Luni, 06 Octombrie 2025, ora 15:33
1123 citiri
Până la finalul anului ar putea fi condamnați peste 500 de oameni pentru spionaj sau trădare FOTO: X@drewg1971
În Rusia, aproape două condamnări pentru trădare sau spionaj sunt pronunțate, în medie, în fiecare zi lucrătoare. E o statistică ce pare desprinsă din manualele de istorie ale URSS – dar e cât se poate de actuală. În primele șase luni ale anului 2025, instanțele din Federația Rusă au pronunțat 224 de sentințe în dosare legate de „trădare de stat”, spionaj sau colaborare cu țări străine. Toate au fost condamnări. Fiecare inculpat a primit pedeapsă cu executare.
Cifrele sunt cele mai ridicate din întreaga istorie post-sovietică a Rusiei și provin dintr-o analiză a centrului condus de Kirill Parubets, pregătită pentru proiectul Primul Departament, citată de The Moscow Times.
Țara în care trădarea e zilnică
Dacă ne raportăm la cele 117 zile lucrătoare din primul semestru al anului, rezultă o medie de 1,98 de condamnări zilnice. Spre comparație: în întreg anul 2023 fuseseră condamnate 167 de persoane, iar în prima jumătate din 2024 — 143. Din 2022 încoace, în total 774 de persoane au fost trimise după gratii pentru trădare, spionaj sau legături confidențiale cu cetățeni străini.
În premieră, anul acesta au apărut și trei cazuri în care inculpații au fost trimiși la tratament psihiatric forțat — o procedură cu rezonanțe întunecate pentru cei care cunosc istoria disidenței sovietice.
apartamente de vanzare bucuresti 2 camereDe la o sentință pe lună la 39 pe lună
Până în 2022, astfel de dosare erau o raritate: în medie, o condamnare pe lună. Dar după invazia Ucrainei, Kremlinul pare să fi redescoperit utilitatea politică a articolului 275 din Codul Penal — „trădarea de stat”.
În 2023 s-a ajuns la 14 condamnări lunare, în 2024 la 30, iar acum, în prima jumătate din 2025, media e de 39 de sentințe pe lună. Din totalul de 232 de inculpați din acest an, 177 — adică 76% — au fost condamnați pentru trădare, un procent în creștere față de anul trecut (68%).
Tot mai des, articolele penale se cumulează: „trădare de stat” este asociată cu „terorism” (articolul 205). Dacă înainte de 2023 nu exista această practică, acum ea devine regulă. În 2023 au fost 12 astfel de cazuri. În 2024 — 104. Iar în prima jumătate din 2025 deja sunt 83 — adică peste o treime din total.
O justiție cu nume șterse și instanțe extinse
Justiția rusă se închide în sine. În 60% din cazuri, numele celor condamnați nici măcar nu mai sunt publicate. Instanțele notează sec: „Informație ascunsă”. Statisticile oficiale nici nu mai includ datele din regiunile ocupate — cum ar fi Crimeea sau estul Ucrainei.
Totuși, în 2025, 57 de instanțe au pronunțat sentințe în dosare de trădare sau spionaj — față de 47 în 2024. Printre „nou-intrate” în acest sistem se numără regiuni precum Kamceatka, Udmurtia, Iakutia sau Kursk. Aproape 40% dintre condamnări provin din tribunale militare — un alt semn că aceste procese sunt tratate ca amenințări de stat în toată regula.
Putin cere „eficiență” de la FSB
Finalul anului 2024 a adus și un mesaj clar din partea Kremlinului. Într-un discurs adresat serviciilor de securitate, Vladimir Putin a cerut FSB-ului să acționeze „mai activ” în identificarea trădătorilor și spionilor. A subliniat rolul contraspionajului militar, al grănicerilor și al unităților care combat extremismul — în special cel economic.
Tonul discursului e în acord cu cifrele — și cu direcția în care merge statul rus: spre o formă tot mai închisă, în care noțiunile de „dușman intern” și „infiltrat” justifică orice represalii, tăcere sau dispariție.
Perspective sumbre
Experții estimează că până la finalul anului ar putea fi condamnați peste 500 de oameni pentru spionaj sau trădare — și aproape 1.500 în dosare de terorism.
Rusia nu se mai mulțumește să combată opoziția — o transformă, pe rând, în trădători de stat, cu dosar clasificat și nume șterse. Justiția devine instrumentul unui regim tot mai izolat și tot mai vigilant în fața oricărei forme de deviere.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
