Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat miercuri postul România TV cu amenzi în valoare totală de 75.000 de lei (60.000 de lei, 10.000 de lei şi 5.000 de lei), pentru încălcarea legislaţiei în domeniu referitoare la respectarea principiilor informării corecte, „audiatur et altera pars”, ca şi a neasigurării imparţialităţii şi echilibrului şi favorizării liberei formări a opiniilor şi a difuzării unor manifestări rasiste, transmite Agerpres.
– articolul continuă mai jos –
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, CNA a analizat în şedinţa publică rapoartele Direcţiei Monitorizare, întocmite în urma autosesizărilor şi a sesizărilor primite, şi a decis următoarele sancţiuni:
* amendă de 60.000 de lei postului România TV pentru nerespectarea prevederilor art. 43 alin. (2) şi (5), 82 alin. (1) lit. b), 84 alin. (1) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, la difuzarea emisiunilor „Punctul Culminant” din 22 decembrie 2025 şi „Cutia neagră” din 26 decembrie 2025.
Printre titlurile afişate, reţinute de CNA se numără: „Grupul secret al lui Ilie Bolojan care vrea să schimbe legile”; „Dezvăluirile care devoalează revolta aranjată din justiţie”; „Reţeaua de rezişti care plănuia linşarea Liei Savonea”, „Reţeaua plătită să întreţină revolta în justiţie” („Punctul Culminant”); „Afacerişti dubioşi aliniaţi în spatele lui Bolojan”; „Ordinele lui Soroş, ce trebuie să execute Bolojan”; „Reţeaua imobiliară protejată de Bolojan”; „Cămătarul milionar adus de Bolojan la Bucureşti”; „Sinecurile pentru care reziştii îşi iau gâtul”; „Organizaţiile finanţate pentru a manipula românii” („Cutia neagră”);
* amendă de 10.000 de lei postului România TV pentru ştirea intitulată „Asiaticii ne aduc lepră, românii – alungaţi din ţară”, difuzată în jurnalul informativ de la ora 11:00, pe 14 decembrie 2025, încălcând art. 51 alin. (2) din Codul audiovizualului, care interzice difuzarea manifestărilor rasiste, antisemite sau xenofobe.
* amendă de 5.000 de lei postului România TV pentru emisiunea „România te vede” din data de 13 decembrie 2025, difuzată cu încălcarea prevederilor art. 82 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului.
Printre titlurile amintite de Consiliu se regăsesc: „Cine finanţează protestele de stradă împotriva justiţiei”; „Documentul intern al reziştilor: organizează lovitura de stat”; „Documentul reziştilor: atac la ordinea constituţională”; „Cum se organizează reziştii ca să pună mâna pe toată justiţia”;
* somaţie publică postului România TV pentru menţiunea afişată pe banda grafică „Urmează: Spulberaţi la vot, şobolanii USR caută noi sinecuri” („România în 60 de minute” din 8 decembrie 2025), care încălcă dispoziţiile art. 43 alin. (5) din Codul audiovizualului, potrivit căruia „moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă”;
* câte o somaţie publică pentru cele 15 posturi de televiziune centrale care au difuzat în grupaje de publicitate spotul „FARMACIA CATENA, INIMA, ASSISTA TENSIOMETRU, 185 LEI, 28.02”, respectiv: Naţional TV, Antena 1, Antena 3 CNN, Antena Stars, B1 TV, ETNO, Favorit TV, Happy Channel, Kanal D, Prima TV, Realitatea Plus, România TV, TVR 1, TVR 2, TVR Cultural. Consiliul a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 153 alin. (1) din Codul audiovizualului. Perioada de monitorizare a fost cuprinsă între 16 – 17 februarie.
De asemenea, după analizarea rapoartelor întocmite de Direcţia Monitorizare ca urmare a autosesizării şi a sesizărilor primite, Consiliul a hotărât să emită decizii de intrare în legalitate în privinţa spoturilor TV aferente campaniilor de promovare pentru:
– Catena (varianta „Farmacia Catena, Septocalmin Forte, Septocalim Islandica – 25 sec”), care încalcă dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. f) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 („Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii: (…) f) să nu stimuleze comportamente dăunătoare sănătăţii sau siguranţei populaţiei”); perioada monitorizare: 16 – 22 februarie;
– Biosil, difuzat fără respectarea prevederilor art. 115 alin. (1) lit. a) din Cod. Perioada de monitorizare: 20-26 octombrie 2025;
– Maximag – pentru două variante care conţin sintagma „Maximag antistres – pentru echilibru psihic” şi care încalcă dispoziţiile art. 145 alin. (2) şi (3) din Cod. Perioada de monitorizare: 29 decembrie 2025 – 4 ianuarie 2026;
– Cicatridina (variantele „Cicatridina Spray, Bunica Popa, Escare, Pat – 15 sec” şi „Cicatridina Unguent, Bunica Popa, Bormaşina – 15 sec”), difuzate fără a se ţine cont de prevederile art. 156 alin. (1) lit. b) din Cod.
Textele integrale ale deciziilor de sancţionare şi ale deciziilor de intrare în legalitate vor fi disponibile pe site-ul oficial al CNA, www.cna.ro, în secţiunea dedicată, după redactare şi după comunicarea acestora către părţile vizate.