Duminica, 22 Februarie 2026, ora 13:58

2973 citiri

Echipa italiană Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formația Lecce, în etapa a 26-a din Serie A.

După ce a avut un gol al lui Dimarco anulat de VAR, în minutul 53, Chivu a avut un moment de inspirație și, în minutul 60, i-a aruncat în joc pe Mkhitaryan și Akanji. Iar cei doi au adus victoria nerrazzurilor la Lecce.

Mai întâi Mkhitaryan a deschis scorul, în minutul 75, pentru ca Akanji să sigileze victoria cu golul său din minutul 82. Lecce – Inter Milano 0-2 și echipa lui Chivu este lider, cu 64 de puncte, zece peste locul secund, AC Milan.

Cristi Chivu a devenit primul antrenor din istoria lui Inter care în primul sezon acumulează 64 de puncte în primele 26 de etape jucate.

”Dincolo de accidentări și oboseală, Chivu este un debutant care bate recorduri: nu a mai existat nimeni ca el în istoria lui Inter.

Traiesti pe pilot automat? Trafic. Job. Scroll. Somn. Preia controlul.

În istoria clubului nerazzurro nu a existat niciodată un antrenor care, în primul său an la Inter, ajuns la etapa a 26-a de campionat, să fi acumulat mai multe puncte (64) decât Chivu. Mai bine decât Mourinho (60), mai bine decât Weisz (59), mai bine decât Invernizzi (63). Dar și mai bine, în termeni absoluți, decât Liedholm (63) și Sarri (63).

În Serie A există un singur antrenor care a reușit să facă mai mult, și anume Carlo Carcano, care în sezonul 1930/31, la etapa a 26-a a campionatului, acumulase 65 de puncte. Aceste cifre demonstrează clar ceea ce face Chivu”, a scris presa italiană.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent