Luni, 09 Martie 2026, ora 21:49
1737 citiri
Analistul Andrei Caramitru – FOTO Hepta
Analistul economic Andrei Caramitru estimează că pe plan mondial va urma o recesiune extrem de severă, care va afecta și România, iar în acest context „președintele ar trebui să convoace imediat CSAT și la guvern să se facă o celulă de criză”.
Caramitru transmite acest avertisment într-un mesaj postat pe Internet în ziua de 9 martie 2026.
„Prețul petrolului dacă rămâne la nivelul ăsta câteva luni – înseamnă o recesiune extrem de severă în România și foarte probabil intervenția FMI – pentru ca va crește deficitul atât de mult încât nu vom mai avea încotro”, scrie analistul economic.
Ulterior, Caramitru a revenit asupra subiectului, susținând că „președintele ar trebui să convoace imediat CSAT și la guvern să se facă o celulă de criză. Unde să fie invitați și experți din privat”.
În acest context, Caramitru face o comparație între situația din prezent și aceea din anul 2008, când, de asemenea, a fost un moment de criză globală. La acel moment, Caramitru lucra la o firmă internațională de consultanță și făcut o analiză asupra a ceea ce se va întâmpla.
Iată situația din anul 2008, relatată de Andrei Caramitru:
„Analiza ne dă că PIB-ul va scădea 8-9% și moneda va scădea 20%+. Fix dar fix ce s-a întâmplat in următorii 2 ani.
Luăm analiza și mergem la toată lumea care conta atunci în România. Guvern / Ministerul Finanțelor, bănci mari, BNR, tot tacâmul. Că e groasă rău de tot și trebuie pregătite măsuri.
Reacția? TOȚI se uitau la cifre, se uitau unii la altii – și ziceau – nu se poate domne să fie chiar așa. Să fim optimiști. Să așteptăm să vedem ce se mai întâmplă. Poate nu e dracul așa de negru. Doamne ajută. Exagerați voi. Nu e posibil așa ceva.
Zic – păi uite cifrele îți explic în detaliu. Ăia înghețau dădeau din cap nu nu nu nu se poate așa nu!
Realitatea a fost fix cat erau cifrele alea (ca era matematica elementară) și în următorul an și jumătate toți cu care ne-am întâlnit atunci au fost DAȚI AFARĂ, toți, pentru ca au dat situația în gard și nu au făcut nimic sa o prevină”
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
