Sambata, 14 Martie 2026, ora 11:55

1150 citiri

Fetița de 4 ani maltratată de mama și de concubinul acesteia a murit. Copila era internată după ce ajunsese în comă la spital

Mașină de Poliție Foto: Facebook/Poliția Română

Fetița de 4 ani din județul Gorj, care ajunsese în comă la spital la începutul lunii februarie, a murit după aproape o lună de spitalizare. Copila era internată la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, unde fusese transferată în stare critică, după ce a fost adusă după ce a fost adusă la spitalul din Târgu Jiu de mama sa.

Fetița avea un traumatism cranian sever și alte semne de violență pe corp. După incident, mama copilei, în vârstă de 20 de ani, și concubinul său au fost arestați preventiv.

Procurorii din județul Gorj au deschis o anchetă, pe 10 februarie, după ce au fost anunțați despre cazul unei fetițe care a ajuns la spital cu leziuni grave pe corp. Inițial, au declanșat cercetări pentru vătămare corporală, însă încadrarea juridică a fost schimbată în tentativă de omor.

La data aceea, anchetatorii suspectau că bărbatul, concubinul mamaie fetei, este cel care a lovit și rănit fetița, iar femeia i-a fost complice și a încercat să ascundă faptele. Bărbatul este acuzat de tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie, iar femeia de complicitate la această infracțiune.

Procurorii au descris tratamentul inuman la care a fost supusă fetița. Din datele anchetei, după incident, mama fetei nu a solicitat asistență medicală, în schimb a mers să se prostitueze.

Fetița ar fi fost lovită genunchiul în zona feței, cu palmele peste față și trasă de păr, iar după aceea de mână și picior. Copilul ar fi fost mai apoi aruncat pe holul casei, unde s-a izbit de perete, fapt ce a condus la producerea traumatismului cranian grav, scriu procurorii.

Potrivit sursei citate, s-a constatat că între inculpat și mama minorei există o relație de concubinaj de aproximativ un an, caracterizată În acest context de conviețuire, persoana vătămată minoră se afla în mediul familial format de inculpată și inculpat, iar între bărbat și persoana vătămată minoră s-a stabilit o relație de tip „părinte-copil” în sens penal (rol de supraveghere/îngrijire, autoritate în gospodărie, coabitare stabilă).

În ceea ce o privește pe mama fetiței, s-a reținut faptul că, deși aceasta a fost prezentă la momentul exercitării acțiunilor violente, conștientizând pe deplin gravitatea și intensitatea acestora, nu a acționat pentru a salva integritatea fizică și sănătatea persoanei vătămate minore, sens în care nu s-a deplasat de îndată la o unitate spitalicească, ci și-a continuat activitatea de prostituție, transportând persoana vătămată minoră la o distanță de circa 40 de kilometri, pe raza unei comune din județul Gorj.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent