Miercuri, 18 Martie 2026, ora 15:04
1610 citiri
O fată de 16 ani, care a accidentat cu bicicleta un pieton, un bărbat de 69 de ani, care mergea pe pista pentru bicicliști, la Reșița, a fost pălmuită de acesta. Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri, în urma accidentului. Adolescenta a depus plângere pentru lovire sau alte violențe.
Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin a informat, miercuri, 18 martie, că polițiștii din Reșița au fost sesizați, luni seară, printr-un apel la 112, că o persoană este căzută pe o stradă din municipiu, existând suspiciunea că ar fi fost lovită de un biciclist.
”Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că o minoră în vârstă de 16 ani, în timp ce conducea o bicicletă pe pista special destinată de pe Bulevardul Republicii, din direcția Victoria către Kaufland, ar fi acroșat un pieton în vârstă de 69 de ani, care ar fi pătruns pe pista de biciclete. În urma impactului, pietonul a fost proiectat pe trotuar. Ulterior producerii incidentului, pe fondul unei stări conflictuale spontane, bărbatul ar fi agresat fizic minora, lovind-o cu palmele în zona feței”, a arătat IPJ.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, însă nu a dorit să depună plângere pentru vătămare corporală din culpă.
Fata de pe bicicletă a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
”La momentul producerii incidentului, minora nu a formulat plângere pentru loviri sau alte violențe, fiind informată cu privire la termenul legal de 90 de zile pentru depunerea plângerii prealabile. Ulterior, la data de 17 martie 2026, aceasta s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Reșița, unde a depus plângere pentru loviri sau alte violențe”, a menționat Poliția.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent