
3 Martie 2026, 16:39
Redacţia PiataAuto.md
În mod normal, n-am spune despre o maşină că ea decide ceva, dar în acest caz anume maşina a dispus operarea dincolo de protocoalele uzuale şi a ajuns să-şi descarce bateria de tensiune înaltă prea mult. De obicei, la maşinile hibride, plug-in hibride sau electrice, dacă stau prea mult timp staţionate, prima care va avea de suferit va fi bateria de 12V, fapt care se întâmplă uneori chiar şi când sunt conduse pe distanţe scurte. Dar de curând un mecanic finlandez, pe nume Jesse, a revelat un caz curios, în care un Mercedes GLC plug-in hibrid a ajuns într-o situaţie în care bateria de tensiune înaltă i-a fost declarată defectă după o staţionare lungă, şi nici garanţia nu l-a salvat.
Jesse e probabil primul mecanic in Finlanda care a fondat acum mulţi ani un service specializat în maşini electrice, plug-in hibride şi hibride, iar cunoştinţele sale tehnice profunde şi dorinţa de a găsi rădăcina problemei şi a o rezolva cât mai raţional i-au făcut o reputaţie pe care o cunosc toţi pasionaţii auto din Finlanda. Despre plug-in hibrizi Jesse nu are o părere prea bună de obicei, pentru că modul de operare a celor mai multe din aceste modele le impune la degradare mai rapidă a bateriei şi la apariţii de defecte mai devreme decât la maşinile electrice sau cele cu combustie.
Exemplarul de Mercedes GLC care i-a venit în atelier e fabrica în 2023 şi are abia 40.000 km parcurşi, deci e un model aproape nou, care era încă acoperit de garanţie. Maşina a staţionat ceva mai mult timp în ultimele luni de iarnă. A fost pornită de câteva ori şi mutată dintr-un loc în altul, dar n-a fost condusă mult.
Bateria de 12V a început a se descărca, fapt care e de înţeles. Sistemul electric al maşinii a intervenit şi a început a trage energie din bateria de tensiune înaltă, convertind-o în 12V şi încărcând bateria mică a maşinii. Din nou, e un scenariu posibil, atunci când maşina sesizează că are un nivel suficient de mare de încărcare a bateriei mari, şi poate aloca câteva sute de Wh pentru a face asta şi a nu lăsa bateria de 12V să ajungă la descărcare completă.
Doar că aici, din motive inexplicabile, maşina a trecut peste orice algoritmi de siguranţă şi a tot încărcat periodic bateria de 12V chiar şi atunci când bateria de tensiune înaltă a ajuns epuizată. Mai mult ca atât, maşina a continuat să tragă energie din bateria principală şi când bateria avea efectiv 0%, ajungându-se la o situaţie de descărcare profundă a celulelor, cu mult sub limita admisă. O asemenea situaţie poate da urmări ireversibile asupra acestor celule, şi maşina n-ar fi trebuit să acţioneze aşa. Dar totuşi a făcut-o.
Acum celulele bateriei principale au ajuns la o tensiune de sub 2V, în timp ce minimul admisibil e de 3,2V. La o asemenea stare, standardele de siguranţă spun că nici măcar tentativa de a încărca nu e una sigură, iar această bateriei nici n-a recunoscut măcar conectarea prizei la maşină.
Mecanicul pune că a investigat istoricul de erori şi a observat că maşina a avut un update nereuşit de soft, care n-a rescris până la capăt softul, iar asta îi cauza să stea trează, adică într-un regim similar celui în care maşina abia a fost parcată sau abia a fost deschisă şi ea consumă energie din circuitul de 12V pentru diverse procese auxiliare. Aici maşina consuma această energie şi drena repete bateria de 12V, după care, probabil tot regim de trează o impunea să mai tragă energie din bateria principală mare, or, protecţiile de acolo se pare că au fost gândite pentru regimul de adormire, când maşina staţionează mai mult.
La service-ul oficial, înlocuirea bateriei a fost estimată la circa 20.000 euro, inclusiv manopera. Din nou, aceste modele plug-in hibride demonstrează adeseori că au preţul atât de mari la baterii, încât le echivalează pe cele electrice, chiar dacă au capacitate mult mai mică în aceste baterii.
Jesse şi atelierul său au reuşit să găsească o baterie la mâna a doua de pe o maşină care a condus mai puţin de 40.000 km, bateria având 98,7% stare de sănătate. Costul reparaţiei a fost astfel de aproximativ 8.000 euro.
Partea cea mai curioasă aici e că, maşina având doar 40.000 km şi fiind fabricată în 2023, era încă acoperită de garanţie, deci în mod normal nu ar fi trebuit să conteze cât costă, iar service-ul oficial ar fi trebuit să acopere reparaţia prin garanţie. Doar că Mercedes a declarat că dauna la baterie a fost cauzată de factori externi, nu de un defect de fabricaţie, ceea ce înseamnă că garanţia nu se aplică.
Mecanicul finlandez spune că el nu e de acord cu această poziţie a Mercedes, pentru că maşina n-ar fi trebui să permită descărcarea ei atât de profundă. Dar, din păcate producătorul părea că e de neînduplecat, iar proprietarul n-a insistat cu un proces de judecată sau alte proceduri. A fost fericit că Jesse a putut găsi o soluţie la un preţ mai rezonabil.
Vezi totul în video-ul de mai jos. Poţi include subtitre cu traduceri automatizate în limba dorită din comenzile player-ului.
0
3,410

GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

