România este la începutul unui ciclu de dezvoltare nucleară civilă care începe chiar din 2027 și se întinde până în 2032 și presupune investiții de circa 12 miliarde de euro pentru o capacitate instalată de 3.200 MW și o exploatare continuă de 50 de ani.

Proiectul finalizării reactoarelor 3 și 4, amândouă cu tehnologie CANDU, este cea mai importantă investiție din nuclearul românesc. Recent, Nuclearelectrica a semnat acordurile-cadru cu consorții internaționale (SUA, Canada, Italia, Franța) pentru execuția lucrărilor. Costurile estimate acum, dar care pot varia consistent în sus, sunt de 7-8 miliarde de euro. Finanțarea va fi asigurată printr-un mix de împrumuturi (Exim Bank SUA, Canada) și resurse proprii, sub mecanismul „Contractelor pentru Diferență” (CfD) impuse de statul român (o formă de preț minim garantat), care garantează un preț stabil al energiei.

Fazele de construcție propriu-zisă sunt programate să înceapă spre finalul acestui deceniu. Unitatea 3 este estimată să intre în operare comercială în 2030-2031, urmată de Unitatea 4 în 2031-2032.

Unitatea 1, pusă în funcțiune în 1996, se apropie de finalul ciclului de viață de 30 de ani. Retehnologizarea este o operațiune complexă care va permite funcționarea reactorului până în 2056 și are costuri estimate la 1,85 miliarde de euro. Pe lângă consorții canadiene, sunt implicate și mari firme franceze și italiene. Reactorul va fi oprit în 2027 pentru o perioadă de aproximativ 2,5 – 3 ani. Este o etapă critică pentru sistemul național, deoarece va lăsa un gol de 700 MW în rețea, care va trebui acoperit prin importuri sau noi capacități pe gaz. Până la acel moment, vom avea în funcțiune termocentrala pe gaz de 1.700 MW de la Mintia și, în mod normal, și cea de 420 MW de la Iernut, care vor compensa deficitul rezultat din întreruperea U1.

– articolul continuă mai jos –

Un proiect inedit este amplasarea în România, la Doicești, a tehnologiei tehnologiei americane NuScale, un proiect ce presupune instalarea unei centrale modulare pe locul fostei termocentrale pe cărbune. Centrala va avea o capacitate de 462 MW (6 module de câte 77 MW fiecare). Trebuie precizat că, deși un OK general este luat la nivel de țară privind achiziția de la americani a acestei tehnologii, Nuclearelectrica a luat deocamdată, ca decizie finală de investiție, să cumpere tehnologia și serviciile de engineering pentru un singur modul-test, cu opțiunea să le cumpere și pe celelalte cinci, dacă indicatorii operaționali se vor dovedi buni.

Deși cifrele finale sunt sub rezerva studiilor de fezabilitate, estimările inițiale pentru acest tip de proiect depășesc 3 – 4 miliarde de dolari, beneficiind de finanțări masive de la US Exim Bank și Departamentul de Comerț Exterior al SUA. Obiectivul este punerea în funcțiune a proiectului Doicești la orizontul anului 2029-2030, transformând România în primul hub SMR din regiune, deși acest termen poate fi privit acum destul de lax.

Principalul risc pentru nuclear rămâne calendarul suprapus: în 2027, Unitatea 1 va fi oprită pentru reabilitare, exact în perioada în care proiectul SMR și Unitățile 3-4 vor absorbi capital și forță de muncă specializată.

Succesul acestui plan depinde de menținerea parteneriatelor strategice cu SUA și Canada, de unde vin tehnologia și banii (împrumutați) și de capacitatea sistemului de transport de a prelua noua putere instalată. Transelectrica trebuie, la rândul ei, să deruleze investiții serioase în capacitatea de evacuare a rețelei din Dobrogea, unde vor fi patru reactoare nucleare, plus majoritatea industriei eoliene.

Nu doar România, ci și Europa traversează o renaștere nucleară strategică, impulsionată de necesitatea independenței energetice și de țintele de decarbonizare pentru 2050. Franța conduce acest val prin construcția de noi reactoare EPR, Germania reconsideră serios decizia de a închide industria civilă ce a survenit incidentului de la Fukushima, în timp ce statele din Est, inclusiv România și Polonia, mizează pe parteneriate cu SUA pentru implementarea reactoarelor modulare mici (SMR) și a grupurilor noi de centrale clasice. Spre exemplu, Bulgaria a decis să construiască două grupuri noi la Kozlodui cu americanii de la Westingtonhouse, în încercarea de a se disocia de dependența de ruși pentru combustibil nuclear și piese de schimb.