Tragedie în satul Ipoteşti, comuna Mihai Eminescu, din județul Botoșani. Un elev de clasa a VIII-a a murit, marți, după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla la ora de sport. Cazul este anchetat de Poliție.
“S-a constituit echipă operativă formată din poliţişti judiciari şi criminalişti, care s-au deplasat la faţa locului pentru a efectua cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul. Totodată, a fost demarată o anchetă pentru infracţiunea de ucidere din culpă, urmând a fi dispusă efectuarea unei autopsii care v-a stabili cu exactitate cauza decesului”, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, citat de Agerpres.
Elevul, în vârstă de 14 ani, s-a prăbuşit brusc din picioare, iar cadrele medicale l-au găsit în stop cardio-respirator.
“Astăzi, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, dispeceratul medical a fost sesizat cu privire la prăbuşirea bruscă din ortostatism a unui adolescent în vârstă de 14 ani, aflat în sala de sport a unei unităţi de învăţământ din judeţ. Pe baza informaţiilor furnizate telefonic, medicul coordonator din dispecerat a ridicat suspiciunea de stop cardio-respirator şi a oferit instrucţiuni pentru iniţierea imediată a manevrelor de suport vital de bază (BLS) de către personalul prezent la faţa locului. Manevrele de resuscitare au fost efectuate continuu până la sosirea echipajului Serviciului de Ambulanţă Judeţean Botoşani tip C2 cu medic, care a preluat cazul şi a instituit protocolul avansat de resuscitare (ALS). Pacientul a fost transportat în curs de resuscitare la Compartimentul de Primiri Urgenţe Pediatrie, pentru continuarea manevrelor şi evaluare medicală de specialitate”, au transmis oficialii Serviciului de Ambulanţă Judeţean Botoşani.
Copilul a decedat în Centrul de Primiri Urgenţe de la Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’.