Primăria Capitalei a anunțat care sunt planurile pentru modernizarea unui bulevard aglomerat din nordul orașului.

„E haos acolo, este una dintre cele mai aglomerate artere din #București. Astfel că o supralărgim la patru benzi. Avem deja aprobate de săptămâna trecută procedurile de expropriere. Vorbim despre un culoar de expropriere de 35.888 mp, pe ambele părți ale bulevardului, la o valoare totală de 74 milioane de lei.”, au transmis reprezentanții Primăriei Municipiului București.

– articolul continuă mai jos –

Potrivit municipalității, dintr-o stradă îngustă și sufocată de mașini, cu o bandă pe sens și trotuare sparte, degradate, Bd. Dimitrie Pompeiu va deveni o șosea modernă, cu două benzi de circulație, spațiu verde, piste de biciclete, linie dublă de tramvai și trotuare mult mai generoase.

– În plus, după modernizare, linia de tramvai va fi prelungită până pe Bd. Barbu Văcărescu, iar șinele vor fi conectate cu cele ale liniei 5.

– Peste această extindere, vom construi o pasarelă pietonală.

– Șantierul va continua cu realizarea unui drum de legătură între Șos. Pipera – Bd. Dimitrie Pompeiu și Str. Fabrica de Glucoză.

– Întreaga zonă va beneficia de o reconfigurare a circulației, care va decongestiona mult traficul.

– La intersecția Dimitrie Pompeiu cu Str. Petricani, vom construi, împreună cu Primăria Sectorului 2, un pasaj auto peste calea ferată, pentru a-i scuti pe șoferi de timpul pierdut din cauza barierei CFR.

„Este un proiect mare de infrastructură, care va dura minimum doi ani. În paralel, lucrăm la modernizarea liniei de tramvai, pe care am început-o de câteva zile.”, au mai spus reprezentanții PMB.