N-a fost niciodată o actriță comodă, în sensul că și-a spus părerea indiferent de cât de dură era. Iar acum, la 67 de ani, face exact același lucru!

Actrița
devenită pictoriță între timp a postat câteva filmulețe online, în care vorbește despre
înaintarea în vârstă și nuditate. Ca fost sex simbol are tot dreptul să-și facă
cunoscută părerea. Mai ales acum, după ce o echipă de televiziune a cerut ca un
tablou nud de-ai ei să fie scos din filmare, în studioul ei artistic din Los Angeles.
„Ar
trebui să ne temem atunci când ne uităm în oglindă?”, s-a întrebat retoric
Sharon Stone. „De ce trebuie să ne fie frică de natura umană? E cea mai ciudată
idee din lume pentru mine!”, a adăugat vedeta de la Hollywood.
Vedeta
din „Basic Instinct” și-a comparat apoi propriul trup cu o proprietate imobiliară: „Mă
scuzați, dar eu mă trezesc în corpul acesta în fiecare zi, îl port tot timpul cu mine. Mă
trezesc în el, mă culc în el. Este «apartamentul» meu. Aici locuiesc eu!”, a
spus actrița.
„De
ce oare ne e teamă, în 2026, să îmbătrânim și să trăim cu noi înșine? Suntem
mai mult decât o aparență… suntem artiste, mame, surori, soții, asistente
medicale, profesoare… și lista poate continua”, a completat diva hollywoodiană.
Tabloul
respectiv, care reprezintă un trup gol de femeie, este intitulat „Zeița” și a
fost înlăturat de echipa TV de pe perete, lucru care a făcut-o pe Sharon Stone
să comenteze: „Ne e frică de nuditate pe ecrane, dar și de corpul
nostru, de casa noastră… dar nu și de violența cu care suntem bombardați
zilnic. Bună treabă facem, ce să spun?!”, a declarat vedeta.
La
67 de ani, Sharon a ajuns la maturitatea la care să-și facă cunoscute opiniile.
Și tot la această vârstă se simte îndreptățită să vorbească despre înaintarea
în vârstă, mai ales că ea a lucrat decenii întregi într-un domeniu superficial,
în care orice rid și orice imperfecțiune fizică este evidențiată și criticată.
Are dreptate când spune că permitem accesul fără limite la violență, dar ne dăm pudici când vine vorba despre fumusețea corpului uman?
foto – Profimedia