O româncă de 41 de
ani a obținut cel mai mare punctaj din istoria examenului MIR, concursul
decisiv pentru rezidențiatul în spitalele din Spania. Performanța sa record a
declanșat, însă, un val de acuzații și suspiciuni că ar fi copiat.

O româncă a obținut
cel mai mare punctaj din istoria examenului MIR, cel mai dificil concurs pentru
medici din Spania, însă performanța sa a fost imediat contestată de colegi,
care o acuză că ar fi copiat. Ea respinge ferm acuzațiile și vorbește despre
ani de muncă, sacrificii și ţintă a bullyingului din cauza vârstei şi a
faptului că este femeie şi mai ales, străină.

Elena Bianca
Ciobanu Şelaru, în vârstă de 41 de ani, a reușit în 2026 să obțină un rezultat
fără precedent la examenul MIR (Médico Interno Residente), concursul național
care stabilește accesul la rezidențiat în spitalele din Spania.

Examenul MIR,
considerat unul dintre cele mai competitive din Europa, presupune rezolvarea a
aproximativ 200 de întrebări și reprezintă criteriul decisiv pentru obținerea
unui loc de rezident. În 2026, aproximativ 35.500 de candidați s-au înscris la
concurs, însă doar 12.366 vor obține un post într-o specialitate medicală, ceea
ce face competiția extrem de dură.

Cu un punctaj de
188, cel mai mare acordat vreodată, românca a intrat direct în atenția presei
spaniole, publicații precum Telecinco.es și Semana.es relatând despre
performanța sa.

Elena Bianca Ciobanu Şelaru FOTO Facebook

Elena Bianca Ciobanu Şelaru FOTO Facebook

Succesul a fost
însă rapid umbrit de suspiciuni. Mai mulți colegi au pus sub semnul întrebării corectitudinea
rezultatului, invocând faptul că parcursul ei universitar nu ar fi anticipat un
asemenea vârf de performanță.

Potrivit presei
spaniole, media generală a Elenei în timpul facultății ar fi fost 6,5, iar
rezultatele sale au fost catalogate drept „modeste”.

În plus, foste
colege susțin că, de-a lungul anilor de studiu, au existat suspiciuni legate de
copiat și chiar acuzații că ar fi încercat să se prezinte drept medic în timpul
practicii.

Ce spune românca

Elena Bianca
Ciobanu Şelaru a ajuns în Spania în anul 2000, iar la 34 de ani a decis să înceapă
studiile la Facultatea de Medicină a Universității Rovira i Virgili din Reus. A
absolvit la 41 de ani, după un parcurs pe care ea însăși îl descrie ca fiind
dificil, marcat de pierderi personale și de nevoia de a împărți timpul între
muncă și studiu.

Într-un interviu
acordat publicației „El Tiempo Justo”, românca a respins categoric acuzațiile
de fraudă, inclusiv speculațiile privind utilizarea unor tehnologii avansate,
precum ochelari cu inteligență artificială.

„Nu le vine să creadă că o femeie de 41 de ani poate
obține aceste rezultate. Eu sunt foarte bucuroasă de punctajul meu, pentru că
mi-a luat mulți ani să ajung aici. (…) Încă din copilărie am visat să fiu
medic, iar această vocație m-a însoțit de-a lungul vieții. Dacă eu am reușit să
ajung aici, cu limitele și povestea mea, și alții pot reuși. Ne vom revedea în
spitale”, a declarat Elena.

FOTO Facebook

FOTO Facebook

Ea a vorbit deschis
și despre climatul ostil din timpul facultății, susținând că a fost ținta unor
episoade repetate de bullying, generate de vârstă, de faptul că este femeie și
de originea sa străină.

Într-un material
video publicat de Academia Amir, Elena recunoaște că traseul său academic „nu a fost briliant”, dar subliniază că
succesul său se bazează pe muncă și determinare. „Perseverenţa este o formă de inteligență”, spune românca.

Pentru a risipi
orice suspiciune, ea a declarat: „Dacă
cineva dorește să auditeze examenul meu, le stau la dispoziție”.

„Am avut strategia mea de mulți ani. Am folosit o metodă numită Pomodoro – care constă în împărțirea timpului de studiu în intervale scurte – și am fost foarte disciplinată. Mi-am aplicat teoria și strategia. Nu știam dacă am făcut bine sau rău. Colegii mei îmi spuneau că nu știau răspunsul la o întrebare care mi s-a părut excesiv de ușoară. Mi s-a părut un examen complex, dar accesibil. Este adevărat că examenele academiei, simulările, sunt destul de dificile, dar mi-au dat ocazia să-mi consolidez puțin cunoștințele”, a mai povestit ea despre cum a reuşit să obţină cea mai mare notă din istoria MIR.

Între timp,
Asociația MIR Spania a semnalat mai multe nereguli în organizarea examenului,
inclusiv întârzieri administrative și erori în calcularea baremului academic.

Secretarul general
al asociației, Daniel Selva, a menționat probleme precum lipsa de supervizori
și utilizarea telefoanelor mobile în timpul probei. De asemenea, președintele
asociației, Arzúa Moya, a amintit că și în 2025 au existat situații în care
candidați cu medii universitare mai scăzute au obținut punctaje foarte mari la
test, ceea ce a alimentat dezbaterea privind corectitudinea sistemului.

În ceea ce o
priveşte pe Elena Bianca Ciobanu Şelaru, în timp ce unii îi contestă reușita,
alții văd în ea un exemplu de perseverență și ambiție, într-un sistem extrem de
competitiv şi o felicită, pe reţele de socializare.