Cel mai negru scenariu prinde contur: Iranul minează strâmtoarea Hormuz, ceea ce poate duce prețul petrolului și a gazelor la cer. Comandorul (r) Sandu Valentin Mateiu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, ce soluții le mai rămân americanilor și aliaților lor.
Americanii au supremația aeriană în zonă și nu numai. FOTO: U.S. Department of Defense
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Iranul
și-a pus în practică amenințarea și a început să mineze
strâmtoarea Hormuz. Este vorba despre o zonă esențială pentru
economia globală, pe unde trec peste 20% din gazele lichefiate și
petrolul care sunt utilizate la nivel mondial. Mai exact, strâmtoarea
Hormuz este o cale navigabilă îngustă care ocolește Iranul și
Omanul și este principala rută pentru transportul petrolului și a
gazelor naturale lichefiate din țările cu resurse bogate din
Orientul Mijlociu spre restul lumii.
Președintele
american, Donald Trump, a amenințat Teheranul cu represalii dacă
își va pune planul în aplicare, dar iranienii nu mai țint cont de
nimic. Așa a pornit o cursă contracronometru, prin care marina
americană încearcă să-i forțeze pe iranieni să dea înapoi.
Armata americană a anunţat încă de marţi, 10 martie, că a
distrus 16 nave iraniene utilizate în acţiuni de minare, foarte
aproape de strâmtoare. Potrivit AFP, anunțul a venit la scurt timp
după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat Iranul cu
importante „consecinţe militare” dacă va continua să mineze
această cale navigabilă crucială pentru transportul de petrol şi
gaze. Expert în intelligence și marină militară, comandorul (r)
Sandu Valentin Mateiu analizează, într-un interviu, situația ivită
și explică ce se mai poate face.
Adevărul:
Situația în strâmtoarea Hormuz a devenit critică, după ce Iranul
a amplasat mine maritime și a lovit în ultimele zile mai multe
petroliere, iar relatările de la fața locului vorbesc despre o
închidere sau chiar o blocare totală. E o măsură disperată a
iranienilor sau este o strategie bine gândită și pusă în
practică la momentul oportun?
Iranul
a pregătit această strategie de închidere a strâmtorii. Spun
închidere și nu blocare cu mijloace militare, pentru că, în primă
fază, iranienii ce au făcut? Au dat declarații. Da, da, oficiali
ai Corpului Gardienilor Revoluției Islamice și alți oficiali ai
Iranului. Au avertizat navele că nu mai sunt în siguranță în
momentul în care trec prin această strâmtoare. Imediat intrăm și
la detalii militare și tehnice. De asemenea, au atacat cu drone,
cred, patru sau cinci nave.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Asta
a fost faza inițială. A fost de ajuns ca, imediat, comandanții și
armatorii, din motive de siguranță și în condițiile în care
asigurările au crescut imediat, să nu mai işte trecerea prin
strâmtoare. Au fost unele nave care au trecut, unele chiar iraniene,
am văzut după unele surse, care au decuplat acest sistem AIS, care
face nava vizibilă prin semnale transmise către satelit, o
identifică și de-aia le putem urmări pe Marine Traffic. Și au
decuplat acest semnal. Asta nu înseamnă că nu puteau fi detectate.
Radiolocatoarele de litoral detectează, sistemele radar detectează
navele, mai ales că sunt nave mari, vorbind de petroliere și așa
mai departe. Și au trecut.
Cât
e de important acest mini-trafic și ce efect are asupra prețurilor
țițeiului și a gazelor?
Cred
că în raport cu traficul obișnuit, care reprezintă vreo 23% din
tot comerțul mondial cu petrol și gaze lichefiate, a fost
insignifiant. Asta a fost prima fază.
A
apărut o anumită întârziere, care s-a văzut repede în creșterea
prețului petrolului, care da, are mai multe variabile, dar
Strâmtoarea Hormuz este o variabilă importantă. A apărut o
întârziere în reacția din partea americană și am avut în final
o soluție anunțată de Donald Trump: una financiară — a implicat
instituțiile americane în oferirea de asigurări care să fie la un
nivel rezonabil astfel încât armatorii să nu fie descurajați de
creșterea prețului la asigurări. Și a doua, președintele Trump a
sugerat că vor exista convoaie de nave protejate. Aveam exemplul
istoric din războiul Iran-Irak, atunci când Marina Militară
americană a escortat petroliere kuwaitiene. Acum, a apărut etapa a
doua.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Răspunsul dur al americanilor
Totuși,
apar informații contradictorii, dar ce este cert este că până la
această oră (n.r. – vineri, 11 martie, ora 15:30) alte trei nave au
fost lovite de iranieni, după cele de ieri. Cum răspund americanii?
Odată
s-a întârziat. Washingtonul încă nu a reglementat nici prima
parte, partea care ține de asigurări, nici partea unde au apărut
escortări. Cred că până acum au apărut informații doar că
marina pakistaneză și-a escortat propriile nave. Să vedem în ce
măsură se confirmă.
În
a doua etapă, am văzut în condițiile în care Statele Unite au
anunțat că au distrus până la 50 de nave ale marinei militare
iraniene — și aici avem două marine: marina obișnuită (armata
regulată) și marina Corpului Gardienilor (IRGC), care prezintă un
răspuns asimetric. Șalupe, nave mici, vedete care lovesc asimetric
adversarul, inamicul în cazul prezent că avem război.
A
apărut această întârziere, am avut creșterea prețului la
petrol, a apărut președintele Trump care a anunțat faptul că
America va replica, exista o reacție militară și s-a văzut cum
iarăși a scăzut prețul petrolului.
Și
ce au făcut concret americanii?
Statele
Unite au lovit puternic marina iraniană. Zeci de nave iraniene, s-a
vorbit de 30 de nave și așa mai departe. Iranienii au și trei
submarine clasa Kilo, au multe minisubmarine în acel răspuns
asimetric, aveau nave de suprafață. În majoritate, în clipa de
față, Statele Unite transmit acest semnal: „Am lovit decisiv
marina iraniană”.
Iar
iranienii au ripostat prin minarea strâmtorii. Putem vorbi de o
minare totală sau doar de una selectivă, până în acest moment?
După
ultimele informații, iranienii au minat selectiv. Selectiv înseamnă
că nu avem câmpul de mine care blochează complet strâmtoarea,
pentru că în final nu ai decât 20 de mile, un 30 de kilometri, și
două culoare, cam de două mile lățime, prin care trec navele
într-un sens sau în celălalt. Știm că au fost câteva explozii
în Golf și a apărut informația că iranienii minează cu nave
mici — probabil este vorba de Corpul Gardienilor Revoluției
Islamice — mine în Golf.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Riscuri uriașe pentru cei din strâmtoare
Și
avem și primele efecte… Cât de mari sunt riscurile pentru cei
care se aventurează încă în zonă?
Aici
apar mai multe probleme. Prima problemă este că mina în sine este
un dispozitiv tehnic care, într-adevăr, poate produce pagube. Odată
plantată, nu o mai poți controla, doar dacă este o mină avansată
care se declanșează după amprenta magnetică selectivă, știi,
amprenta magnetică sau câmpurile unei nave. Le-ai înregistrat
anterior: câmpul acustic, câmpul magnetic și atunci se declanșează
exact când trece ținta respectivă. În rest, odată mina
instalată, este un pericol pentru orice navă care trece, indiferent
că este prietenă sau e vorba de un dușman.
Cât
de periculoasă este o astfel de mină? Poate scufunda un petrolier
sau o navă de război?
În
general, navele comerciale au o anumită, să spun așa, capacitate
de a… mai ales petrolierele, în măsura în care nu apar incendii
foarte mari, este posibil, într-o anumită măsură, să
supraviețuiască unui asemenea atac. Dar, în final, o mină marină
are capacitatea de a, cel puțin, de a lovi puternic o navă, îi
poate lua din anumite calități nautice, dacă îi lovește
propulsorul sau sala mașini, îi poate provoca un incendiu care greu
poate fi localizat.
Știm
că în Golf au existat situații, în războiul anterior, când
minele marine, prin încărcătura lor de zeci de kilograme, au
produs deteriorări serioase până la avarierea și chiar
scufundarea unor nave militare. De aceea, da, minele marine
reprezintă un pericol serios pentru navele comerciale. Dar, intru
puțin în detaliu: una înseamnă mine marine plantate ici-colo și
alta un câmp, pentru că acel câmp de mine blochează complet
strâmtoarea.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Acum
ce avem acolo, de fapt?
În
această fază, îi vedem pe iranieni — sau informațiile care vin
sunt că iranienii plantează un număr de mine, bineînțeles dublat
de declarații. Este de ajuns pentru a interzice traficul prin
strâmtoare. În fond, aici avem și un element psihologic. Deci nu
avem o blocare manu militari completă. N-ai un câmp de mine care
închide complet strâmtoarea. Faptul că ai selectiv un anumit număr
de mine este de ajuns că au lovit deja — se pare că au fost nave
care au fost afectate de mine și s-au declanșat incendii la bord și
așa mai departe. Se acționează psihologic, coroborat cu
declarațiile, în final închizi strâmtoarea traficului, fără să
o blochezi manu militari cu câmp de mine, care pur și simplu ar
închide-o fizic.
Mai pot fi opriți iranienii?
Următorul
pas ar fi să treacă la blocarea completă a strâmtorii cu mine sau
încă mai pot fi opriți?
Cred
că aici apar două elemente. Ce vor iranienii și ce răspunsuri dau
americanii, respectiv alte state implicate. Pentru că, dintr-odată,
sunt implicate state de la China până la europeni. Macron a vorbit
de convoi în Strâmtoarea Hormuz. Chinezii sunt interesați pentru
că iau de acolo. Iranienii sunt interesați până la o anumită
măsură să lase măcar navele lor, care le asigură minimul de
petrol pe care îl pot trimite la export. De aceea, cred că trebuie
să luăm separat fiecare element. Vă dau câteva exemple. Știm
deja de escorte pe care le-ar face pakistanezii. Știm deja despre
declarația lui Macron că, în final, navele franceze vor ajunge și
în Strâmtoarea Hormuz pentru a face acea escortare.
Totuși,
iranienii pot lovi inclusiv navele de escortă de pe coastă. Cum pot
să acționeze în aceste condiții americanii, francezii și
ceilalți care vor să își escorteze propriile nave?
Aici
apare elementul important. Escorta apără navele împotriva unor
amenințări de genul drone, rachete — pentru că iranienii au
baterii de coastă cu rachete — în măsura în care reușesc să
le folosească, având în vedere supremația aeriană americană.
Aici e o problemă legată de capacitatea de supraviețuire a acestor
mijloace. Dar în momentul în care apar minele, automat este
necesară deminarea și apare necesitatea unor nave specializate.
Aceste nave sunt o categorie distinctă, se numesc vânătoare de
mine (pe vremuri erau dragoarele, dar în clipa de față sunt
vânătoare de mine). Nave specializate care au dispozitive sonar
precise care localizează mina și au corpul amagnetic pentru a nu
atrage, prin câmpul lor magnetic, minele magnetice; au o propulsie
deosebită care le permite poziționarea precisă și au la bord
ROV-uri, un fel de roboți, Remote Operated Vehicles. Pe vremuri erau
comandate prin cabluri aceste ROV-uri și cred că și acum așa
rămâne sistemul. De exemplu, îmi vine repede în minte sistemul
SeaFox german și altele, care vin și plasează o încărcătură,
după ce localizează nava cu un sonar precis, plasează o
încărcătură de explozibil lângă mină și o declanșează.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Mai
sunt și scanfandri sau există mijloace și mai eficiente?
Da,
sunt și scafandri care pot participa la acest lucru. Sunt alte
metode de deminare, chiar din elicopter. Știu că Statele Unite au
în Golf, cred că două sau trei Littoral Combat Ships (LCS), care
pot fi folosite și ca vânătoare de mine când se instalează un
modul la bord. Aici este o întreagă problemă dacă vor fi
eficiente sau nu în aceste condiții. Marea Britanie a avut
vânătoare de mine în Golf, nu știu în ce măsură le au acum
operaționalizate să acționeze acolo. De aceea, simpla escortare a
navelor nu rezolvă problema. Trebuie nave de deminare — că sunt
vânătoare de mine, că sunt chiar clasicele dragoare — pentru a
elimina această amenințare. Și această amenințare are calitatea
asta, coroborată cu declarațiile, să creeze și psihologic o
criză. Pur și simplu, tu nu știi câte mine sunt, dacă există un
câmp de mine sau doar câteva plantate. E de ajuns ca o navă să
sufere avarii în momentul când a lovit o mină și automat,
psihologic, armatorii și comandanții nu mai riscă să-și trimită
navele în strâmtoare.
Amrericanii nu și-au jucat ultima carte
Au
fost experți care au afirmat că strâmtoarea poate fi blocată sau
închisă pentru luni de zile. E chiar atât de grav?
Aici
apar multe probleme operațional-tactice, depinde de amploarea
câmpului de mine. Depinde cum este protejat acest câmp de mine,
pentru că, da, vânătoarele de mine vor intra într-o strâmtoare
și există o expresie: „vaporul nu luptă cu fortul”.
Strâmtoarea este relativ îngustă și navele care intră în
strâmtoare pot fi atacate cu rachete de croazieră sau drone de la
litoral. Și în aceste condiții este un întreg scenariu de luptă
în care trebuie să protejez navele vânătoare de mine în momentul
în care realizează această misiune. Chiar dacă este una, mai
degrabă, nu împotriva câmpului de mine, ci a numărului limitat de
mine care au fost plantate în strâmtoare.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
Sandu Valentin Mateiu. FOTO: Captură video
Apar
elemente legate de hărți. Iranienii vor, pentru a-și păstra
capacitatea de a comunica, ca navele lor să iasă din strâmtoare, deci
vor avea hărți ale amplasării acestor mine. La fel, după
deminare, se vor crea niște culoare dacă avem câmpuri de mine și
iarăși se creează aceste hărți prin care avem culoarele
securizate. Iarăși, coroborarea cu litoralul. Interacțiunea între
sistemele de armament pe care le au iranienii la litoral — de la
bateriile de coastă care lansează rachete antinavă la drone —
care pot ataca navele care escortează navele comerciale, inclusiv
navele de deminare când execută această misiune. În cât timp?
Depinde de planificatori, în ce măsură au prevăzut această
misiune și dacă sunt nave de deminare dislocate deja în zonă.
Ce
am putea să vedem în următoarea perioadă, cum s-ar putea acționa
în zonă?
Se
creează un dispozitiv: nave de luptă, nave care escortează aceste
vânătoare de mine, nave care escortează navele comerciale. Totul
ține de capacitatea planificatorilor de a se gândi la acest
scenariu. În final, timpul ține nu numai de mijloacele pe care le
ai în dispozitiv, de capacitățile militare, dar și de timpul
necesar dislocării, creării dispozitivului, planificării
operațiunii respective.
Există
și riscul ca anumite mine să scape de sub control, inclusiv de
către iranieni, și ele să plutească în derivă, să provoace
daune inclusiv navelor lor?
Această
posibilitate este reală. Sunt mai multe tipuri de mine, și cele
ancorate și cele de fund. Multe pot ajunge în derivă pentru că
există factori naturali și, în final, da, există acest pericol.
În fond, este arma cea mai periculoasă prin faptul că este ieftină
și impredictibilă.
publicitate”); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>
O
armată precum cea americană, ar putea, într-un interval de timp
rezonabil, să pună sub presiune pozițiile iraniene de pe coastă
și să le reducă la tăcere, permițându-le astfel navelor
specializate în deminare să-și facă treaba?
Ce
știu este, mai întâi, despre sistemele de armament antinav bazate
la litoral: da, America are supremația aeriană, da, America are
capacitatea de a lovi și acum rămâne de văzut doar… pentru că
războiul este război. În măsura în care îi văd, îi lovesc și
au capacitatea de a-i lovi până la nivelul la care elimină
amenințarea pentru convoaie. Am văzut că americanii au lovit la
Bandar Abbas, în sud, serios. Flota și dispozitivul în general —
tot ce era la litoral: comandamente, puncte de comandă și control
ale iranienilor. Însă, ce vedem este că nu știm în ce măsură…
informațiile sunt limitate și de aceea nu fac proiecții sau
supoziții.
Iranienii nu renunță
Ce
alte mijloace mai au iranienii pentru a lovi flota americană și
vasele care se aventurează în zonă?
Știm
că în acest moment, mai multe informații ne spun că iranienii au
încă capacitatea de a trimite drone. Cu aceste drone în primă
fază au lovit navele. Vom vedea în ce măsură această capacitate
se diminuează până la nivelul la care nu mai reprezintă un
pericol pentru nave. Arată, cel puțin după ultimele informații,
că au capacitatea de a planta mine — nu atât câmpul de mine, ci
mai degrabă mine izolate, pentru că acele nave mici ale Corpului
Gardienilor nu sunt puitoarele de mine clasice sau alte nave care au
capacitatea de a planta minele pentru a crea această armă teribilă
numită câmp de mine, ci mai degrabă au un număr limitat de mine
pe care le-au plantat în Golf. Și cred că este facilitat acest
proces de faptul că, așa cum vă spuneam, avem două culoare pe
care navele intră și ies din Golf, de lățime de 2-3 mile fiecare.
Cred
că, în final, este clar că Statele Unite au capacitatea la
capitolul forțe și dotări. Au capacitatea de deminare, au diferite
posibilități, inclusiv folosind elicopterele.
De
ce anume ar mai depinde succesul acestei operațiuni?
Misiunea
în sine depinde nu atât de capacitățile militare, cât de decizia
politică și de planificarea militară, respectiv dislocarea în
teatru a mijloacelor necesare. Sunt prepoziționate sau nu? Nu știu.
S-a dat deja politic un anumit ordin? Nu știu. Dar în măsura în
care sunt capacități militare americane dislocate în Golf — aici
vorbim de timp și de decizia politică — planificatorii militari
americani pot, asta este o certitudine, pot crea un dispozitiv prin
care să reducă pericolul pe care îl reprezintă minele pentru
traficul prin Strâmtoarea Hormuz. În final, trebuie să avem o
contrapondere la ceea ce fac iranienii și la nivel de operație
militară, și la nivel declarativ, și la nivel de asigurări,
pentru că de aici pleacă totul. Iranienii au coroborat foarte bine
aspectul retoric, amenințările la adresa navelor, cu lovituri
punctuale. A fost de ajuns să lovească inițial două-trei nave cu
dronele, acum se pare că sunt câteva nave, vom vedea dacă se
confirmă, care au lovit mine, și automat apare descurajarea;
armatorii și comandanții navelor nu riscă să intre cu navele în
strâmtoare.
Cine va avea câștig de cauzî
Există
riscul ca situația să se înrăutățească și mai mult în
următoarele zile, iar iranienii să pună în aplicare și un plan,
dacă el există, de a transforma întreaga zonă într-un câmp de
mine?
Cred
că, în clipa de față, Iranul nu are capacitatea de a desfășura
o acțiune militară serioasă, inclusiv aceasta de a planta un câmp
de mine care să blocheze Strâmtoarea Hormuz. Cred că deja
capacitățile militare au fost degradate serios de către aviația
americană, inclusiv cele navale, inclusiv cele care ar putea să
creeze un asemenea dispozitiv. Pentru că o mină este un dispozitiv
periculos pentru o navă, dar un câmp de mine este o armă teribilă.