Sambata, 14 Martie 2026, ora 08:38

1442 citiri

Ce rezerve de combustibil are România pentru situații de criză. „O să dispun o verificare foarte clară, la prima oră”

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan FOTO HEPTA

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că România are stocuri strategice de peste două milioane de tone de combustibil, iar peste jumătate din aceste stocuri se află în țară. Este vorba despre rezerve de combustibil pe care țara le are pentru situații de criză.

”Datele mele oficiale arată că în momentul de față există disponibilități, există stocuri de peste 2 milioane de tone de combustibil. În situația de față sunt 56% pe teritoriul României, iar diferența în afara țării, în alte depozite strategice care pot fi disponibilizate imediat și transportate în România”, a declarat Bogdan Ivan, vineri seară, la Antena 3.

Stocurile pentru situații de criză sunt asigurate de companiile de profil, conform legii, care sunt și cele care trebuie să asigure transportul în țară. Nerespectarea legislației de către acestea reprezintă ”o sancțiune uriașă din partea statului român” pentru aceste companii, a arătat ministrul.

El a anunțat că sâmbătă ”la prima oră” va dispune verificarea acestor stocuri pe care România le are pentru a vedea dacă stocurile din documente coincid cu cele din depozite.

”O să dispun o verificare foarte clară, dimineață (sâmbătă – n.r.), la prima oră. Nu există niciun fel de situație în care România să nu poată să acceseze rezervele strategice pe care le are astăzi”, a subliniat ministrul.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent