Un
portret cu Sir Elton John și familia sa a fost expus la National Portrait
Gallery din Londra, iar legendarul muzician a fost extrem de onorat de acest
lucru.

Imaginea
cu pricina îi prezintă pe celebrul muzician de 78 de ani, cu soțul David
Furnish, de 63 de ani, și copiii lor, Zachary, de 15 ani, și Elijah, de 13 ani.
În cadru au intrat și labradorii lor, Joseph și Jacob, iar instantaneul a fost
surprins în vila lor din Old Windsor.
Fotografia
a fost realizată de Catherine Opie, iar portretul poate fi admirat în
Galeria Mary Weston începând cu ziua de astăzi, când are loc
deschiderea expoziției „Catherine Opie: To Be Seen” (n.r. „Catherine Opie: să
fii văzut”).
Cei
doi soți au ținut să-și exprime recunoștința pentru onoarea care le-a fost
făcută: „Este o mare onoare să fie fotografită familia noastră de către Catherine
Opie, iar imaginea să fie apoi expusă în National Portrait Gallery. Noi îi
admirăm mult munca și ne mândrim cu faptul că putem include acum fotografia
făcută de ea în albumul nostru de familie”.
Sir
Elton John și David au intrat într-un parteneriat civil în 2005, când încă nu erau
legalizate căsătoriile de același sex, după care au devenit părinți pentru
prima dată în 2010, când a venit pe lume Zachary, și, trei ani mai
târziu, s-a extins familia lor cu simpaticul Elijah. Copiii celor doi s-au
născut cu ajutorul unor mame surogat, nu știm dacă au apelat la aceeași sau nu. Elton John și David au ajuns, într-un final, în fața
altarului în 2014.

„Am
ajuns acasă la Elton și David cu trei zile înainte de Crăciun. I-am cunoscut pe
băieți și pe căței și, după un prânz minunat împreună, le-am făcut acest portret
în biblioteca lor. A fost o reală onoare să-i fotografiez pe Elton, David,
Zachary și Elijah. Pentru mine a reprezentat tot ce e uman într-o familie”, a
ținut să declare fotografa Catherine Opie.
foto – Profimedia, National Portrait Gallery / Catherine Opie