• Ionuț Radu, 28 de ani, a repetat un meci pe care l-a mai avut în trecut. Două imagini, una bună, alta rea. 

  • Greșeala de la Celta – Lyon 1-1 a fost a 6-a făcută de goalkeeper în ultimii patru ani. La Inter, Cremonese, Auxerre și Celta. 

Ionuț Radu, titularul naționalei și pe 26 martie, în semifinala barajului CM contra Turciei, la Istanbul, a arătat ambele imagini ale carierei sale joi seară, la Celta – Lyon 1-1, în turul „optimilor” Europa League.

Ionuț Radu, portarul cu două fețe. Și excelent, și gafeur

O parte foarte bună, reliefată de calitățile lui, care l-au făcut remarcat în multe meciuri de-a lungul anilor săi în fotbal.

A fost cel mai valoros în Serie A când juca la Genoa, a primit mai multe premii MVP la Venezia, la fel la Auxerre, la fel în acest sezon, la Celta.

O parte întunecată. Uneori, sub presiune, goalkeeperul gafează. În ultimele sezoane, a avut mai multe erori stupefiante.

Șase gafe marca Radu: patru între 2022 și 2023. Două în acest sezon

Timp de 87 de minute, a fost cel mai un om al Celtei împotriva lui OL. Intervenții sigure, una impresionantă, în fața lui Yaremchuk. În acel minut 87, a scăpat însă mingea în poartă, pe sub el.

Ionuț Radu, afectat, după eroarea cu Lyon Foto: Imago
Ionuț Radu, afectat, după eroarea cu Lyon Foto: Imago

Ionuț Radu, afectat, după eroarea cu Lyon Foto: Imago

Iată cele șase greșeli majore ale lui Radu începând din 2022!

  • 27 aprilie 2022, Bologna – Inter 2-1 (Serie A). Perisic a bătut autul de la margine spre portar. Ionuț a încercat să paseze direct, dar a dat pe lângă minge. Sansone a împins balonul în plasă. S-a spus atunci că nerazzurrii au pierdut titlul din cauza lui. 

  • 14 august 2022, Fiorentina – Cremonese 3-2 (Serie A). Împrumutat de Inter la Cremonese, a gafat chiar la debut, în prima etapă de Serie A. În al 5-lea minut de prelungire, a prins mingea la o centrare, sus, în fața  porții, și a căzut cu ea în plasă. 

Radu a căzut cu mingea în plasă în prelungiri Foto: Imago
Radu a căzut cu mingea în plasă în prelungiri Foto: Imago

Radu a căzut cu mingea în plasă în prelungiri Foto: Imago

  • 3 iunie 2023, Auxerre – Lens 1-3 (Ligue 1). Două erori în același meci: întâi, a luftat în afara careului, ratând degajarea și lăsând atacantul să înscrie cu poarta goală. Apoi a scăpat balonul din mâini, printre picioare, la colțul scurt. 

  • 30 noiembrie 2025, Celta – Espanyol 0-1 (LaLiga). După o deviere la un corner, a scăpat iar mingea, care a trecut linia porții în aer. 

  • 12 martie 2026, Celta – Lyon 1-1 (Europa League). A plonjat, dar balonul s-a strecurat pe sub el, dincolo de linie. 

„Radu a fost impecabil o mare parte a meciului. Dar totul s-a năruit”

L’Equipe l-a apreciat pentru jocul său de 87 de minute. Și l-a criticat aspru pentru golul egalării.

„Radu a fost impecabil o mare parte a meciului, salvând în special lovitura de cap a lui Yaremchuk.

Gafa lui Ionuț Radu în meciul Celta Vigo - Lyon FOTO Captura Ecran Prima Sport .jpg

Gafa lui Ionuț Radu în meciul Celta Vigo - Lyon FOTO Captura Ecran Prima Sport .jpg

Galerie foto (5 imagini)

+5 Foto

labels.photo-gallery

Dar totul s-a năruit când a lăsat să-i scape printre degete un șut slab al lui Endrick, amintind de Arconada. O gafă care ar putea fi costisitoare pentru Celta”, a scris cotidianul francez.

Arconada a fost goalkeeperul Spaniei care a făcut o eroare similară în finala Euro 1984, câștigată de Franța cu 2-0.

4

a fost nota primită de Ionuț Radu în L’Equipe. Doar colegul său Borja Iglesias a luat mai puțin (3)

Va fi afectat Radu de greșeală? Antrenorul Giraldez: „Nu cred, sper că nu”

Antrenorul Celtei, Claudio Giraldez, care i-a dat credit total lui Radu în acest sezon, subliniindu-i mereu evoluțiile, i-a luat apărarea acum.

„Sunt foarte mândru de jocul său. A dominat multe situații, arătând ce trebuie să facă un portar în aer, asigurând spatele apărării. A judecat bine fazele, a avut unele parade excelente.

5 milioane de euro

valorează astăzi Ionuț Radu, conform Transfermarkt. A atins cota maximă în 2019, la Genoa: 15 milioane

Păcat că a ratat ceea ce a fost poate șutul cel mai ușor. Are un sezon strălucit și a făcut azi un meci fantastic”, a declarat acesta, potrivit AS.com.

Întrebat dacă Radu va fi afectat de această greșeală, Giraldez a răspuns: „Nu cred, sper că nu”.

Citește și

VIDEO: cele mai noi imagini din sport