Ceea ce a debutat ca o operațiune punctuală, menită să neutralizeze capacitățile nucleare ale Teheranului, s-a transformat rapid într-o ecuație de securitate cu ramificații globale. În spatele declarațiilor oficiale se află o divergență strategică tot mai clară între principalii aliați. În timp ce SUA urmărește, în primul rând, controlul asupra Strâmtorii Ormuz pentru a da astfel o lovitură strategică Chinei, Israelul vizează înlocuirea regimului teocratic de la Teheran, astfel încât să elimine principala sursă de amenințare la adresa securității sale din ultimele decenii.
Majoritatea bazelor aeriene iraniene au fost distruse. FOTO: Clément Molin / X
Într-o analiză detaliată a acestor mutații de pe frontul din
Orientul Mijlociu, Radu Carp, profesor de științe politice la Universitatea din
București, decriptează schimbarea obiectivelor politico-militare și atrage
atenția asupra adevăratului punct nevralgic al crizei: spectrul unui colaps
economic iminent, declanșat de o potențială blocadă prelungită a strâmtorii
Ormuz.
„Programul nuclear era mult mai avansat decât în 2025”
„Nu se știe exact cât de avansat era programul nuclear
iranian. Pentru că Iranul permite inspecții parțiale ale Agenției
Internaționale pentru Energie Atomică a ONU, în așa fel încât nu ne putem baza
decât pe datele obținute de Israel și, respectiv, pe declarațiile
negociatorilor iranieni de la Geneva. Oricum, există un consens că programul nuclear
era mult mai avansat decât în 2025”, arată Radu Carp.
Scopul inițial al coaliției a fost clar și a vizat oprirea
acestui avans tehnologic. La Geneva, americanii au solicitat oprirea imediată a
îmbogățirii uraniului și predarea stocurilor existente. Cu toate acestea,
declanșarea războiului a adus o schimbare radicală de strategie.
„Pornind de la acest fapt, s-a încercat definirea unor
obiective. Repet, obiectivul inițial era același ca și anul trecut: încercarea
de a opri programul nuclear iranian. (…) Treptat însă s-a adăugat și un alt
obiectiv, pentru că, așa cum am văzut, războiul din Iran nu a început cu
distrugerea directă a programului nuclear, ci a început altfel. A început prin
încercarea – una reușită – de a-l elimina pe ayatollahul Ali Khamenei. Astfel,
obiectivul s-a schimbat pe parcurs. Atât Statele Unite, cât și țările care
sprijină Statele Unite, deocamdată doar verbal, desigur, au trebuit să se
adapteze acestui nou scop și a început să se vorbească despre schimbarea de
regim”, a explicat profesorul de științe politice.
SUA și Israelul au efectuat aproximativ 4.500 de atacuri în Iran. FOTO: Clément Molin / X
Divergența strategică dintre Washington și Tel Aviv
Această nouă realitate din teren a scos la iveală o fractură
strategică între principalii actori implicați. Potrivit profesorului Radu Carp,
SUA au un obiectiv geopolitic mai larg, vizând controlul asupra Strâmtorii
Ormuz, în timp ce Israelul își dorește schimbatea regimului de la Teheran.
„Însă nici acest obiectiv nu pare că poate fi realizat
atât de ușor. Cred că începe să se vadă o divergență între scopuri, pentru că
obiectivul real al Statelor Unite este demantelarea rețelei Iran–China, mai
degrabă decât Iran–Federația Rusă, dacă scoatem puțin din ecuație Federația
Rusă. Iar scopul Israelului, în momentul de față, este schimbarea de la putere
a regimului de la Teheran. Pentru Israel este o chestiune vitală ca acest regim
să nu mai fie la putere”, arată Radu Carp.
Profesorul notează că, în fața acestor interese divergente,
discuțiile despre programul nuclear au trecut pe un plan secund în ultimele
zile.
Strâmtoarea Ormuz: adevărata amenințare globală
Dincolo de operațiunile militare de pe teritoriul iranian, suspendarea
tranzitului petrolierelor prin strâmtoarea Ormuz amenință economia globală.
„Punctul critic al acestui conflict nu este legat de ce
se întâmplă pe teritoriul Iranului propriu-zis. Nu este legat nici măcar de ce
se întâmplă în țările vecine Iranului. Este legat de ce se va întâmpla în
strâmtoarea Ormuz”, subliniază profesorul de științe politice.
Potrivit specialistului, strategia regimului iranian este să
prelungească blocajul acestei strâmtori, în paralel cu bombardamentele asupra instalațiilor de petrol și gaze naturale din zona Golfului Persic. Consecințele economice ale unui astfel
de scenariu depășesc capacitatea de absorbție a piețelor internaționale.
„Aici sunt mai multe modelări făcute de experți, în
funcție de cât va dura acest conflict. În orice caz, în momentul în care se
ajunge la a treia săptămână de închidere a strâmtorii, consensul la nivelul
comunității de experți internaționali și de intelligence este că economia
globală nu poate suporta. Adică va fi, efectiv, un șoc de proporții pe care nu
l-am mai văzut. Iar scopul Iranului este să țină închise aceste strâmtori peste
limita de trei săptămâni”, explică Radu Carp.
Pentru a contracara acest blocaj, planificatorii militari
caută alternative de forță. Opțiunile comerciale sunt limitate, în contextul în
care și Marea Roșie a devenit o zonă de risc maxim pentru navigație.
„Se încearcă diferite soluții. Am văzut această încercare
de a evalua dacă este posibilă o razie pentru a aresta întreaga conducere a
Iranului. De asemenea, dacă este posibil un desant pe insula Queshm, care se
află în mijlocul strâmtorii Ormuz. Se încearcă, așadar, soluții ieșite din
comun, pentru că orice zi în plus înseamnă perturbarea comerțului global, iar
alte rute de aprovizionare nu prea există”, a conchis Radu Carp, profesor
de științe politice la Universitatea din București.