Marti, 17 Martie 2026, ora 22:03

4028 citiri

PSD virează spre discursul AUR. De ce vorbește Grindeanu despre „bogați vs. săraci”: „Pasagerul de lux din avioanele NORDIS nu poate fi vreodată empatic cu cei vulnerabili”

Sorin Grindeanu, președintele PSD FOTO Facebook/Sorin Grindeanu

PSD trece printr-o perioadă politică tensionată, cu pierderi electorale, și pare să adopte un discurs mai apropiat de retorica populistă. Declarațiile recente ale lui Sorin Grindeanu, care împart societatea între „bogați” și „săraci”, indică direcția ideologică a formațiunii sau cel puțin încercarea de a-și redefini mesajul politic.

Analistul politic Eusebiu Slăvitescu, fost diplomat în Ministerul Afacerilor Externe, subliniază, într-un dialog cu Ziare.com, că PSD riscă să-și piardă credibilitatea dacă adoptă discursuri de opoziție în timp ce se află la guvernare, ceea ce, în opinia sa, amplifică percepția de ipocrizie și oportunism politic.

„Nu poți fi empatic cu cei săraci când porți un ceas de 90.000 de euro la mână”

Analistul afirmă că liderul PSD „nu poate vedea mai mult de doi metri în față” și este „grozav de șantajabil”, aspecte care ar fi facilitat ascensiunea sa în fruntea partidului. Denumit „socialistul de caviar”, Grindeanu simbolizează contrastul dintre discursul social și stilul său de viață luxos, ceea ce accentuează rupturile cu electoratul tradițional.

„PSD are o problemă mare. Eu am mai scris, când a fost ales candidat unic, după modelul lui Kim Jong-un și Liviu Dragnea președinte, că PSD se duce în zid cu Grindeanu la volan. Iar asta pur și simplu pentru că îi lipsește logica elementară. Nu poate vedea mai mult de doi metri în față. Este foarte limitat și grozav de șantajabil, motiv pentru care a ajuns președintele PSD. Sorin Grindeanu, pasagerul de lux din avioanele NORDIS, parte a uneia dintre cele mai mizerabile scheme de corupție din ultimii ani, nu poate fi vreodată empatic cu cei săraci și vulnerabili. Nu când porți un ceas de 90.000 de euro la mână”, a analizat Eusebiu Slăvitescu pentru Ziare.com.

Sentimente.ro-de 24 de ani, locul pentru relatii serioase! Cunoaste oameni singuri>>„Grindeanu, „socialistul de caviar”, vede cum îi fuge electoratul spre AUR

Eusebiu Slăvitescu este de părere că baza electorală a PSD se restrânge la grupuri conservatoare și dependente de stat. Analistul subliniază că electoratul actual este format în principal din foști membri ai nomenclaturii comuniste, rezerviști și pensionari speciali. Actuala structură limitează capacitatea partidului de a se reinventa și de a atrage noi votanți.

„Grindeanu, „socialistul de caviar”, vede cum îi fuge electoratul spre AUR. Mesajele PSD nu mai prind la cei vulnerabili, până la urmă, cât poți prosti poporul? Cel mai probabil, electoratul lor este format acum din fosta nomenclatură comunistă, rezerviști și pensionari speciali. O ieșire a PSD de la guvernare acum sau o moțiune depusă de ei pentru căderea guvernului ar duce PSD direct în zidul de care aminteam. Și nu m-ar mira, cum am spus: omul politic Grindeanu pur și simplu nu poate mai mult. Și-a atins limitele de mult timp”, a punctat Eusebiu Slăvitescu pentru Ziare.com.

„Dacă vorbești ca opoziția, dar ești la guvernare, riști să pari și ipocrit, și ticălos”

Analistul remarcă faptul că adoptarea unui ton critic, specific opoziției, poate submina imaginea partidului aflat la putere.

„PSD mai are o problemă: dacă vorbești ca opoziția, dar ești la guvernare, riști să pari și ipocrit, și ticălos – ceea ce știm deja ca PSD este”, a spus Eusebiu Slăvitescu pentru Ziare.com.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent