Pe 10 martie 2026 a fost publicată în transparență Legea Bugetului pentru anul în curs, în fiecare an mai târziu decât anul precedent, în condițiile în care Bruxelles-ul și mai mulți vecini europeni se apucă din vara anului anterior să facă aceste calcule pentru exercițiul bugetar care urmează. Printre documentele publicate de Guvern se numără și Raportul privind situația macroeconomică pe anul 2026, alături de proiecția acesteia pe anii 2027-2029, unde putem vedea că estimarea pentru deficitul bugetar care ar urma să fie înregistrat anul acesta este de 6,2% din PIB (cash) și 6% (ESA), urmând ca în următorii trei ani acesta să scadă gradual, cu câte un procent, până la valoarea de 3,2% din PIB în 2029, adică, de fapt, corectarea decalajului excesiv în care am intrat în urmă cu ce va fi atunci un deceniu întreg. Ba chiar, spun aceștia, speranța este ca deficitul să scadă, până în anul 2031, la valoarea de 2,5%.

În același document, Executivul relatează faptul că la sfârșitul lunii decembrie 2025, datoria guvernamentală a reprezentat 59,6% din PIB, din care datoria internă 29,8% din PIB, iar datoria externă 29,8% din PIB. „Luând în considerare nivelul prognozat al deficitelor bugetare pentru perioada 2026 – 2029, precum și prognozele curente a indicatorilor macroeconomici, estimăm că la sfârșitul anului 2026 ponderea datoriei guvernamentale brute se va situa la nivelul de 61,8% în PIB. Cât despre scăderea sub acest nivel, putem spera realist la așa ceva doar după borna 2031.

Cifrele de mai sus nu se văd însă direct la pompă, atunci când un român de rând merge să facă un plin, nu se regăsesc indicate concret în prețul pâinii, și nu figurează pe panouri cu led la conversia cursului valutar. Nu se vede atunci când românii se chinuie să își plătească facturile la curent și observă că au crescut cu mai bine de jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut, pre-liberalizare, și cu siguranță nu se vede în calitatea serviciilor și bunurilor de care au nevoie zi de zi. Acesta este unul dintre cele mai grave alunecușuri logice de care ne putem împiedica în viața de zi cu zi: că doar pentru că cei pe care i-am votat sau cei care au fost puși în funcții de cei dintâi vorbesc în procente din PIB și în termeni macroeconomici pe care nu-i recunoaștem cu ușurință în greutățile zilnice, să credem că nu ne interesează direct sau că interesul concret de a corecta aceste decalaje macroeconomice nu se răsfrânge asupra cotidianului unei părți majoritare sau a întregii populații a țării.

Corelația dintre deficitul bugetar, inflație și datorie publică, pe de o parte, și costul vieții, în complexitatea sa, pe de altă parte, nu este importantă doar pentru a înțelege rațiunea din spatele unor măsuri nepopulare pe care o parte dintre politicieni le susțin începând cu anul trecut. Este importantă și pentru a putea, realist, înțelege cum e denaturat discursul public în sens pur populist, electoral, împotriva măsurilor de corecție, tocmai de către acei politicieni care au cauzat decalajele în primul rând, parte dintre aceștia având astăzi un grad de popularitate nesperat printre alegătorii români.

Ziare.com continuă, astfel, seria de materiale dedicată „Miturilor economice care ne fac rău”, cu năzuința de a pune pe tapet nu doar care este ciclul prin care conștiința istoriei recente ne este resetată odată cu fiecare nouă creștere de taxe, doar cu ajutorul câtorva sloganuri bine plasate în vizorul public, dar și ce înseamnă, de fapt, ignorarea de către politicieni, pe termen mediu și lung, a măsurilor care să corecteze realist și predictibil decalajele macroeconomice pentru buzunarele oamenilor de rând.

Cum am ajuns aici? Din 2019, țara noastră construiește bugete de avarie, abuzive la nivel de cheltuieli publice chiar și în contextul pandemic și, cu siguranță, în anii care au urmat

În anul 2023, Ziare.com a luat legătura cu profesorul de economie Radu Nechita de la UBB Cluj, pentru a explica modul prin confuziile generate în spațiul public de slaba înțelegere a unor termeni macroeconomici pot genera decizii proaste chiar și la nivel decizional înalt. Economistul explica atunci că, dacă ne uităm la prognozele trecute, regula a fost că veniturile bugetare au fost sistematic supraestimate, ceea ce a însemnat, la finalul zilei, că pur și simplu s-a colectat mai puțin decât era planificat în prealabil. Cheltuielile au fost din start stabilite la un nivel superior veniturilor, au fost programate să crească, dar au avut creșteri mai mari decât cele stabilite inițial. Rezultatul: deficit după deficit, adică o datorie publică în creștere.

„Guvernanții au avut o perioadă de câțiva ani fără alegeri, ar fi fost o bună ocazie de reașezare, de reducere a poverii sectorului public în economie. Sigur, pandemia a perturbat acest lucru, dar nu atât pandemia cât reacțiile autorităților la pandemie. Unele erori și reacții excesive în perioada inițială pot fi înțelese, dar nu toate, nu persistența în erori, în aberații. Sectorul privat a fost principala victimă a politicilor din acea perioadă. În sectorul public, pentru unii a fost mai greu, pentru alții a fost mult mai ușor. În sectorul public nu s-au făcut concedieri, nu s-au redus salarii, în sectorul privat a fost extrem de greu. Salariile din sectorul public supradimensionat sunt mai mari decât în sectorul privat.”

Nechita acuza acum trei ani faptul că în loc să discutăm cum să găsim metode de reduce ponderea sectorului public eliberând mână de lucru pentru sectorul privat, la noi se discută despre cum să sporim cheltuielile publice, cum să extragem prin fiscalitate mai multe resurse de la cei care le produc către cei care doar le redistribuie sau chiar le risipesc. Dacă ne dorim creșterea nivelului de trai (adică o creștere economică) avem nevoie de creșterea productivității, adică de capital românesc și străin. Iar capitalul nu se formează și nu vine într-o țară unde se vorbește despre noi impozite și creșterea celor vechi, într-o țară unde se modifică de pe-o zi pe alta Codul Fiscal (în totală contradicție cu articolul 4), unde politicienii fabrică haos și incertitudine printr-o incontinență legislativă (avem peste 800 de Monitoare Oficiale pe an). Puțini sunt cei care în spațiul public cer o disciplină și o responsabilitate în cheltuirea banului public, a zecilor de miliarde de lei deja colectate la buget, înainte de a cere încă un leu, încă un miliard de la contribuabili, spunea atunci economistul.

În termeni concreți, nu doar că situația descrisă atunci este deosebit de actuală, trei ani mai târziu, dar anul care a urmat relatării de mai sus s-a încheiat cu un deficit record de 9,3% din PIB, urmând ca abia de anul trecut să înceapă să se vadă o scădere firavă, adusă mai ales de măsurile fiscal-bugetare deosebit de controversate luate de Cabinetul Bolojan în a doua jumătate a anului și nici acelea în ritmul în care au fost propuse, din cauza șicanelor din coaliție create de PSD, toate acestea fără opoziția din Parlament sau de amânările succesive ale validărilor din partea CCR pentru pachetele de reformă.

Suntem în prezent într-o situație de cotitură, într-un an în care toate cifrele roșii din macroeconomie ar trebui să scadă, cuplate cu o sumă de crize geopolitice care fie ne afectează indirect simțitor, fie pe aliații noștri militari sau economici, fie sunt folosite zi de zi pentru a constrânge votanții într-o stare de teamă socială care să permită sabotarea propriului sistem în interese proprii de către politicienii de extremă dreapta sau de către fețe vechi și noi care flutură încă sloganuri social-democrate operând strict în vederea conservării propriilor interese. Practic, două rânduri de alegeri prezidențiale mai târziu, un an electoral crunt și numeroase crize interne și externe au făcut ca oamenii să resimtă puternic efectele deciziilor iresponsabile din anii post-2019 și cu precădere 2022-2025, abia în prezent, când o mână de politicieni se văd în fața situației de a gestiona o recesiune tehnică, evaluări recurente ale agențiilor de rating care ne țin la marginea unei prăpăstii economice și un cost al vieții care a depășit orice nevoie de convergență monetară cu zona euro când vine vorba de prețuri. Dar o parte importantă din vinovați sunt încă sus în sondajele de popularitate, iar înțelegerea concretă a legăturilor dintre macroeconomie și viața de zi cu zi e încă neclară.

De ce e important deficitul bugetar și ce riscuri reale la nivel macroeconomic se vor vedea concret în portofelele românilor: „Principalul risc geopolitic al României este clasa politică”

La mijlocul lunii februarie 2026, agenția de rating Fitch a menținut (din nou!) ratingul suveran al României la ‘BBB minus’, cu perspectivă negativă, urmând ca la începutul lunii martie, Moody’s, al doilea actor global când vine vorba de evaluări ale riscului pentru investiții, a menținut la rândul său ratingul României pe ultima treaptă înainte de cea nerecomandată investițiilor. Știrile au curs în acest sens de ambele dăți, orientate mai ales către avertismentele pe care aceste două instituții le-au înaintat către țara noastră, care au inclus atât riscuri interne, cât și cele care țin de evenimentele geopolitice precum continuarea războiului în Ucraina sau a conflictului din Orientului Mijlociu care se va regăsi în criza carburanților la nivel european și, implicit, în România.

În ambele cazuri, agențiile au spus că, deși ne aflăm pe un parcurs bun, de ținere în frâu și reglare a decalajelor macro, urmează să avem de-a face cu cel puțin un eveniment politic intern care ne-ar putea destabiliza complet estimările (relatate mai sus, din documentele Guvernului) pentru anii următori. Este vorba despre rotativa guvernamentală, adică înțelegerea făcută între cele două cele mai importante partide de la guvernare, PSD și PNL, de a „face schimb” de premieri în anul 2027. Ilie Bolojan ar urma să facă un pas lateral de la șefia Executivului, urmând ca PSD să propună fie un premier social-democrat, ori o soluție de „compromis” pentru fotoliul de prim-ministru, dar care să le asigure controlul unor ministere-cheie în perioada următoare.

Agențiile de rating au înțeles mai bine decât noi înșine cine sunt vinovații decalajelor de până acum și au avertizat în două rânduri deja (urmează o evaluare similară din partea Standard&Poors) că un guvern preponderent social-democrat va îngreuna aproape cu certitudine toate calculele macroeconomice pe care nu le înțelegem concret în prezent. Rezultatul? Retrogradarea de care ne temem din primăvara trecută, care nu poate fi comparată concret, pe înțelesul tuturor, decât cu o revenire la situația economică cu care se confrunta România nu în anul 2008, ci în anii tranziției post-1990.

„Noi n-am ieșit din campania electorală. Toate discursurile care sunt făcute de opoziția din Guvern, anume de PSD, merg pe ideea că bugetul Statului este bugetul lor de campanie și așa o țin mai departe. Greșelile strategice ale aripii mai spălate din PNL și ale președintelui au fost că aceștia nu au înțeles că există o perioadă de grație în care ce nu se face în primele șase luni nu se mai face deloc sau se fac numai prostii. Practic, comunicatul Moody’s este un avertisment cu privire la PSD. Ne spun că s-a făcut cât s-a făcut, dar există posibilitatea foarte mare ca PSD să strice tot, în asociere cu opoziția, care e și mai problematică”, a explicat recent Radu Nechita. Potrivit acestuia, social-democrații par să fie într-o ofensivă de recapturare a unui electorat. „Dacă ne uităm pe cum a evoluat PSD și votul auto-intitulat suveranist, vedem că totalul nu se schimbă și suntem în apropiere de jumătate din votanți, care merg pe direcția aceasta. Votul „suveranist”, așadar, a fost o tentativă inițiată acum mai mulți ani – putem să mergem arheologic până la Liviu Dragnea, care voia să recupereze votanții lui Vadim Tudor, iar cea mai bună soluție pentru ei a fost să canalizeze nemulțumirile populației într-un partid care să vină cu idei și mai radicale. S-a microtargetat foarte bine – ca dovadă că vedem că în diaspora, votanți care erau anti-Guvern, anti-stat român și așa mai departe, au fost reciclați de la voturile lor pro-USR la votul de tip „protest”. Doar că acest partid, care urma să aibă rol de „bau-bau” și „Dacă nu noi, vedeți că vin ei”, pentru fragmentarea opoziției de dreapta, a scăpat de sub controlul creatorului și acum PSD e mai mic decât propriul lui „bau-bau”. Atunci, are cărți proaste în mână. Nu văd cum poate PSD-ul să recupereze un electorat pe care l-a pierdut către AUR, altfel decât să fie mai extremist sau mai populist decât AUR, ceea ce i-ar costa în cercurile de la Bruxelles”, a relatat economistul.

De aici s-au născut foarte multe idei politice care au mers direct la osul alegătorilor puși în fața notei de plată create de cele două formațiuni – de la porecle de tipul „Ilie Sărăcie”, până la ideile potrivit cărora deficitul și contabilitatea de la nivel înalt contează mai mult decât bunăstarea românilor, sacrificați de dragul unor cifre satisfăcătoare pentru „străini”.

Acesta este și contextul în care Radu Nechita a explicat că „principalul risc geopolitic pentru economia României este clasa politică. Cu toate ne putem lupta, dar cu lăcustele din interior nu. Aici este cea mai gravă problemă”. Deși am fost ținuți pe linia de plutire timp de aproape un an de agențiile de rating, o retrogradare, coaliția de guvernare, cu toate șicanele produse în interior pe parcursul ultimelor luni a făcut din Guvern „o fabrică de incertitudine care nu doarme, nu se oprește și lucrează în trei schimburi. Nu trece ziua, luna fără declarații destabilizante, fără un scandal.”

Legătura concretă dintre revenirea la economia de criză în care ne aflam în anii ’90, dacă în cele din urmă această destabilizare de fond produsă inclusiv de rotativa guvernamentală ne va duce către un calificativ nerecomandat investițiilor se va traduce direct în dobânzi crescute nu doar pentru stat, dar automat și pentru creditele românilor, în primul rând. „Oricum, dobânda la care ne împrumutăm fiecare dintre noi este cu 1-2 puncte peste cea la care se împrumută Statul. Dacă dobânda Statului crește, vor crește, așadar, dobânzile pentru creditele românilor, dar și cele la care se împrumută firmele care angajează. Așadar, eventualele creșteri de salarii vor fi mai puțin probabile într-o economie în care totul se duce în cap. Există astfel și riscul ca românii să-și piardă locurile de muncă, iar dacă au luat credite în euro, deprecierea monedei naționale va însemna încă un motiv ca rata la bancă să crească.

Atenție, nici dacă lucrezi la primărie sau în învățământ nu va fi bine, pentru că dacă sectorul privat pică în cap, nu vom mai avea pe cine impozita. La un moment dat, capacitatea contributivă de evaporă. Firmele închid sau își restrâng activitatea, operează optimizări fiscale și vor merge din ce în ce mai rău. Dacă acum avem 5 milioane de angajați, din aceștia doar 3,5 milioane lucrează în sectorul privat. Iar acești contribuabili pe net trebuie să țină în cârcă o populație de 19 milioane. După principiul acelei povești a paiului care rupe șira spinării măgarului, la un moment dat, adăugând greutăți, până la urmă tot vom ajunge într-o criză. Iar spirala descendentă e foarte greu de oprit. Anii de creștere economică se vor anula și investitorii care s-au fript cu România ne vor aduce într-o zonă de ciumați. Va fi nevoie de mulți ani pentru a recâștiga încrederea pierdută și a ne schimba reputația de țară nesigură”, a articulat profesorul de economie.

Un alt exemplu des-invocat în acest sens este Grecia, care, pentru că nu a operat aceleași tipuri de reforme „cu bisturiul”, a trebuit să taie „cu securea”. „Grecia are niște ani pierduți, iar noi, pentru că am refuzat să facem reforme în anii ’90, am pierdut un deceniu pentru totdeauna. Iar dacă trăiești pe datorie, nu poți să faci pe suveranul când umbli cu basca în mână să ceri împrumuturi. Suveranitatea României este mult diminuată în momentul în care suntem pe deficit de 6% din PIB, redus de la 9%”, a explicat Nechita.

Cât despre perspectiva unei intervenții brutale ale Fondului Monetar Internațional, care ar instaura un acord de tip „stand-by” pentru a-și proteja propriile investiții în statul român și a recupera contabilicesc decalajele, în cele din urmă ar scoate și mai mult din perspectivă orice tip de negociere care să țină cont de bunul curs al nivelului de trai – întocmai, de fapt, ca în scenariul solipsist înaintat de social-democrați potrivit cărora măsurile de reglare macroeconomică fac bine doar macroeconomiei și atât. „Sigur, acum, la ce clasă politică hrăpăreață avem, ne putem gândi la anumiți domnitori fanarioți care au avut grijă mai mare de popor decât a avut Constantin Brâncoveanu, de exemplu, care e sanctificat. Școlile din Țările Române, de exemplu, au fost făcute de fanarioți. E posibil ca, oricât de dur va fi tratamentul FMI, până la urmă ne vor placa, ne va face injecția și ne va fi mai bine în cele din urmă. Dar îngrijorarea mea este că reformele făcute de etatiștii de la FMI nu vor fi orientate către creștere economică, ci măsuri orientate ca aceștia să-și securizeze eventualele împrumuturi, care să ofere efecte pentru cei doi ani de zile în viitor și nu neapărat pentru ce se întâmplă pe termen lung. Vor omorî cota unică, vor veni cu tot felul de modele de impozitare progresivă care va descuraja investiția în capital uman și va împinge oamenii să caute căi și mai întortocheate de a face evaziune fiscală.”

„Relaxarea” reformelor după o rotativă guvernamentală oferită unui PSD auto-interesat va duce către o stagnare a scăderii deficitului, o posibilă retrogradare, dar și către alegeri parlamentare în 2028 favorabile partidelor extremiste

Cu cât ne vom dovedi mai iresponsabili cu finanțele publice, cu acea contabilitate la nivel înalt pe care nu o vedem direct în viața de zi cu zi dacă nu ne arde la portofel, cu atât, de fapt, mai devreme decât mai târziu, practic, întreaga noastră existență economică în societate va fi dată peste cap de următoarele alegeri parlamentare care ar putea face loc majorității extremiste. Cu toate că strategia-cheie a unor partide precum AUR, SOS, POT a fost una de absență de facto din discursul public și „ațâțare” din culise a nemulțumirilor populare pe rețelele sociale sau prin voturi de „contră” în Parlament, căderea economiei țării în dizgrație când vine vorba de relația cu investitorii străini ne va duce la un reviriment și mai pronunțat al acestor partide în următoarea campanie electorală.

Atunci, categorii profesionale din centru economiei precum fermierii, de pildă, se vor vedea în poziția în care vor pierde fonduri europene după posibile proceduri de infringement față de angajamentele luate în fața Bruxelles-ului. „Proiecte de investiții, autostrăzi, renovarea de grădinițe, toți acești bani se opresc. Inclusiv bani pentru agricultori, pentru fermieri. Oricine care lucrează la o firmă care exportă, orice angajat de la o primărie care are contracte cu UE, orice firmă contractată de instituții publice pentru a pune în practică proiecte europene, toți vor suporta consecințele”, a adăugat Nechita.

E deosebit de greu, din micile enclave sociale în care ne „scăldăm” să vedem zi de zi implicațiile deciziilor noastre politice la nivelul întregii societăți. Însă cu cât suntem mai conectați la fiecare informație care vine înspre noi, fie din presă, fie și cu atât mai mult din rețelele sociale, cu atât mai mult avem față de noi înșine responsabilitatea de a discerne aceste efecte în lanț. E cu atât mai greu să vorbim despre „solidaritate socială”, într-o țară în care simțim zi de zi că grupuri de decidenți cu mult deasupra nivelului nostru economic iau decizii politice în strictul interes propriu (a se vedea aici lunga poveste a pensiilor magistraților). Însă legătura directă dintre deficitul bugetar și viitorul economic al țării atârnă mai ales, în cele din urmă, în capacitatea fiecăruia dintre noi de a o înțelege prin aceste filtre pe termen mediu și mai ales pe termen lung. Dacă scuzele și acuzele transparente motivate politic ale decidenților care nu sunt capabili să își asume propriile lor eșecuri sau strategii de culise au devenit deja transparente pentru agenții de evaluare obiective, la nivel internațional, pot deveni întocmai și pentru noi și ne pot informa corect în următoarele luni și ani.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent