Motorola a venit la cel mai mare târg de tehnologii mobile cu noul său smartphone pliabil Razr Fold, care va fi lansat prima oară în Europa.
Spre deosebire de alte pliabile, Razr Fold nu se mulţumeşte să se promoveze cu acest statut, ci are şi componentele specifice unui flagship.
Asfel, noul pliabil Motorola se bazează pe chipset-ul Snapdragon 8 Gen 5 cu 16GB RAM şi a primit certificările IP48 şi IP49 pentru rezistenţa la apă şi praf.
Acesta are în dotare o baterie de 6.000 mAh, care se va încărca cu 80W pe fir şi cu 50W wireless.
Compania ţine să laude sistemul foto compus din trei camere de 50MP, evidenţiind camera tele oferă 3X zoom optic şi stabilizare optică a imaginii.
Noul pliabil mai promite şi şapte ani de update-uri pentru Android, însă asta a devenit deja norma majorităţii flagship-urilor în ultimii ani.
Razr Fold va costa 2.000 de dolari în Europa.
