Luni, 16 Martie 2026, ora 09:44
1313 citiri
Carne tocată Foto: Pixabay
Peste 50 de kilograme de carne tocată de pui posibil contaminată cu Salmonella și aproximativ 14 kilograme de file de cod congelat au fost retrase de la vânzare, în urma unor controale organizate de către inspectorii sanitar-veterinari din Buzău.
În luna februarie, inspectorii sanitar-veterinari au efectuat verificări la peste 360 de operatori economici din județ, pe întreg lanțul de la producție la comercializare.
Potrivit Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Buzău, controalele au vizat aspecte referitoare la condițiile de igienă, cerințele de trasabilitate, etichetarea produselor alimentare sau stabilirea profilului de risc al operatorilor economici din domeniul alimentar.
„În urma controalelor efectuate au fost constatate următoarele neconformități: deficiențe privind întreținerea spațiilor, deficiențe de depozitare, etichetare neconformă, lipsa verificării stării de sănătate, lipsa monitorizării temperaturii din spațiile frigorifice, deficiențe de depozitare și manipulare a produselor alimentare. Urmare a acestor neconformități au fost aplicate nouă amenzi contravenționale în valoare totală de 54.800 lei și 31 avertismente”, informează DSVSA Buzău.
Totodată, autoritatea sanitar-veterinară a prelevat aproximativ 190 de probe de produse alimentare de origine animală, pentru determinarea conformității acestora cu prevederile legale în vigoare.
„În perioada menționată, DSVSA Buzău a intervenit pentru soluționarea a cinci alerte alimentare primite prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje și au fost retrase de la comercializare 53 de kilograme de carne tocată de pui posibil contaminată cu Salmonella spp.
În aceeași perioadă, DSVSA Buzău a intervenit pentru soluționarea a patru notificări de neconformități primite prin Sistemul de Asistență și Cooperare Administrativă și au fost retrase de la comercializare 24 de bucăți de 600 de grame file de cod congelat ce a avut ca neconformitate raportul apă/proteină”, informează sursa citată.
DSVSA anunță că în următoarea perioadă va intensifica controalele în domeniul alimentar, ținând cont de apropierea Sărbătorilor Pascale.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent
