Invitații din studioul beIN Sports Qatar au fost nevoiți să treacă printr-un moment mai puțin plăcut pe durata meciurilor de marți din Champions League. Alarma s-a pornit pe telefoane în timpul transmisiei în direct: semnala rachete trimise de Iran.
beIN Sports este postul care transmite în Qatar duelurile din Liga Campionilor la fotbal. Emisiunea de marți seară a fost întreruptă de alarmele pornite pe telefoanele invitaților din platou.
– articolul continuă mai jos –
Rachetele lansate de Iran au declanșat alarmele de pe telefoanele mobile.
„Totul s-a întâmplat în direct. În timp ce jurnaliștii și invitații discutau rezultatele meciurilor din Liga Campionilor, conversația a fost întreruptă de sunetul dispozitivelor, creând câteva momente de tensiune.
Totul a fost explicat în direct telespectatorilor, iar situația a revenit în cele din urmă la normal. Au fost reluate discuțiile despre fotbal”, transmite lamilano.it.
S-au disputat marți în optimile Champions League
- Galatasaray – Liverpool 1-0
- Atalanta – Bayern 1-6
- Atletico Madrid – Tottenham 5-2
- Newcastle – Barcelona 1-1.