Vineri, 20 Februarie 2026, ora 07:47
2035 citiri
Maia Sandu Foto: Facebook/Maia Sandu
Președinta Maia Sandu a revocat decretul emis în 2022 prin care a fost grațiat cetățeanul moldovean Nicolae Andrei Șepeli, condamnat la închisoare în Rusia și transferat ulterior în Republica Moldova pentru executarea pedepsei. Decizia a fost anunțată de instituția prezidențială după apariția unor informații noi privind presupuse legături ale persoanei grațiate cu o grupare criminală.
Potrivit comunicării oficiale, aceste date indică faptul că persoana ar acționa în cadrul respectivei grupări, elemente care „contravin premiselor care au stat la baza acordării grațierii”. Administrația prezidențială a explicat că actul de clemență a fost acordat în baza unor circumstanțe care nu mai sunt considerate valabile în lumina noilor informații.
Documentul semnat de șefa statului argumentează revocarea prin impactul pe care menținerea grațierii l-ar avea asupra încrederii publice: „Circumstanțele date contravin premiselor esențiale care au fundamentat acordarea grațierii. În asemenea condiții, menținerea efectelor actului de grațiere ar afecta grav încrederea publică în instituția constituțională a clemenței și ar fi de natură să compromită finalitatea acestuia, care presupune renunțarea reală la activități ilicite și asumarea unui comportament conform normelor legale și valorilor sociale”.
Cum a fost acordată grațierea
Președinția Republicii Moldova precizează că, în 2021, au fost depuse cereri de grațiere atât de către persoana condamnată, cât și de Procuratura Generală. Dosarul a fost analizat de Comisia pentru problemele grațierii persoanelor condamnate de pe lângă Președintele Republicii Moldova, care a recomandat acordarea clemenței. În urma acestei recomandări, decretul de grațiere a fost emis în 2022.
Ulterior, autoritățile au examinat documente și informații suplimentare devenite cunoscute după emiterea decretului, ceea ce a condus la reevaluarea situației și la decizia de revocare.
Președinția subliniază că revocarea decretului reflectă obligația instituțiilor statului de a acționa în conformitate cu legea și de a reevalua deciziile atunci când apar elemente noi relevante.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
