Vulturii suri au revenit în România după mai bine de șapte
decenii de absență, într-un proiect considerat istoric pentru fauna țării.
Primele 25 de exemplare au ajuns în Masivul Făgăraș și au fost mutate într-o
volieră specială de aclimatizare construită lângă comuna Rucăr, din județul Argeș.

Vulturii suri revin în România după mai bine de 70 de ani / foto: Facebook

Vulturii suri revin în România după mai bine de 70 de ani / foto: Facebook

Păsările (Gyps fulvus) au fost aduse din Spania printr-un
parteneriat cu Vulture Conservation Foundation, una dintre cele mai
experimentate organizații europene în conservarea și reintroducerea speciilor
de vulturi. Exemplarele sunt tinere și vor forma nucleul unei viitoare
populații stabile în zonă.

Cele 25 de păsări reprezintă prima etapă a unui program
amplu, gândit pe termen lung, pentru refacerea speciei
în Munții Făgăraș.

„După mai bine de 70 de ani de absență, acest proiect
marchează prima inițiativă de reintroducere a vulturului sur în România și un
moment istoric pentru conservarea biodiversității din țară. Odată cu sosirea
păsărilor începe și implementarea programului dezvoltat de Fundația
Conservation Carpathia, în parteneriat cu ING Bank România”, precizează
Fundația Conservation Carpathia.

„România se aliniază eforturilor europene de consolidare
a populațiilor de vulturi”

Inițiativa este realizată împreună cu Asociația Grupul
Milvus și un consorțiu local format din comunele Lerești, Rucăr și Valea Mare
Pravăț, alături de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
Argeș.

Specia a dispărut din fauna României la mijlocul secolului
XX, în principal din cauza momelilor otrăvite folosite pentru combaterea
prădătorilor, precum lupii și urșii, vulturii devenind victime colaterale.

„Persecuția directă a contribuit, de asemenea, la
declinul populației, păsările fiind vânate și împușcate pe fondul percepției că
ar fi dăunătoare. Astăzi, revenirea sa readuce în natură un «sanitar»,
o specie care elimină rapid carcasele și contribuie la prevenirea bolilor,
într-un peisaj care își recapătă treptat echilibrul. Prin acest demers, România
se aliniază eforturilor europene de consolidare a populațiilor de vulturi și
completează o verigă lipsă din ecosistemele țării”, potrivit sursei citate.

„Revenirea vulturului sur în România
nu înseamnă doar readucerea unei specii dispărute de peste 70 de ani, ci
întoarcerea unui aliat esențial pentru sănătatea naturii. Este un pas concret
în reconstrucția unui peisaj funcțional, în care natura și comunitățile locale
coexistă și se susțin reciproc. Această etapă confirmă că refacerea naturii
devine posibilă atunci când există parteneriate solide și angajament pe termen
lung”, au declarat Barbara și Christoph Promberger.

Primii pași spre libertate

Imediat după transport, păsările au fost consultate de
medici veterinari pentru verificarea stării de sănătate și pentru a confirma că
deplasarea nu a provocat leziuni. Fiecare exemplar a fost echipat cu inel
ornitologic pentru identificare, apoi mutat în voliera de aclimatizare.

În următoarele două săptămâni, echipa proiectului va urmări
atent modul în care se adaptează la noul mediu, etapă esențială pentru succesul
reintroducerii. Voliera este amplasată într-o zonă montană, la aproximativ
1.150 de metri altitudine, într-un cadru deschis, cu vizibilitate către
stâncării care pot deveni locuri de cuibărire.

„Voliera are aproximativ 160 de metri pătrați și o
înălțime de 6 metri, fiind realizată din structură metalică, plasă din sârmă și
o zonă de protecție din lemn împotriva intemperiilor. Întreaga structură este
fixată pe 44 de șuruburi de fundație, care asigură stabilitatea construcției în
condiții montane, iar zona
este monitorizată video”, mai menționează Fundația Conservation Carpathia.

Perioada de aclimatizare este estimată la aproximativ șase
luni, timp în care specialiștii monitorizează adaptarea, hrănirea în grup și
competiția pentru hrană.

Proiectul are și o componentă importantă dedicată
comunităților locale. Fundația pregătește deschiderea centrului de vizitare „Casa
Vulturului”, care va funcționa în Valea Mare Pravăț. Acesta se alătură
centrelor „Casa Castorului” din Rucăr și „Casa Zimbrului” din Lerești,
contribuind la dezvoltarea turismului de natură. Fundația Conservation
Carpathia derulează cel mai mare proiect de conservare a naturii din Europa,
dedicat refacerii ecosistemelor din Munții Carpați, în beneficiul
biodiversității și al comunităților locale.

Despre vulturul sur

Vulturii suri adulți se disting prin capul alb, aripile late
și coada scurtă, având un guler alb la baza gâtului și cioc galben-deschis.
Penajul este bej-deschis, iar penele de zbor sunt mai închise la culoare. Specia
poate cântări între 6 și 11 kilograme, are o lungime a corpului de 93–122 cm și
o anvergură a aripilor de până la 2,8 metri. Femela depune un singur ou
pe an, iar ambii părinți participă la creșterea puiului.

Vulturul sur este necrofag și consumă exclusiv animale
moarte, contribuind la eliminarea rapidă a carcaselor și la prevenirea
răspândirii bolilor.

Trăiește în peisaje deschise, de la câmpii până la regiuni
montane, preferă stâncile abrupte pentru cuibărit și planează la mari înălțimi
folosind curenții de aer cald. Prezența sa indică existența unor habitate
întinse și a unui ecosistem funcțional. În prezent, exemplare pot fi observate
doar accidental deasupra Carpaților sau în sud-estul țării, fără populații
stabile în România.