-
La Liga: Celta Vigo-Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
-
SuperLiga: Csikszereda – Farul, vineri, 19:30, DGS 1
În decembrie 2024, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Mario Iorgulescu la 8 ani și 8 luni de închisoare, pentru ucidere din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină), după accidentul auto provocat în anul 2019, soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani.
Dosarul lui Mario Iorgulescu se rejudecă numai în ceea ce priveşte infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a drogurilor.
Ulterior, avocații săi au depus o contestație în anulare, iar Curtea de Apel București i-a redus pedeapsa cu 8 luni, pentru că două dintre fapte, conducerea sub influența alcoolului și sub influența drogurilor, s-au prescris.
Procurorii au contestat ultima reducere de pedeapsă în cazul lui Mario Iorgulescu la Instanța supremă, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, în cele din urmă, rejudecarea dosarului în ceea ce privește infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a drogurilor.
”1890/1/2025 – Admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 949/A din 12 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti – Secția I penală, în dosarul nr. 1549/2/2025 (917/2025).
Casează, în parte, decizia atacată numai în ceea ce priveşte soluția de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului Iorgulescu Gino Mario pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) şi (2) C.pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.
Trimite cauza spre rejudecarea apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul Iorgulescu Gino Mario numai în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei pentru săvârşirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) şi (2) C.pen.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Conform art. 275 alin. 3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în şedință publică, astăzi, 04 martie 2026”, se arată în decizia ÎCCJ.
La scurt timp după accidentul din 2019, Mario Iorgulescu a fost scos din țară, iar de atunci se află în Italia.
Autoritățile italiene refuză să-l extrădeze pe fiul președintelui LPF, pe motiv că acesta ar avea în continuare probleme grave de sănătate.
FOTO Mario Iorgulescu, atunci și acumGalerie Foto
Etichete: iccj , mario iorgulescu , dosar mario iorgulescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din