Vineri, 27 Februarie 2026, ora 07:50
1600 citiri
Ilie Bolojan FOTO: Facebook/Guvernul României
Reforma administrației locale, care vizează inclusiv tăieri de posturi din primării, ar putea fi compromisă, avertizează un primar de la PSD.
Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, a vorbit despre un truc legal prin care aproape orice primărie poate evita tăierile impuse de Guvern. Mai exact, administrațiile locale pot să își creeze o societate comercială în subordinea Consiliului Local, iar astfel, în loc să dea oamenii afară, doar îi mută dintr-o parte în alta, potrivit Digi24.
„Eu cred că reforma administrativă trebuia să fie mai profundă. Nu facem altceva decât să dăm cu un burete peste crusta prinsă pe buboiul acesta numit administrație publică centrală și locală. Eu vă spun că măsura în sine nu își va atinge scopul, pentru că la nivelul consiliilor locale ai posibilitatea legală de a te eschiva acestei măsuri prin crearea unei societăți comerciale aflate în subordinea consiliului. Nu doar că muți niște oameni dintr-o parte în alta, dar, per ansamblu, costul efectiv crește”, a declarat Ionuț Pucheanu.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri că ordonanța de urgență privind reforma în administrație a fost trimisă la Monitorul Oficial pentru publicare.
”Înainte de a pleca la Bruxelles, am semnat cele două ordonanțe adoptate în ședința de Guvern de ieri seară (marți – n.r.): reforma administrației publice și cea privind relansarea economică. Prin prima ordonanță: vom reduce risipa în administrație; vom avea o administrație mai eficientă; mutăm deciziile mai aproape de oameni. Prin a doua: creștem producția internă; susținem exportul și investițiile strategice; relansăm creșterea economică”, a scris prim-ministrul pe Facebook.
Sentimente.ro-de 24 de ani, locul pentru relatii serioase! Cunoaste oameni singuri>>
Guvernul a adoptat marți seara ordonanța de urgență privind reforma administrației publice și pe cea referitoare la relansarea economică.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
