Zoom
Dubai, pământ românesc

Elevii noștri sunt făcuți pionieri la Dubai mai nou. Eu am fost făcut la Drobeta-Turnu Severin. Frumos, fără bombe.

Nici nu știu pentru cine face domnul Bolojan țara asta frumoasă, pentru că tinerii se pare că au alte gânduri, visează să plece la muncă –  scuze, la investit –  în Dubai.

Oare în Dubai mai locuiesc și alții în afară de români? Popoare conlocuitoare, cum s-ar zice? Nici nu s-a dat prima bombă ca lumea și au început să curgă declarațiile românilor din Dubai. De toate felurile: de la broscoiul expandat căzut cu fața pe plită de Nețoiu până la tot soiul de vedete modificate genetic de pe TikTok și Instagram. Neluțu Varga, patronul CFR, omul care lingea lingouri de aur într-un video ciudat, era și el tot la Dubai. A transmis de acolo ce nasol e, i-a băgat în boală pe toți investitorii români care au cumpărat apartamente acolo. Varga a avut surse foarte bune: „Am vorbit cu șeicul Mahommed bin Rashid Al-Maktoum și mi-a spus că după ora 15 se va debloca situația. Cel târziu mâine între 10 și 15. Dar ei preconizează că azi se oprește tot“. Foarte bine pregătit și șeicul. Gigi Nețoiu a fost apocaliptic, asta și după ce ferma de vite i-a fost luată de ape: „Pagube de catralioane de dolari! Sunt mii de români cu copii“. Nu știu de ce am impresia că paguba a fost el însuși, ca să o dăm în oltenisme.

E plin TikTok-ul de mărturii din Dubai, n-am avut război mai bine acoperit jurnalistic ca acesta. Elitele noastre financiar-cocalare blocate toate în Dubai, văzând mult prea de-aproape un foc de artificii.

1.819 vizualizări