Ioana-Anamaria FILOTE-IOVU
23 februarie 2026, 00:07

Luni, 23 februarie 2026, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluție:

Prin Decizia nr. 3/2026, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi alin. (5) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1523 alin. (2) lit. e), art. 1535 alin. (1) din Codul civil şi art. 1 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, stabileşte că: În cazul acordării unor despăgubiri materiale şi/sau morale pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin săvârşirea unei fapte ilicite, indiferent dacă este prevăzută sau nu ca infracţiune, data de la care curge dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor acordate este data producerii prejudiciului.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.

ÎCCJ a hotărât că, în ipoteza acordării de despăgubiri materiale și/sau morale pentru acoperirea prejudiciului produs printr-o faptă ilicită, dobânda legală penalizatoare aferentă despăgubirilor curge de la data producerii prejudiciului.
Soluția se aplică indiferent dacă fapta ilicită este sau nu prevăzută ca infracțiune.

Jud. Ioana-Anamaria Filote-Iovu, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti