Ne uităm la Inter și ținem cu ei datorită unui român. Cei trecuți de patruzeci de ani au mai experimentat asta prin ‘90 și 2000, când ne mândream cu ceva fotbaliști și antrenori în fotbalul adevărat. Au fost Hagi, Popescu, Dan Petrescu, Mircea Lucescu, Bölöni, Mutu, Contra, Lobonț, Chivu jucătorul etc. Nemaivând de ani buni reprezentanți la echipe serioase, ne agățăm cu disperare de Chivu. Ca fotbalist are campionate și cupe câștigate în Olanda și Italia, cu Ajax, AS Roma și Inter. A luat Champions League pe teren chiar cu echipa pe care azi o conduce de pe bancă. După ce și-a încheiat cariera de jucător, a început de jos, spre deosebire de colegii lui de generație, Mutu și Rădoi. A rămas în Italia, a antrenat la juniori și la tineret, apoi a primit o șansă în Serie A, de la Parma. A profitat de ea și a salvat echipa de la retrogradare. Mutu și Rădoi, mai șmecheri, au ars etapele și s-au apucat de antrenorat direct la seniori, numai că în fotbalul fake din România. Astăzi, după experiențe ciudate, inclusiv la naționala de seniori a României, pe care Mirel n-a avut nicio jenă să o accepte foarte devreme, cei doi nu antrenează nicăieri, iar Chivu, mai fraier, e unde e. Cu siguranță, el e modelul de urmat.
Marți seară, l-a eliminat din CL FK Bodø/Glimt, alt model după care ne-am putea lua. O echipă care în perioada asta nu joacă în campionatul intern, pentru că s-a terminat în noiembrie. Sus e frig, ninge mult toamna și iarna, bate vântul. La ei acasă au ieșit pe locul doi, după Viking. În Europa au venit de departe, din calificări, iar până să-i scoată pe Inter, au făcut un egal în deplasare la Borussia Dortmund (2-2), apoi au bătut pe Man City acasă (3-1) și pe Atletico, la Madrid (2-1). Joacă pe un stadion de opt mii și ceva de locuri, cu gazon artificial, și au în lot doar șase străini. Un rus, un nigerian și patru danezi. Antrenorul și toți ceilalți sunt norvegieni. Deocamdată, au doar patru jucători la naționala de seniori a Norvegiei, unde e șef e Haaland.
Cel mai bine cotat fotbalist de la Bodø/Glimt, conform Trasfermarkt, este Kasper Høgh, atacant danez, de 25 de ani, cu 5 goluri și 3 trei assist-uri în Champions League, sezonul ăsta. Nu a fost încă convocat la naționala mare a Danemarcei. Cel mai scump jucător pe care l-au cumpărat vreodată este Albert Grønbaek, tot danez, tot atacant. L-au luat de la Aarhus, cu 4,8 milioane de euro și peste doi ani l-au dat la Rennes, cu 15. Este și cel mai scump jucător transferat de ei până azi. Din 2017, de când au promovat în Eliteserien, au mai vândut încă paisprezece jucători, cu sume între 1,4 și 8 milioane de euro. În total, transferuri de aproximativ 55 de milioane, exceptându-l pe Grønbaek, în campionatele Franței, Germaniei, Italiei, Angliei. Toate echipele din campionatul nostru la un loc nu au vândut nici la jumătate din acești bani în aceeași perioadă.
În schimb, la contractele fotbaliștilor, Bodø/Glimt s-ar face de râs chiar și în Superligă. Salariul lunar mediu este în jur de 13.000 de euro, fără bonusuri. La nivelul întregului campionat norvegian, media este și mai mică. Dacă, prin absurd, unui tânăr și talentat fotbalist român i-ar veni o ofertă din Eliteserien pe banii ăștia, ți-ar zice că e o glumă proastă. Unde mai pui că acolo se aleargă și se pune osul. Așa-i obiceiul le ei, n-ai ce să le faci. Noroc că tot ce producem noi în materie de fotbaliști nu corespunde niciunui criteriu nordic de performanță, așa că nu există riscul să ne deranjeze în vreun fel.
Bănuiala mea este că tot ce se întâmplă acolo în fotbal are strânsă legătură și cu educația. Să fii jucător profesionist în prima ligă nu te diferențiază financiar prea mult de restul societății. Ți se oferă varianta de a fi superstar, pe indecent de mulți bani, dacă ești foarte bun și pleci în marile campionate ale lumii. Pentru că da, stimați iubitori ai sportului cu balonul rotund, nu la noi se uită marile cluburi din Top 5, ci la ei. Se caută elemente sănătoase, crescute într-un mediu curat și cinstit. Apropo, Norvegia, țară cu 5,5 milioane de locuitori, avea la începutul acestui sezon aproximativ cincispreze jucători în primele ligi din Anglia, Italia, Spania și Franța. Aproximarea vine din cauza accidentărilor și a perioadei de transferuri din iarnă. România are cinci. Portarii Ionuț Radu (Celta), Sava (Udinese), Marius Marin (Pisa), Radu Drăgușin (Tottenham) și Andrei Rațiu (Rayo). Cel mult trei dintre ei joacă constant. Ar mai fi Denis Man (PSV), la un nivel decent, dar valoarea campionatului olandez este departe de elita la care visăm.
Fac aceste comparații cu precizarea că în Norvegia fotbalul nu este fenomen național, ca la noi. Acolo fotbalul se face, nu se latră la emisiuni TV nesfârșite, cu tot felul de „experți”, și în podcast-uri susținute de case de pariuri. Dacă ne uităm la ce sporturi le mai plac norvegienilor, și se mai și pricep la ele, e și mai dureros. La nivel de națională domină handbalul feminin cum nimeni n-a mai făcut-o vreodată în istorie. Iar la recent încheiata Olimpiadă de Iarnă au terminat pe primul loc la medalii, la distanță bunicică de locul doi.
Dacă am fi normali la cap, Cristi Chivu și Bodø/Glimt ar trebui să ne motiveze să le urmăm calea. Ceva îmi spune că va fi imposibil, în condițiile în care Horia Ivanovici are succes în presa sportivă, Gigi Becali e cel mai popular patron al celei mai urmărite echipe, cu cele mai mari audiențe, Giovani Becali și Mitică Dragomir sunt încă persoane respectabile în fotbal și casele de pariuri finanțează majoritatea cluburilor.
P.S.: Azi, la tragerea la sorți, Bodø/Glimt a picat în optimile Champions League cu Sporting Lisabona. Luând în calcul ultimele rezultate și având în vedere că la ei în campionat e încă pauză, pare că norvegienii abia s-au încălzit.
545 de vizualizări