• La Liga: Celta Vigo-Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1

  • SuperLiga: Botoșani – Petrolul, sâmbătă, 17:00, DGS 1

Internaționalul român nu i-a avut adversari pe Kylian Mbappe și Rodrygo, accidentați la acest meci, iar arma principală de atac a madrilenilor a fost Vinicius Junior. 

Ionuț Radu, notat cu 5,9 pentru prestația din meciul Celta Vigo – Real Madrid 1-2 

Pe Flashscore, numărul unu din poarta României a fost notat cu 5,9, sub media echipei sale, 6,5, cu un șut apărat din cele trei trimise pe poartă. 

Radu a răsuflat ușurat la o fază petrecută în minutul 10, când Vinicius Junior a scăpat unu la unu cu el, însă a trimis în bară. 

Un minut mai târziu, Tchouameni l-a învins cu un șut imparabil, la o fază în care fundașii gazdelor au fost foarte pasivi. Celta Vigo a egalat în minutul 25, prin Borja Iglesias, dar totul a fost ruinat la ultima fază. 

În minutul 90+4, Real Madrid a reușit să dea lovitura de trei puncte, de data aceasta cu un șut deviat al lui Valverde. Nici de data aceasta românul nu avea ce să facă. 

Radu a ieșit corect pe singura centrare periculoasă și a reușit 12 dintre cele 16 pase încercate. 

În urma acestui rezultat, Real Madrid a făcut 63 de puncte și s-a apropiat la o lungime în spatele Barcelonei, care are un meci mai puțin (sâmbătă, cu Athletic Bilbao, 22:00, în direct pe Digi Sport 1, site-ul digisport.ro și aplicația Digi Sport). 

De partea cealaltă, Celta Vigo a rămas pe locul șase în Spania, cu 40 de puncte. 

Video rezumat meci Celta Vigo – Real Madrid 1-2

Etichete: real madrid , celta vigo , ionut radu , vinicius junior , rezumat meci

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din