată spre obiective concrete, nu neapărat spre emigrare definitivă.

„Statul român consideră că totul se rezolvă cu amenzi și constrângeri, într-o economie care se schimbă rapid”

Pe de altă parte, deși România, după cum s-a văzut din explicațiile anterioare, pierde în continuare forță de muncă autohtonă, totuși problema este și mai complexă, în sensul în care, în anumite situații, poate pierde inclusiv lucrătorii străini veniți în țară.

Astfel, Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) atrage atenția asupra unui fenomen cu impact național major: România riscă să piardă forța de muncă străină prezentă deja în țară, în favoarea Spaniei, într-un context în care legislația internă descurajează atât muncitorii, cât și angajatorii.

Concret, în timp ce Spania anunță măsuri de legalizare pentru peste 500.000 de muncitori străini și oferă stabilitate și perspective clare de integrare, România continuă să aplice o strategie rigidă și coercitivă. 

„România repetă același model greșit: în loc să atragă și să păstreze resursele, ia măsuri prin care le pierde. Statul român consideră că totul se rezolvă cu amenzi și constrângeri, într-o economie care se schimbă rapid. Nouă ni se aplică sancțiuni pentru că muncitorii pleacă în Vest, în condițiile în care aducerea lor în România este extrem de birocratică, durează mult, iar dacă ajung în ilegalitate, de multe ori din necunoașterea procedurilor de imigrare, nu există nicio formă de amnistie pentru ei. Există doar repatrierea. Între timp, Spania oferă amnistie pentru 500.000 de oameni. De ce ar mai rămâne aici? Spuneam încă din primăvara anului 2025 că România ar trebui să ofere amnistie străinilor care doresc să muncească, dar se află în ilegalitate. Autoritățile române nu au făcut nimic și neagă existența acestor situații. Spania nu a pierdut timpul”, a declarat Romulus Badea, președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent