România ar urma să primească derogare de la Statele Unite pentru a putea reporni rafinăria Petrotel a rușilor de la Lukoil, momentan cu activitate suspendată din cauza sancțiunilor americane.
Redeschiderea rafinăriei a fost cerută pentru ca România să poată să gestioneze mai bine rafinarea, în contextul războiului din Iran care a majorat temporar prețul petrolului peste pragul psihologic de 100 de dolari pe baril.
– articolul continuă mai jos –
Bogdan Ivan, a declarat miercuri că România a solicitat de la administrația Trump o derogare privind reluarea activității la rafinăria Petrotel a grupului Lukoil.
„Vreau să vorbesc despre ceea ce am propus acolo (în CSAT, n.r.) care ține de resortul Ministerului Energiei, anume să repornim rafinăria Petrotel, care asigură 21% din capacitatea de rafinare a țițeiului din țara noastră.
Deja am vorbit cu cei din America. Am pregătit documentele oficiale și urmează să primim o derogare prin care vom putea să repornim această rafinărie. Automat asigurăm și mai multă lichiditate în piață”, a declarat ministrul Energiei Bogdan Ivan la Antena 3.
El a precizat că decizia privind reoperaționalizarea ar urma să fie luată după ce autoritățile din România primesc confirmarea din partea SUA:
„Decizia va fi luată după ce primim confiramarea Americii pentru această derogare. Noi astăzi, putem să aducem petrol din Azerbaidjan, din Kazahstan la prețuri foarte bune în baza acordurilor comerciael pe care le avem cu aceste state. Acest lucru ne ține la un preț care nu ar trebui să mai crească în perioada următoare dacă nu avem fluctuați pe piața internațională”.