Luni, 16 Februarie 2026, ora 09:58

1581 citiri

Un mesaj al echipei președintelui Turciei, șters rapid de pe social media. La cine se referea mesajul

Recep Tayyip Erdogan și Mohamed bin Zayed Al-Nahyan FOTO X/Mohamed bin Zayed Al-Nahyan

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a amânat o vizită programată pentru luni, 16 ianuarie, la Abu Dhabi, pe motiv că omologul său din Emirate, Mohamed bin Zayed Al-Nahyan, se confruntă cu o „problemă de sănătate”, potrivit unui mesaj postat duminică pe X de către echipa sa și șters rapid.

„Președintele nostru, domnul Recep Tayyip Erdogan, a avut o conversație la telefon cu președintele Emiratelor Arabe Unite […] În timpul convorbirii, președintele Erdogan și-a exprimat tristețea față de problemele de sănătate cu care se confruntă (președintele) Al-Nahyan și i-a urat o recuperare rapidă”, a scris duminică, 15 ianuarie, departamentul de comunicare al președinției turce pe X, într-un mesaj al cărui screenshot a fost salvat de AFP.

În acest mesaj de trei paragrafe, preluat imediat de mass-media oficială turcă, președinția turcă a precizat că Erdogan „se va deplasa în Emiratele Arabe Unite la o dată ulterioară, care va fi stabilită la momentul oportun”.

Mesajul a fost ulterior șters de pe conturile X ale președinției turce, iar postul public TRT a eliminat din articolul său privind amânarea vizitei domnului Erdogan mențiunea referitoare la „problema de sănătate” cu care se presupune că s-ar confrunta președintele Emiratelor.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent