Pete Hegseth, secretarul
american al Apărării, a declarat miercuri că forțele SUA și Israel vor deține controlul complet asupra spațiului aerian al Iranului în mai puțin de o săptămână. Dar ce implică, concret, această supremație aeriană? Ce urmează? Reprezintă ea sfârșitul amenințării iraniene? Într-o analiză pentru „Adevărul”, generalul în rezervă Virgil Bălăceanu a lămurit toate aceste chestiuni.
FOTO: The War Zone
„Începând de aseară și în următoarele zile, în mai puțin de o săptămână, cele mai puternice două forțe aeriene din lume vor avea controlul complet asupra spațiului aerian iranian. „Spațiu aerian necontestat. Vom zbura zi și noapte, găsind, reparând și distrugând rachetele și baza industrială de apărare a armatei iraniene”, a declarat secretarul american al Apărării.
Virgil Bălăceanu: Nu mai ești obligat să lovești de la distanțe foarte mari
Potrivit Virgil Bălăceanu, SUA și Israel și-au demonstrat deja capacitatea de a-și impune supremația aeriană deasupra Teheranului, iar obținerea unui control deplin asupra spațiului aerian ar permite desfășurarea unor lovituri de la distanțe mai mici, cu un grad mai ridicat de precizie și eficiență.
„O
facilitate militară, un complex militar foarte important, folosit de
Comandamentul Central al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, de Forțele
de Operații Speciale, de Comandamentul Cibernetic, de Comandamentul Forțelor
Paramilitare Basij, de structurile de reprimare a manifestanților ar fi fost
bombardat cu 250 de bombe. În
momentul în care ai supremația aeriană, nu mai ești obligat să lovești de la
distanțe foarte mari. Lovești de la distanțe mai mici, cu o cantitate mai mare
de muniție, inclusiv bombe de aviație, și, ca atare, ai un succes mult mai bun
al loviturilor, al efectului la țintă”, a declarat generalul Bălăceanu pentru „Adevărul”.
Sistemele antiaeriene rusești nu și-au dovedit eficiența
Unul dintre argumentele principale în favoarea rezistenței
iraniene era dotarea cu sisteme de apărare antiaeriană de proveniență rusă,
inclusiv celebrul S-300. Aceste sisteme sunt considerate printre cele mai
performante din lume și au fost prezentate drept un scut credibil împotriva
aviației israeliene sau americane. Realitatea operațională pare să contrazică
această evaluare.
„Din
moment ce ai supremație aeriană deasupra Teheranului și, în mod sigur,
Teheranul a fost apărat și de sistemele de apărare antiaeriană și antirachetă
S-300, înseamnă că acestea nu și-au dovedit eficiența și au fost
neutralizate”, a subliniat generalul.
Infrastructura subterană, ultima redută iraniană
Controlul spațiului aerian deschide un nou capitol al
operațiunii, cel mai dificil din punct de vedere tehnic și strategic: lovirea
infrastructurii subterane iraniene. Iran și-a construit de-a lungul deceniilor
un sistem extins de instalații subterane, baze de lansare a rachetelor
balistice, depozite de muniție, centre de comandă-control, tocmai pentru a
supraviețui unui atac aerian.
„Au
opțiuni să lovească mai ales infrastructura adăpostită, unde, în mod sigur,
iranienii și-au depozitat, pentru protejare, instalații de rachete, instalații
de lansare a rachetelor balistice, depozite ale acestor rachete și alte
elemente de comandă și control”, a explicat generalul Bălăceanu.
Riscul este unul real. Dacă aceste complexe subterane nu sunt
scoase din funcțiune, Iranul poate continua să riposteze prin rachete balistice
și drone cu rază lungă de acțiune, chiar și fără supremație aeriană proprie.
„Dacă
nu reușești să scoți din luptă și asemenea complexe subterane, există pericolul
să fii lovit în continuare. Adică Iranul să riposteze în continuare folosind
rachete balistice. Și aceeași chestiune este valabilă și în privința sistemelor
de drone”, a subliniat analistul militar.
De ce o invazie terestră este imposibilă în acest moment
Întrebarea firească, după obținerea supremației aeriene, este
dacă urmează și o operațiune terestră. Doctrina militară clasică prevede că
supremația aeriană precede și facilitează ofensiva la sol. Însă generalul
Bălăceanu exclude categoric un astfel de scenariu în faza actuală, invocând
argumente ce țin de logistica militară de bază.
„O
invazie la sol nu se poate produce, pentru că nu sunt forțe dislocate în zonă.
Într-o acțiune obișnuită, sigur că după ce ai supremația aeriană începi
acțiunile terestre de amploare. Dar, deocamdată, nu avem o grupare de forțe,
care trebuie să fie una importantă: 250.000 – 300.000 de militari și echipamentele aferente, ținând seama de capacitățile de apărare atât ale Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, cât și ale armatei iraniene „, a explicat Virgil Bălăceanu.
Scenariul cel mai plauzibil: dezintegrare, nu capitulare
În opinia generalului Bălăceanu, cel mai probabil scenariu de evoluție pe termen scurt a situației este încheierea operațiunilor militare, urmată apoi de un război civil.
„Cel
mai plauzibil scenariu pentru următoarele săptămâni este încheierea operațiunii
militare de lovire și probabilitatea destul de ridicată a unui război civil,
din moment ce formațiunile kurde din Irak se pare că au trecut granița cu
Iranul. Va fi o perioadă, să-i spunem, post-conflict, extrem de complexă și, dacă se va produce, de foarte lungă durată”, a conchis generalul Virgil Bălăceanu.