România
poate obține din partea Franței mai mult decât o „umbrelă
nucleară”, explică, profesorul Corneliu Bjola, de la
Universitatea Oxford. Într-o analiză pentru „Adevărul”,
politologul arată beneficiile reale care ar fi obținute, inclusiv
accederea într-un nucleu decizional mai integrat al UE, dar și
avioane franceze Rafale și acces la sateliții militari ai
Parisului.
Avioanele franceze Rafale purtătoare de arme nucleare ne pot asigura securitatea. FOTO: Pixabay
O
eventuală aderare a României la inițiativa franceză a
„descurajării europene” nu ar dăuna cu nimic relației noastre
strategice privilegiate cu SUA, consideră profesorul Corneliu Bjola,
de la Universitatea Oxford. Politologul român care conduce Oxford
Digital Diplomacy Research Group explică, în analiza sa pentru
„Adevărul”, care ar fi beneficiile pentru România și de ce ar
fi util să intrăm în acest cerc restrâns de state reunite sub
„umbrela nucleară” franceză.
„Inițiativa
nucleară a președintelui Emmanuel Macron, lansată săptămâna
trecută, oferă Europei un al doilea strat de descurajare în fața
intimidării ruse, fără a înlocui garanțiile americane. Pentru
România, participarea la aceste discuții reprezintă o oportunitate
strategică rară, dar una care necesită pregătire serioasă,
coerență de poziție și o comunicare publică responsabilă”,
spune Corneliu Bjola.
Temeri false legate de „supărarea” americanilor
Expertul
a comentat și temerile că România ar putea pierde bunăvoința
Statelor Unite ale Americii, dacă ar decide să alăture grupului de
state care beneficiază de „umbrela nucleară” franceză. Este o
falsă problemă, susține profesorul român.
„Într-adevăr,
cea mai frecventă teamă legată de inițiativa franceză este că
aceasta ar putea deteriora relația privilegiată a României cu
Statele Unite. Este o îngrijorare legitimă, dar care pornește de
la o falsă dilemă, ca și cum participarea la discuțiile europene
despre descurajare ar echivala cu o alegere între Washington și
Paris. Realitatea este mai nuanțată. Umbrela nucleară americană
rămâne coloana vertebrală a descurajării extinse pentru România
și pentru întregul flanc estic. Statele Unite dețin aproximativ
3.700 de focoase operaționale, o triadă nucleară completă și
singurele arme nucleare tactice desfășurate în prezent pe
teritoriul european, bombele B61, staționate în Belgia, Germania,
Italia, Olanda și Turcia. Franța, cu aproximativ 290 de focoase
exclusiv strategice, nu poate și nici nu urmărește să substituie
acest arsenal”, mai spune Bjola.
În
același timp, inițiativa Hexagonului nu este menită să
înlocuiască scutul nuclear american și nici să țină Rusia la
respect de una singură. De fapt, mutarea Parisului are legătură cu
Tratatul INF, adică mai exact cu eliminarea acestuia în urmă cu
mai mulți ani.
„Inițiativa
franceză nu este concepută pentru a descuraja Rusia de una singură.
Această funcție rămâne în mod clar în responsabilitatea NATO și
a Statelor Unite. Ea răspunde însă unui gol strategic specific,
creat după dispariția Tratatului INF în 2019, care a eliminat
cadrul juridic ce limita rachetele cu rază medie de acțiune. Rusia
a profitat rapid de această situație. Desfășurarea sistemelor
Iskander în Kaliningrad și anunțul din 2023 privind amplasarea de
arme nucleare tactice în Belarus au modificat semnificativ ecuația
de securitate pe flancul estic. Aceste rachete pot atinge Polonia,
statele baltice și România în câteva minute, fără ca NATO să
dispună în prezent de un răspuns tactic comparabil pe aceeași
rază geografică, așa cum existau, de exemplu, rachetele Pershing
II în anii ’80. În contextul suplimentar al incertitudinilor
legate de angajamentul american în plan convențional, statele
europene au nevoie de un „hedge strategic”, o plasă suplimentară
de siguranță care să reducă percepția de vulnerabilitate. Tocmai
aceasta este funcția inițiativei franceze: nu să înlocuiască
garanția americană, ci să completeze capacitățile de descurajare
ale NATO”, dă asigurări Bjola.
Exemplul polonezilor
El
dă și exemplul Poloniei, stat care, se știe bine, are relații
privilegiate cu Washingtonul. Acest lucru nu a oprit Polonia să
adere la „grupul celor opt”
„Participarea
României la discuțiile din grupul celor opt state (Germania,
Polonia, U.K., Olanda, Belgia, Grecia, Suedia și Danemarca) nu ar
trebui așadar interpretată ca un semnal anti-american. Dimpotrivă.
Polonia, probabil cel mai ferm susținător al prezenței militare
americane în Europa de Est, a semnat în mai 2025 un tratat
bilateral de apărare cu Franța și participă activ la exercițiile
de „descurajare avansată”. Modelul polonez demonstrează că
cele două angajamente sunt complementare, nu concurente”,
punctează Bjola.
Poziția
optimă a României față de inițiativa nucleară franceză ar
putea fi rezumată într-o formulă simplă: da dialogului și
cooperării, dar nu angajamentelor unilaterale care ar putea fi
interpretate drept o decuplare de NATO și de Statele Unite, mai
spune el.
Ce ar trebui să facem
„Această
formulă de principiu trebuie însă tradusă în pași concreți.
România a fost invitată să participe la discuțiile grupului celor
opt state, dar până în prezent nu a oferit un răspuns formal. O
anumită prudență este de înțeles, însă o ezitare prelungită
riscă să devină costisitoare. Președintele României ar trebui să
constituie rapid un task-group de experți care să elaboreze o
poziție de negociere coerentă. Acest grup ar trebui să răspundă
la câteva întrebări esențiale: ce
solicită România în schimbul participării, ce beneficii concrete
urmărește și care sunt liniile roșii ce trebuie menținute pentru
a păstra prioritatea garanțiilor americane”, subliniază
expertul.
În
plan practic, România ar putea negocia forme de cooperare cu impact
operațional real, sugerează Corneliu Bjola.
„Acestea
ar putea include exerciții comune cu avioane Rafale la baza Mihail
Kogălniceanu sau în zona Constanței, acces la informațiile
provenite din sistemul de supraveghere electromagnetică CERES pentru
monitorizarea regiunii Mării Negre și participarea la structurile
de coordonare franco-poloneze sau la formate similare dedicate
flancului sudic. Astfel de aranjamente ar aduce beneficii tangibile
pentru securitatea regională, fără a crea ambiguități privind
lanțul final de comandă. În același timp, România ar trebui să
evite orice angajament care ar putea fi interpretat drept substitut
al garanțiilor americane sau drept semnal de distanțare față de
NATO. Orice acord cu Franța trebuie formulat explicit în logica
complementarității cu NATO:
o poliță suplimentară de securitate, nu o alternativă la umbrela
strategică oferită de Statele Unite”, precizează profesorul.
O dezbatere pentru toți românii
În
opinia sa, cetățenii României ar trebui să fie ajutați să
înțeleagă mai bine datele problemei și să nu mai fie excluși
din dezbatere.
„Aș
mai adăuga, foarte important, că această dezbatere nu ar trebui să
rămână limitată la cercuri restrânse de experți. Cetățenii au
dreptul să înțeleagă ce înseamnă, în termeni concreți,
participarea sau neparticiparea României la inițiativa franceză,
nu prin concepte tehnice militare, ci prin implicațiile ei pentru
securitatea națională. O strategie de comunicare publică
responsabilă, care explică principiul complementarității cu NATO,
avantajele participării la un nucleu european de securitate mai
integrat și limitele reale ale inițiativei franceze, este esențială
pentru a evita atât panica nejustificată, cât și entuziasmul
neinformat”, spune Bjola.
În contextul
dezbaterilor privind „suveranitatea europeană”, oferta nucleară
a lui Emmanuel Macron reprezintă o dată în plus o plasă de
siguranță reală pentru Flancul Estic. Acest lucru nu exclude
faptul că inițiativa Parisului reprezintă și un instrument de
consolidare a leadership-ului francez în interiorul Uniunii. Pentru
România, însă, importante ar fi garanțiile Franței.
„Este
evident că Emmanuel Macron urmărește și consolidarea rolului
Franței ca putere nucleară europeană de referință, singura
rămasă în interiorul Uniunii după Brexit și retragerea Regatului
Unit din mecanismele UE. Acest lucru nu reprezintă, în sine, o
problemă. Statele care oferă garanții de securitate o fac
întotdeauna și în interes propriu. Statele Unite au oferit umbrela
nucleară în Europa și din considerente de politică globală, nu
doar din altruism. Ceea ce contează pentru România este dacă
garanția oferită este suficient de credibilă și dacă costurile
participării sunt acceptabile”, mai spune Bjola.
La mâna Rusiei
Pentru
zona Mării Negre, vulnerabilitatea strategică a României este bine
documentată, adaugă expertul.
„Spre
deosebire de Polonia sau de statele baltice, România nu găzduiește
arme nucleare americane și se află la o distanță considerabilă
de bazele NATO din Europa de Vest unde sunt stocate bombele B61. În
același timp, Rusia dispunea înainte de 2022 de capacități
semnificative în Crimeea, inclusiv rachete Kalibr capabile de
lovituri nucleare tactice, și poate proiecta putere în Marea Neagră
din mai multe direcții. Aceasta capacitate va reveni cu siguranță
dacă ajungem la o încetare a focului in Ucraina. În acest context,
inițiativa franceză ar putea aduce României, în opinia mea, trei
beneficii concrete dacă Bucureștiul s-ar alătura grupului celor
opt state participante”, indică Bjola.
Avioane
franceze Rafale și un scut francez sunt doar două dintre argumente.
Corneliu Bjola indică cele trei beneficii majore pentru România.
„Primul
este proximitatea operațională. Avioanele Rafale capabile de
misiuni nucleare, exercițiile comune la Constanța și eventualele
patrule submarine ale forței nucleare franceze în estul Mediteranei
ar contribui la acoperirea unui gol geografic real față de activele
americane, care sunt mai îndepărtate de regiunea Mării Negre. Al
doilea beneficiu ține de accesul la informații strategice. Sistemul
francez de sateliți CERES, lansat în 2021 pentru supraveghere
electromagnetică, monitorizează în mod continuu activitatea
militară din regiunea Mării Negre și din Crimeea. Accesul la
această rețea ar putea spori semnificativ capacitatea României de
a anticipa evoluțiile și eventualele escaladări. Al treilea
avantaj, extrem de important, este efectul de descurajare generat de
ambiguitatea strategică. O prezență franceză la Constanța ar
complica calculul strategic al Rusiei. Moscova ar trebui să ia în
calcul nu doar reacția NATO, ci și posibilitatea ca Parisul să
considere că sunt atinse „interese vitale” franceze. În logica
clasică a descurajării formulată de Thomas Schelling, tocmai
această incertitudine ridică probabilitatea percepută a unui
răspuns și, implicit, costul unei eventuale agresiuni”,
completează expertul.
Trăim o perioadă de tranziție
Într-o
perioadă în care se vorbește inclusiv despre sfârșitul epocii
„ambiguității strategice”, România este printre statele cele
mai expuse retoricii nucleare a Rusiei. Amenințările Kremlinului
forțează state medii, precum România, să își redefinească
radical locul în arhitectura de securitate europeană.
„Trăim,
fără îndoială, o tranziție majoră în arhitectura de securitate
europeană. Practica prin care statele evitau poziționările clare
pentru a menține flexibilitate diplomatică, a fost erodată treptat
de comportamentul Rusiei. Invazia totală a Ucrainei din 2022 a
schimbat fundamental calculele de securitate. În paranteză as
adăuga faptul că ieri, la Zürich, Kaja Kallas a semnat, împreună
cu ministrul de externe al Elveției, un acord de cooperare între
Uniunea Europeană și Elveția în domeniul afacerilor externe și
al politicii de securitate”, punctează Bjola.
Corneliu Bjola. FOTO: Arhivă personală
Acordul
va apropia și mai mult Elveția de orbita UE într-un domeniu în
care, în mod tradițional, a fost mult mai rezervată, din cauza
statutului său de neutralitate, mai spune expertul.
„Dar
episodul cel mai revelator în ceea ce privește rolul descurajării
nucleare a fost modul în care Rusia a folosit retorica nucleară
pentru a limita sprijinul occidental acordat Ucrainei. Amenințările
lui Putin, exercițiile cu rachete Iskander și doctrina de
„escaladare pentru de-escaladare” au produs efecte reale: au
întârziat livrarea sistemelor ATACMS cu aproximativ 18 luni, au
limitat raza de acțiune autorizată pentru anumite sisteme de
armament și au descurajat desfășurarea de trupe NATO de luptă pe
teritoriul Ucrainei. Aceasta reprezintă o demonstrație practică a
ceea ce teoreticienii descurajării numesc „coerciție nucleară”
(nuclear coercion), folosirea amenințărilor nucleare nu pentru a
preveni un atac major, ci pentru a determina adversarul să își
modifice comportamentul într-o situație specifică, fără ca
situația să escaladeze la război propriu-zis. Rusia nu trebuie să
lanseze o rachetă nucleară pentru ca intimidarea să funcționeze.
Simpla amenințare credibilă este suficientă pentru a influența
deciziile adversarilor”, susține Bjola.
Vulnerabilitatea structurală a României
Inițiativa
franceză este, după părerea profesorului, exact modul cel mai
potrivit pentru a descuraja ambițiile și agresivitatea tot mai mare
a Rusiei.
„Aceasta
este esența coerciției nucleare, iar Flancul Estic trebuie să
găsească modalități de a o contracara. Pentru România, absența
unui răspuns european coerent la această tactică rusă reprezintă
o vulnerabilitate structurală. Golul lăsat de dispariția
Tratatului INF, combinat cu desfășurarea de rachete rusești în
Belarus, creează un spațiu strategic în care Moscova poate
exercita presiune fără a activa automat Articolul 5 al NATO.
Inițiativa franceză, ilustrată prin desfășurarea de avioane
Rafale și patrulele submarinelor nucleare franceze, reprezintă
exact tipul de răspuns care complică calculul strategic al Rusiei
și ridică pragul de la care intimidarea devine eficientă”, mai
subliniază Bjola.
De
altfel, proiectului Parisului trebuie privit și dintr-o altă
perspectivă. Astfel, nu întâmplător statele care s-au alăturat
fac parte din nucleul european „dur”.
„Mai
există și un argument care a fost relativ puțin discutat în
spațiul public, dar pe care l-am menționat în intervențiile mele.
Unul dintre efectele mai puțin vizibile ale inițiativei Macron este
că accelerează formarea unui nucleu european de cooperare în
materie de securitate, un grup de state care dezvoltă între ele un
nivel mai ridicat de integrare defensivă și acces la resurse
strategice sensibile. Germania, Polonia, Regatul Unit, Olanda,
Belgia, Grecia, Suedia și Danemarca se află deja în acest cerc.
România nu este încă inclusă. Acest proces trebuie înțeles în
contextul mai larg al dezbaterii europene despre o Europă „cu mai
multe viteze”, idee reluată și amplificată recent de liderii
europeni.”
În
practică, acest lucru înseamnă că unele state avansează mai
rapid în anumite domenii de integrare, în timp ce altele rămân
într-un cerc mai larg de cooperare, arată Corneliu Bjola.
O țintă mai ambițioasă pentru România
„Această
stratificare nu este neutră. Statele
care fac parte din aceste formate beneficiază de efecte puternice de
ancorare strategică: au aliați mai aproape în plan operațional,
acces la informații de securitate mai sensibile și o voce mai
influentă în dezbaterile privind evoluția arhitecturii
instituționale a Uniunii Europene.
În schimb, statele care rămân în afara acestor cercuri de
cooperare riscă să devină, prin comparație, mai puțin relevante
strategic și, în anumite situații, mai vulnerabile. Pentru
România, miza nu este participarea la o alternativă la NATO, ci
evitarea marginalizării într-o Europă care începe, treptat dar
sigur, să funcționeze la viteze diferite”, este opinia
expertului.
România,
mai spune el, nu își poate permite să piardă acest tren. Ar fi o
eroare strategică și ar putea să aibă repercusiuni asupra
noastră.
„Pe
scurt, ratarea acestei oportunități de dialog ar fi o eroare
strategică. Europa se reconfigurează în jurul unui nucleu
decizional mai integrat, iar România are o fereastră de timp
limitată pentru a intra în acest nucleu în condiții favorabile,
ca partener cu o poziție coerentă, nu ca simplu observator. Proba
de maturitate strategică pentru România constă tocmai în
capacitatea de a gestiona simultan mai multe relații de securitate,
fără a le pune în conflict artificial. Statele Unite rămân
garanția fundamentală. NATO rămâne cadrul instituțional.
Inițiativa franceză poate deveni al treilea strat de securitate,
cel care acoperă scenariile în care primele două sunt insuficient
calibrate pentru a răspunde unor acțiuni de intimidare strategică
din partea Rusiei”, adaugă expertul.
În
lipsa unei prezențe franceze în Estul Europei, dar mai ales, din
perspectiva României, în zona noastră, Rusia ar putea fi și mai
mult încurajată să hărțuiască țările din regiune. România nu
își poate permite să mai evite fie și o dezbatere corectă asupra
acestui subiect.
„Analiza
scenariului din regiunea Mării Negre ilustrează clar această
logică. Fără o prezență franceză, România riscă să fie mai
vulnerabilă la presiunea și intimidarea strategică exercitate de
Rusia. Cu o prezență franceză (avioane Rafale la Constanța,
sateliții CERES monitorizând activitatea militară din Crimeea și
patrule ale submarinelor nucleare franceze în estul Mediteranei)
calculul strategic al Rusiei devine mult mai complicat. Aceasta este
o oportunitate care merită o dezbatere serioasă, nu o evitare
prudentă. Iar o dezbatere serioasă începe cu constituirea unui
task-group prezidențial, elaborarea unei poziții clare de negociere
și comunicarea onestă către cetățeni a mizelor strategice aflate
în joc”, conchide Corneliu Bjola.