Zelenski anunță linia roșie înainte de negocierile de la Geneva. „Nu respecți pe nimeni. Nu respecți regulile, democrația. Du-te dracului în Rusia!”

Volodimir Zelenski Foto: X/@ZelenskyyUa

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, dă de înțeles, că nu va renunța la teritoriile cerute de Rusia în cadrul discuțiilor privind un eventual acord de pace. Acesta cere SUA să decidă înainte care vor fi garanțiile de securitate și apoi să se discute despre teritorii. Zelenski amintește că Ucraina a mai primit „garanții de securitate”, rămânând fără arme pentru a se apăra de agresori. Liderul de la Kiev mai cere noi sancțiuni față de industria nucleară rusească și de persoanele implicate în aceasta.

„Este o mare greșeală să permiți atacatorului să ia ceva. A fost o mare greșeală chiar de la început, începând cu 2014. Și chiar înainte de asta, în timpul atacului și ocupării unor părți din Georgia. Și chiar înainte de asta, când Cecenia a fost ocupată, cu distrugere totală și un milion de victime – atât morți, cât și răniți. S-au făcut multe greșeli. De aceea, acum nu vreau să fiu președintele care va repeta greșelile făcute de predecesorii mei sau de alți oameni. Nu vorbesc doar despre Ucraina. Vorbesc despre liderii diferitelor țări care au permis unei țări agresive precum Rusia să intre pe teritoriul lor”, a scris Zelenski pe X.

Acesta spune că pe Vladimir Putin nu îl poți opri cu cu sărutări sau flori.

„Sfatul meu pentru toată lumea – nu faceți asta cu Putin. Altfel, va exista un prim pas, apoi, în cinci ani, își va reconstrui armata, va crește numărul de soldați, armata sa va fi bine antrenată. Pentru că a pierdut o mulțime de oameni bine antrenați. Pierde acum 30-35 de mii de oameni pe lună. Vă puteți imagina asta în secolul XXI? Vă puteți imagina – pierde 35.000 în fiecare lună? Nu sunt sigur că știe despre asta.”, spune liderul de la Kiev.

„Mesaj puternic pentru europeni”

Zelenski îi mulțumește lui Trump pentru sancțiunile impuse Lukoil și Rosneft, dar îndeamnă la măsuri mai dure.

„Poate sancționa toată energia lor, în special energia nucleară. Și va fi un mesaj puternic pentru europeni. Europenii au făcut multe. Dar încă nu au sancționat energia nucleară rusească, Rosatom, persoanele și rudele lor, copiii lor, care trăiesc din banii lor în Europa, în Statele Unite, care plătesc cu aceste profituri pentru educația lor la universitățile europene, care dețin proprietăți imobiliare în Statele Unite. Multe proprietăți imobiliare. Ei susțin financiar copii și rude de pretutindeni”, scrie Zelenski.

„Du-te dracului în Rusia. Du-te acasă. Nu respecți pe nimeni în Statele Unite. Nu respecți regulile. Nu respecți democrația. Nu respecți Ucraina sau Europa. Du-te acasă”, mai scrie Zelenski despre rușii care au fost omiși din sancțiuni până acum.

„Sunt realiști și au pierdut multe”

Acesta subliniază că ucrainenii nu mai au încredere, pentru că se cer compromisuri de la cei atacați și nu de la atacatori”.

„Nu au încredere în nimeni pentru că am avut Memorandumul de la Budapesta. Acesta a fost garanții de securitate. Am renunțat la armele noastre nucleare și de altă natură. O mulțime de aeronave – zeci de avioane. Am renunțat la ele și am primit garanții de securitate, suveranitate și independență. În cele din urmă, nu avem aceste arme și nu avem garanții de securitate. Nimeni nu ne-a salvat independența. Este adevărat. Și de aceea este de înțeles de ce oamenii nu au încredere. Nu trăiesc într-o lume fantastică. Sunt realiști și au pierdut multe: familiile, casele și modul de viață”, mai scrie președintele Ucrainei.

Acesta subliniază că cetățenii săi vor să vadă cum vor arăta garanțiile de securitate.

„Ce se întâmplă dacă vine Rusia? Mulți dintre ei nu se întreabă: „Ce se va întâmpla dacă vin?”. Ci se întreabă: „Ce se va întâmpla când vor veni din nou?”. Pentru că sunt siguri că rușii vor veni din nou. Și ei spun pur și simplu: „Nu, nu vom fugi. Vrem doar să auzim ce înseamnă. Care este prețul? Ce înseamnă garanțiile de securitate din partea liderului mondial – Statele Unite ale Americii?””, mai spune Zelenski.

Zelenski cere mai întâi garanțiile se securitate și apoi discuțiile despre teritorii.

„Prietenii noștri americani pregătesc garanții de securitate. Dar au spus – mai întâi acest schimb de teritorii, sau ceva de genul acesta, și apoi garanții de securitate. Cred – mai întâi, garanții de securitate. În al doilea rând, nu vom renunța la teritoriile noastre pentru că suntem pregătiți pentru compromis. Pentru ce fel de compromis suntem pregătiți? Nu pentru compromisul care îi oferă Rusiei oportunitatea de a se recupera rapid și de a veni din nou să ne ocupe. Acesta este un lucru important Așa vedem noi prioritățile. Dar, în orice caz, garanțiile de securitate vor funcționa doar după un vot în Congres. Deci, de ce să ne temem? Nu înțeleg. Putem semna documentul privind garanțiile de securitate pentru Ucraina împreună cu liderii. Va fi un semnal puternic pentru oameni – America vă va ajuta și vă va sprijini, europenii vor fi alături de voi dacă Rusia va veni din nou. Și apoi puteți vorbi cu ucrainenii despre ce sunt pregătiți”, declară liderul ucrainean.

Acesta amintește că a mai declarat că Ucraina este recunoscătoare tuturor celor care ascultă, sprijină și fac tot posibilul – prin diplomație – pentru a ajuta la încheierea acestui război cu demnitate.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent