Anul 2025 a fost dominat de explozia interesului pentru inteligenţa artificială şi pentru companiile care dezvoltă ori susţin această tehnologie, iar investitorii din România s-au aliniat acestui trend, potrivit unui comunicat XTB remis redacţiei. Cea mai urmărită acţiune pe parcursul întregului an a fost Advanced Micro Devices (AMD.US), producător de semiconductori esenţiali pentru infrastructura AI, subliniază sursa citată.
Totodată, AMD a trecut printr-o perioadă de tranziţie şi a devenit un jucător central în zona de calcul de înaltă performanţă, necesar pentru industria AI, conform comunicatului. Aşadar, compania nu mai „concurează” doar cu Intel în domeniul procesoarelor, ci este principalul competitor al Nvidia pe drumul către supremaţia din sectorul inteligenţei artificiale, adaugă sursa menţionată.
AMD operează prin trei segmente principale, fiecare specializat pe un pilon critic al economiei digitale, explică sursa precizată. În zona de calculatoare şi grafică, compania livrează procesoarele Ryzen şi plăcile grafice Radeon pentru desktop-uri şi laptop-uri, iar acum încearcă să se alinieze cu noul val al „PC-urilor AI”, care ar putea creşte cererea consumatorilor, adaugă comunicatul de presă.
În paralel, segmentul de centre de date este „bijuteria coroanei” pentru AMD, evidenţiază sursa citată. Aceasta cuprinde procesoare EPYC pentru servere, acceleratoare AI Instinct şi reţele Pensando, destinate marilor jucători din cloud care construiesc infrastructura AI, precizează sursa amintită. Iar în ceea ce priveşte zona de gaming şi sisteme încorporate, AMD rămâne principalul furnizor de cipuri pentru consolele PlayStation şi Xbox, precum şi procesoare pentru industria auto şi industrială, explică analistul financiar XTB, Radu Puiu, în comunicat.
Traiectoria AMD pentru perioada 2025-2026 a fost conturată, în mare parte, pe data de 6 octombrie 2025, când compania a anunţat un parteneriat istoric, estimat la 120 de miliarde de dolari cu OpenAI, potrivit sursei menţionate. Acordul multianual vizează echiparea centrelor de date OpenAI cu acceleratoare AI AMD Instinct, la o capacitate totală de 6 gigawaţi, ceea ce ar însemna aproximativ 6 milioane de procesoare dedicate sarcinilor de inteligenţă artificială, conform comunicatului de presă.
Parteneriatul a fost privit ca un „vot de încredere” uriaş pentru AMD, subliniază sursa precizată. Prin faptul că a ales AMD ca partener strategic alături de Nvidia, OpenAI a semnalat că hardware-ul AMD şi ecosistemul software deschis ROCm sunt pregătite pentru AI la nivel de producţie la cea mai înaltă scară, arată comnicatul. Astfel, acţiunile au crescut cu 26% într-o singură zi după anunţarea ştirii, aminteşte sursa menţionată.
Conform comunicatului, în ultimele douăsprezece luni, acţiunile AMD au avut o performanţă remarcabilă. Între februarie 2025 şi februarie 2026, acţiunile s-au apreciat cu aproximativ 78,13% crescând de la 99,86 dolari la aproximativ 213,57 dolari. Acest lucru a depăşit cu mult randamentul de 12,36% al S&P 500 în aceeaşi perioadă, subliniază sursa amintită.
Cu toate acestea, performanţa de la începutul anului arată o scădere de aproximativ 5,07%, mai adaugă sursa menţionată. Pare a fi o „perioadă de respiro”, în care investitorii îşi marchează profiturile, mai ales în contextul în care evaluările ajunseseră la niveluri foarte ridicate, precizează analistul financiar XTB România, conform comunicatului.
Motorul de creştere al AMD funcţionează la capacitate maximă, în special în segmentul centrelor de date, care a avansat cu 39% faţă de ultimul trimestru al anului precedent, indică sursa citată. Pentru primul trimestru al acestui an, compania anticipează venituri de aproximativ 9,8 miliarde de dolari, cu 32% mai mult faţă de anul precedent, potrivit comunicatului.
Sursa citată adaugă că pe termen lung, obiectivele companiei sunt şi mai ambiţioase. În următorii 3-5 ani, conducerea mizează pe o creştere anuală compusă (CAGR) de peste 35% la nivelul întregii companii, veniturile din centrele de date urmând să crească cu peste 60% anual, se arată în comunicatul de presă.
AMD a reuşit să se poziţioneze ca singura alternativă la Nvidia în zona acceleratoarelor AI de ultimă generaţie, precizează sursa menţionată. Compania are un plan de acţiune clar, o poziţie financiară solidă, iar parteneriatul cu OpenAI creşte încrederea investitorilor, conform comunicatului.
Cu toate acestea, evaluarea de 200 de dolari pe acţiune este deja o mare parte din succes, evidenţiază sursa. Câştigurile viitoare vor depinde de execuţia noilor modele de cipuri şi de capacitatea de a apăra marjele într-un mediu „brutal de competitiv”, mai adaugă Radu Puiu, analist financiar XTB România, potrivit sursei citate.