Au început, joi seara, în Parlament dezbaterile asupra proiectului de buget propus de Guvernul Boloja, după ce liderii coaliției au convenit asupra amendamentului propus de PSD, privind introducerea pachetului de măsuri sociale care se ridică la 1,1 miliarde de lei. În cadrul dezbaterii, liderul PSD Sorin Grindeanu a ținut să precizeze că PSD n-a votat/aprobat absolut niciunul dintre amendamentele propuse de AUR. „N-am votat niciun amendament al AUR, repet, niciunul!”, a spus Grindeanu pentru a contracara speculațiile că social-democrații erau înțeleși cu extremiștii de la AUR să amendeze bugetul propuse de premierul liberal Ilie Bolojan.
– articolul continuă mai jos –
În discursul său, Grindeanu și-a justificat nemulțumirea la adresa partenerilor din coaliție, subliniind că PSD a intrat și a semnat protocolul cu PNL, USR și UDMR pentru „redresarea României”, nicidecum pentru ca „românii să fie spoliați”.
„Scrie în protocol că trebuie să spoliem românii cu venituri mici, că firmele mici trebuie închise, că trebuie sa țintim clasa de mijloc? La ce punct în protocol se spune că trebuie să aprobăm orbește măsuri care să asigure protecție doar celor puternici și să-i arunce pe cei slabi și neajutorați? Prăbușirea consumului și frânarea investiților nu au fost scrise nicăieri. Cu toate acestea, de 10 luni cam asta se întâmplă…”, a spus Grindeanu, reamintind că această coaliție s-a format pentru corectarea deficitelor care au fost făcute „de 4 premieri de dreapta și unul de stânga”.
„Din 2020 România e în procedura de deficit și suntem de acord că nu puteam sta cu debite mari pe o perioada lungă de timp, dar a salva românii pe banii lor nu e nici mândrie, a tăia de la cei care nu se pot apărea nu e nicio virtute, de aceea răbdareaa noastră a atins o limită”, a spus Grindeanu