Duminica, 15 Martie 2026, ora 16:51

2402 citiri

Unitatea 75127, divizie secretă din cadrul serviciilor militare ruse, a fost deconspirată după o greșeală făcută de un agent aflat într-o misiune în străinătate. Incidentul a atras atenția serviciilor occidentale și a oferit primele informații despre o structură de elită despre care până acum se știa foarte puțin, scrie publicația elvețiană Blick, citând o investigație Der Spiegel.

Unitatea creată în 2023 ar avea aproximativ 500 de membri și, conform documentelor analizate de jurnaliști, structura raportează direct șefului Statului Major General rus, Valeri Gherasimov. Misiunile sale ar include operațiuni speciale, sabotaj și eliminarea unor adversari ai regimului rus în afara țării.

Primele indicii despre această structură au apărut după arestarea unui presupus agent rus pe aeroportul din Bogotá, Columbia, la sfârșitul lunii februarie. Anchetatorii au descoperit că acesta aparținea Unității 75127, iar telefonul pe care îl avea asupra lui ar fi conținut informații despre structura și operațiunile grupului.

Potrivit anchetei, agentul și un complice sârb comunicau printr-o aplicație criptată, dar nu vorbeau aceeași limbă. Pentru a se înțelege, cei doi își traduceau mesajele folosind Google Translate, ceea ce a permis autorităților să intercepteze mai ușor conversațiile.

Documentele analizate de jurnaliști arată că Unitatea 75127 ar fi organizată în trei mari divizii: recunoaștere, asalt și sprijin de luptă. În total, structura ar avea 35 de subdepartamente, inclusiv unul medical. Oficial, unitatea este trecută în documente drept centru de instruire al grupului Kalașnikov, într-un complex militar din apropierea Moscovei.

Crearea acestei unități ar fi fost o reacție la scandalurile în care a fost implicată o altă structură celebră a GRU, Unitatea 29155, care a fost acuzată de mai multe operațiuni controversate, inclusiv otrăvirea fostului agent rus Serghei Skripal în Marea Britanie, în 2018.

În cercurile serviciilor de informații, Unitatea 75127 este văzută ca un proiect nou și ambițios al aparatului de securitate rus, dar există și scepticism în interiorul sistemului.

Autoritățile occidentale speră că datele găsite pe telefonul suspectului vor ajuta la înțelegerea operațiunilor și a rețelelor în care ar putea fi implicată noua structură a serviciilor militare ruse.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent