Preşedintele Ungariei, Sulyok Tamas, va participa duminică la manifestările organizate în municipiul Târgu Secuiesc cu prilejul Zilei Maghiarilor de Pretutindeni şi comemorării Revoluţiei de la 1848-1849, a anunţat, joi, conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, transmite Agerpres. Festivitățile au loc în plină campanie electorală în Ungaria, în care Fidesz, partidul premierului Viktor Orban apare în sondaje ca fiind în dezavantaj față de partidul de opoziție Tisza.
– articolul continuă mai jos –
Pe de altă parte, ziarul Făclia citat de Actual de Cluj a scris că la Cluj Napoca ar urma să ajungă vicepremierul Ungariei, Semjén Zsolt, informație confirmată pentru Actual de Cluj și de alți lideri din UDMR. Oficialul ungar ar urma să participe la inaugurarea sediului din Piața Matei Corvin a Universității Sapientia. Clădirea este cunoscută sub numele de Casa Bacskai deoarece în acest imobil s-a născut principele maghiar Bacskai Istvan.
Reamintim că 15 Martie este una dintre marile sărbători ale maghiarilor, fiind vorba despre aniversarea Revoluției din 1848-1849, dată la care s-a consfințit și apariția parlamentului modern a Ungariei. În acest context sunt programate ample manifestări culturale în toate orașele populate de maghiari.
La Cluj-Napoca, manifestațiile vor debuta duminică, de la ora 13:00, cu o procesiune prin centrul oraşului, care va porni din faţa Institutului Teologic Protestant, scrie Ziarul Făclia. Va urma traseul părții de vest a Pieței Avram Iancu, Bulevardul Eroilor, până în Piaţa Unirii. De aici, participanţii la manifestări se vor îndrepta spre str. Avram Iancu unde va avea loc o ceremonie de depunere de coroane de flori şi discursuri ale liderilor UDMR Cluj şi oficialităţilor locale şi judeţene la plăcuţa comemorativă de pe fostul hotel ”Biasini” unde s-a cazat, în 1848, poetul şi revoluţionarul maghiar Petőfi Sándor.