Dan Dungaciu și Petrișor Peiu au devenit principalii purtători de mesaj ai AUR după marginalizarea fondatorilor partidului, însă profilul lor conturează, în opinia politologului Cristian Pîrvulescu, o agendă revizionistă periculoasă. Într-o analiză pentru „Adevărul”, Pîrvulescu explică dedesubturile ascensiunii celor doi și mizele strategiei puse la cale de George Simion.
Dan Dungaci și Petrișor Peiu. FOTO: AUR
Transformarea AUR într-un vehicul politic centrat exclusiv pe persoana lui George Simion a necesitat, conform profesorului Pîrvulescu, o ruptură brutală de trecutul organizațional al formațiunii. După înlăturarea fostului copreședinte, Claudiu Târziu, George Simion s-a debarasat și de fostul său angajator, Marius Lulea, omul care controla finanțele partidului.
„Asasinatul
ritualic” al fondatorului
„În
limba română, Lulea se scrie Lulea și se citește Lulea (n.red. – cu accent pe prima
silabă). Vorbim despre domnul Lulea, creatorul partidului. Este un fel de
asasinat ritual, în care părintele fondator este eliminat pentru a începe din
nou construcția politică”,
explică Pîrvulescu.
Motivația
acestei epurări ține atât de orgoliu, cât și de pragmatism politic extern.
„Simion,
care a trăit sub influența lui Lulea vreme de zece ani, schimbă registrul și
încearcă să personalizeze partidul. Existența lui Lulea și a celorlalți
fondatori reprezenta o problemă, inclusiv în relația cu Rusia, având în vedere
contractul pe care Lulea l-a avut încă înainte de lansarea partidului”, detaliază politologul.
Această
personalizare excesivă vine însă cu riscuri majore pentru stabilitatea
formațiunii pe termen lung. Pîrvulescu avertizează că „un partid
personalizat poate câștiga aderenți pe termen scurt, dar pe termen mediu și
lung are o problemă majoră de instituționalizare. De regulă, astfel de partide
nu rezistă”.
Fațada
de specialiști: Dungaciu și Peiu
În
locul „vechii gărzi” au apărut profesorul Dan Dungaciu și economistul Petrișor Peiu, ambii cultivați constant în media. Totuși, promovarea lor nu indică o schimbare de
doctrină, ci o nevoie de validare și o strategie de imagine, consideră Cristian
Pîrvulescu.
„Cei
doi au devenit lideri formali după ultimul congres al partidului, înlocuindu-i
pe cei considerați de Simion prea puțin frecventabili sau ostili. Peiu a luat
locul lui Lulea. El nu reprezintă un pericol pentru Simion, la fel nici
Dungaciu. În acest moment, nu au o structură proprie care să-i susțină. Au fost
preluați din spațiul public și atașați AUR, beneficiind deja de o anumită
imagine publică”,
consideră decanul SNSPA.
Miza
este aceea de a combate eticheta de partid lipsit de expertiză. Totuși,
Pîrvulescu demontează mitul tehnocratului atașat noilor veniți.
„Reproșul
adus AUR este că nu are specialiști. Prin urmare, încearcă să creeze această
impresie. Numai că, în realitate, cei doi nu sunt specialiști. Dungaciu este
cunoscut de multă vreme ca militant de extremă dreaptă, provenit din zona
universitară. Peiu a fost promovat ca
specialist în economie, posibil prim-ministru, tehnocratul partidului. În
realitate, nu are competențe speciale în acest domeniu, dar a fost recuperat și
este util din acest punct de vedere”,
punctează profesorul.
Discursul
lor, deși pare mai elitist, nu intră în conflict cu electoratul tradițional al
AUR deoarece rolul lor nu este de a mobiliza masele, ci de a oferi o aparență
de seriozitate.
„Un
astfel de discurs nu îl concurează pe Simion, ci creează impresia de
specializare”,
adaugă Pîrvulescu.
Bătălia
pentru „brandul” Trump
O
altă miză majoră a acestei perioade este poziționarea în raport cu Călin
Georgescu și cu administrația americană. Simion încearcă să confiște curentul
suveranist și să se prezinte drept singurul partener valid al mișcării MAGA din
România.
„Pentru
Simion este foarte important să se opună lui Georgescu. Are un avantaj față de
acesta în raport cu americanii: nu l-a criticat niciodată pe Donald Trump și nu
i se poate reproșa acest lucru. Georgescu, înainte de a deveni trumpist
oportunist în 2024, a avut postări anti-Trump care au rămas în memoria publică”, amintește Cristian Pîrvulescu.
Evoluția
electoratului
Analiza
profesorului Pîrvulescu evidențiază traseul sinuos al construcției politice
AUR. Partidul a pornit de la nucleul dur al galeriilor de fotbal, a absorbit
rețelele religioase neoprotestante din Coaliția pentru Familie, pentru ca
ulterior să capitalizeze frustrările pandemice.
„În
2019–2020, pentru a putea intra în Parlament, a extins rețeaua și în zona
evangheliștilor fundamentaliști (…). Li s-au adăugat neoprotestanți și
ortodocși radicalizați în contextul COVID, care a fost mană cerească pentru
extrema dreaptă, aici și în alte părți, precum și grupările naturiste, de tip
«Robert Kennedy Jr. în variantă românească»”, explică politologul.
Cu
toate acestea, profesorul Pîrvulescu remarcă o fractură recentă. Evangheliștii,
a căror viziune este mai degrabă universalistă decât etnocentrică, au început
să se distanțeze de linia dură a partidului.
„Vedem
o dezangajare treptată a evangheliștilor din zona AUR, nu totală, dar vizibilă.
(…) În final însă, nu se regăsesc perfect în AUR, iar naționalismul nu este
linia lor principală. Sunt ultraconservatori și sceptici față de știință, dar
nu sunt neapărat naționaliști”,
subliniază politolgul.
În
consecință, Simion este obligat să pivoteze către un populism-naționalist
compatibil cu o altă structură de putere:
„Simion
încearcă să se contureze mai degrabă pe linia populist-naționalistă, pentru că
are nevoie de sprijinul Bisericii Ortodoxe, care s-a dovedit cea mai tolerantă
față de extremismul promovat de AUR”, arată
Cristian Pîrvulescu.
Pericolul
revizionist
Dincolo
de jocurile de putere interne, Cristian Pîrvulescu avertizează asupra
substanței mesajului promovat de noii vectori de imagine ai AUR. Sub masca
suveranismului se ascunde un revizionism care contravine intereselor
fundamentale ale României.
„Dincolo
de Simion, Dungaciu și Peiu, problema majoră este că mesajul lor este unul
revizionist, care nu urmărește interesele naționale ale României. Nici Vladimir
Putin, cu noua ordine mondială pe care o promovează, nici Viktor Orbán nu își
doresc o Românie mai puternică”,
afirmă profesorul.
El
atrage atenția că ordinea actuală, contestată de acești lideri, este tocmai cea
care a garantat integritatea României.
„România
este una dintre principalele beneficiare ale ordinii politice stabilite după
Primul Război Mondial. (…) Ungaria și Rusia visează la ordinea de dinaintea
Primului Război Mondial, când România era o țară mică și puțin importantă”, subliniază Pîrvulescu.
Concluzia
lui Cristian Pîrvulescu este una sumbră în ceea ce privește capacitatea reală
de guvernare a acestei noi structuri, în ciuda eforturilor de
„intelectualizare”.