Duminica, 01 Martie 2026, ora 23:12

2445 citiri

Ce-a făcut FCSB în primul meci după eliminarea din play-off

FCSB, eliminată din play-off FOTO FB Superliga

Echipa bucureșteană FCSB a învins duminică seara, în deplasare, scor 4-2, formația UTA Arad, în etapa a 29-a din Superligă.

Scăpată de stress-ul calificării în play-off cu două meciuri înainte de finalul sezonului regular, FCSB a deschis scorul la Arad în minutul 11, prin Lixandru, dar gazdele au reușit să egaleze șapte minute mai târziu, când Hakim Abdallah a înscris pe contraatac. Cisotti i-a readus pe ros-albastrii in avantaj, in minutul 25, cu un sut la coltul scurt, pentru ca în minutul 31 arădenii să trimită mingea în plasă, prin Pospelov, însă golul a fost anulat pentru o pozitie de ofsaid.

Nu au trecut decât patru minute și Lixandru a majorat avantajul oaspeților, marcând pentru 3-1, iar repriza s-a încheiat cu eliminarea lui Odada, în minutul 45, după un fault dur la Olaru, care a și fost nevoit să părăsească terenul.

În partea secundă, Bîrligea a trimis în plasă din fața porții și bucureștenii s-au desprins la trei goluri, în minutul 62. Oaspeții au controlat restul reprizei, însă nu au mai apăsat pe accelerație, iar cei care au marcat au fost jucătorii echipei gazdă, Alomerovic transformând impecabil o lovitură liberă, în minutul 87.

UTA Arad – FCSB s-a încheiat 2-4 și, cu 46 de puncte, bucureștenii sunt pe locul 7 în clasament, în timp ce UTA Arad e pe 9, având 42 de puncte.

UTA ARAD: Gorcea – Țuțu (Țăroi 58), Poulolo, Pospelov, Alomerovic – Odada, Mino Sota (L. Mihai 79) – Hakim Abdallah, Alin Roman (Fl. Iacob 58), Tzionis (Hrezdac 58) – M. Coman (Ime Ndon 72). ANTRENOR: Adrian Mihalcea

FCSB: M. Popa – V. Crețu, Andre Duarte, Graovac, Joao Paulo (Ofri Arad 60) – Lixandru, Fl. Tănase (Baba Alhassan 77) – Miculescu (D. Popa 60), Olaru (Radunovic 46), Cisotti (Al. Stoian 67) – Bîrligea. ANTRENOR: Elias Charalambous

Cartonașe galbene: Alin Roman 8, Sota Mino 27 / –

Cartonaș roșu: Richard Odada (UTA Arad) min. 48

Arbitri: Sebastian Colțescu – Mihai Marica, Andrei Constantinescu

Arbitri VAR: Szabolcs Kovacs – Vasile Marinescu

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent