• SANTOS – VASCO 2-1. Neymar (34 de ani) a fost decisiv pentru gazde, marcând ambele goluri.

  • Starul brazilian a dedicat una dintre reușite conaționalului Vinicius Junior (25 de ani), care s-a aflat în centrul unui scandal de rasism în Liga Campionilor.

După ce a marcat unicul gol al partidei Benfica – Real Madrid 0-1, Vinicius a mers la colțul terenului și a celebrat reușita dansând. Arbitrul Francois Letexier a considerat că brazilianul și-a dorit să-i provoace pe adversari și l-a sancționat cu un cartonaș galben.

Ulterior, Gianluca Prestianni și-a pus tricoul în zona gurii și i-a spus câteva cuvinte brazilianului, Vini acuzând că argentinianul l-a numit „maimuță”.

Neymar l-a imitat pe Vinicius: „I-am spus să sărbătorească în același mod”

În partida disputată în etapa a patra din campionatul Braziliei, Neymar a deschis scorul pentru Santos în minutul 25, cu un șut la colțul lung.

Vedeta gazdelor s-a dus la steagul de la colțul terenului și a dansat cu acesta, imitându-l pe prietenul său din Europa. Și-a expxlicat gestul la finalul partidei.

„Dansul a fost pentru Vinicius Jr. Când a marcat primul său gol în Portugalia (n.r. cu Benfica) și a fost supus insultelor, rasismului și toate celelalte, i-am spus: «Când mai marchezi un gol, sărbătorește în același mod, pentru că dacă eu voi face același lucru dacă voi marca». Vini, asta a fost pentru tine!”, a spus Neymar, potrivit goal.com.

Neymar a imitat celebrarea lui Vinicius (FOTO: captură NR Sports)

Neymar a imitat celebrarea lui Vinicius (FOTO: captură NR Sports)

Galerie foto (7 imagini)

+7 Foto

labels.photo-gallery

Vinicius l-a ascultat pe Neymar. A marcat pentru 2-1 în returul „dublei” cu Benfica și a sărbătorit în același mod, în fața fanilor de pe „Bernabeu”.

Neymar: „Într-o zi ești retras, în alta trebuie să mergi la Cupa Mondială”

Înainte de a dansa la colțul terenului, Neymar a dus un deget la gură, răspuns pentru cei care l-au criticat în ultima perioadă.

„Săptămâna trecută au spus că sunt cel mai slab jucător din lume. Fotbalul e așa… într-o zi ești retras, în alta trebuie să mergi la Cupa Mondială. Trăiesc ziua de azi. Muncesc, încerc să ajung în cea mai bună formă posibilă”, a afirmat starul pentru SporTV.

Cauan Barros (’43) a egalat pentru Vasco da Gama, însă Neymar a stabilit scorul final în repriza secundă (’61), învingându-l pe Leo Jardim cu o scăriță executată perfect.

Grație acestui succes, Santos a acumulat 4 puncte și ocupă locul 13 în prima ligă a Braziliei.

Al doilea gol marcat de Neymar în meciul cu Vasco da Gama:

Neymar, care nu a mai jucat pentru Brazilia din toamna anului 2023, când a suferit o ruptură a ligamentelor genunchiului, speră că va reuși să-l convingă pe Carlo Ancelotti să-l includă în lotul pentru Cupa Mondială din 2026.

79 de goluri

a înscris Neymar pentru naționala Braziliei, în 128 de apariții (cel mai bun marcator din istoria Selecao). A livrat și 59 de pase decisive

VIDEO. Neymar a imitat celebrarea lui Vinicius
Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport