
4 Martie 2026, 11:58
Redacţia PiataAuto.md
În industria auto, cel puţin în această emisferă a globului, se întâmplă mai rar ca doi producători auto să-şi trimită săgeţi directe în mod public, dar cei de la Li Auto tocmai i-au tachinat public pe cei de la VW, felicitându-i că au dezvoltat un range extender răsuflat tehnologic timp de 6 ani. Felicitarea publică vine după ce VW a anunţat startul producţiei unui motor cu combustie cu funcţie de range extender pentru proaspăt lansatul SUV plug-in hibrid VW ID Era 9X.
Noul motor al germanilor, destinat exclusiv Chinei, are numele de cod EA211, ceea ce-i va face imediat pe fanii VW să recunoască faptul că acesta nu e deloc un propulsor nou. Familia de motoare EA211 a fost lansată încă în 2011, şi cuprinde renumitele versiuni 1,4 TSI, iar mai apoi şi 1,5 TSI. De fapt, această motorizare 1,5 TSI e deja folosită pe motorizări plug-in hibride europene.
Pentru noul SUV german, produs în China, motorul nu mai are funcţie de propulsie directă a roţilor, ci doar de producţie a electricităţii, aşa cum preferă chinezii în ultimii ani. VW a declarat că a muncit mult pentru a converti noul motor la noua funcţie şi a-i garanta o eficienţă termică excelentă, făcând totul în parteneriat cu chinezii de la SAIC, cu care deţin şi fabrica locală de producţie a modelelor VW.
Germanii au lansat noul motor în producţie cu mare patos, supranumindu-l Golden Range Extender, referindu-se la el ca la un standard de aur. Acesta foloseşte un ciclu Miller în combustie, însă asta se întâmplă şi la versiunea europeană de până acum. Mai foloseşte o turbină cu geometrie variabilă, injecţie directă la 350 bari, intercooler răcit cu aer şi sistem de tratare a gazelor de eşapament. Pare o formulă foarte bună pentru un motor de performanţă, dar pentru un plug-in hibrid, unde motorul poate funcţiona puţin, în cicluri scurte, pare o formulă ce va garanta formarea rapidă a depunerilor carbonice.
Surprinzător, dar cu toate aceste modificări motorul a devenit mai slab decât cel din Europa, dezvoltând 143 CP în loc de 150 CP.
Foto: Noul SUV VW cu range extender
Rolul lui, însă, va fi să producă 100-105 kW de putere electrică pentru încărcarea bateriei şi susţinerea propulsiei electrice a SUV-ului imens, de 5.207 mm lungime. Un SUV atât de mare, cu un range extender de 1,5 litri, repetă cu fidelitate formula SUV-urilor similare de la Li Auto, care s-au dovedit a fi foarte populare în unele regiuni, dar care au probleme similare cu cele menţionate mai sus la motorul cu combustie.
Foto: SUV-ul LIxiang L9 de la Li Auto
Tachinarea publică a celor de la Li Auto în adresa VW a fost făcută de directorul de comunicare a Li Auto şi vine într-un context în care şi în trecut au existat apropouri reciproce. În septembrie 2020, şeful VW China, Stephan Wollenstein, a declarat public că ideea de a avea un motor cu combustie care să genereze electricitate din benzină pe o maşină cu propulsie electrică i se pare foarte răsuflată tehnologic şi neecologică. Mai apoi, şi şeful de R&D al VW China, Rasmus Wiedmann, a declarat că maşinile electrice cu range extender sunt răsuflate, de domeniul trecutului, având un potenţial de dezvoltare limitat.
Foto: Stephan Wollenstein
Acele declaraţii se întâmplau cam în perioada în care Li Auto îndrăznea să lanseze şi SUV-uri mari cu această tehnologie, şi discuţia despre ele era la ordinea zilei. Prin urmare, cei de la Li Auto le-au perceput ca o derâdere a modelelor lor şi au răspuns şi atunci, declarând că doar prin comparaţie directă se pot vedea cu adevărat lucrurile.
Atunci chinezii le aminteau germanilor că ei nu au asemenea modele în gamă ca să le compare, ci doar SUV-uri PHEV în gama Porsche şi VW. Chinezii spuneau că ei cred că modelele lor sunt superioare faţă de cele germane şi invitau presa să facă orice comparaţii îşi doreşte, pentru a avea concluzii de rigoare.
Foto: Interiorul noului VW ID. Era 9X
Şi iată că acum, după aproape 6 ani, VW lansează exact aceeaşi tehnologie pe care o declara răsuflată acu 6 ani, şi o face pe baza unui motor pe care l-a lansat în 2011, adică acum 15 ani. Prin urmare, chinezii de la LI Auto nu puteau rata o asemenea ocazie de a-i tachina public în acest context.
4
9,920

ŞTIRI DE CARE AŢI PUTEA FI INTERESAT

