Joi, 19 Martie 2026, ora 13:23

2696 citiri

Cristi Chivu, întrebat direct: ”Ce s-a întâmplat cu tine? Ai vreo boală gravă, ești tot alb...” Răspunsul românului

Cristi Chivu FOTO X @IFTVofficial

Emiliano Viviano, fostul coleg de la Inter al lui Cristi Chivu, a dezvăluit în presa italiană o scurtă conversație purtată recent cu antrenorul echipei din Milano.

Astfel, Viviano a remarcat modificarea aspectului fizic al lui Cristi Chivu, pe care l-a întrebat, în glumă, dacă e cumva bolnav.

”L-am văzut pe Cristian zilele trecute și l-am întrebat: ”Ce s-a întâmplat cu tine? Ai vreo boală gravă, ești tot alb…”. El mi-a răspuns: ”Sunt într-un blender”, a spus Viviano.

Cristi Chivu, suspendat o etapă în Italia

Tehnicianul echipei Inter Milano, Cristian Chivu, a fost suspendat o etapă ca urmare a eliminării de la meciul cu Atalanta, de săptămâna trecută, din Serie A, a anunțat, marți, liga italiană.

Sâmbătă, Inter Milano, condusă de Cristi Chivu, a terminat la egalitate, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea Atalanta Bergamo, în etapa a 29-a din Serie A. Chivu a fost eliminat în minutul 84.

Pe San Siro, elevii lui Chivu au deschis scorul în minutul 26, prin Pio Esposito, care a primit în careu, de la Barella. Nerazzurrii au trecut pe lângă majorarea avantajului în minutul 48, dar faza meciului s-a jucat în minutul 83, când Dumfries a căzut din duelul cu Sulemana, faza a continuat și Krstovic a înscris. După verificarea VAR, arbitrul a decis că golul este regulamentar și l-a validat.

Protestele lui Chivu i-au adus eliminarea, după ce a încasat două cartonașe galbene în numai câteva secunde.

Inter Milano, lider în Serie A, va înfrunta duminică Fiorentina, în deplasare, în etapa a 30-a a campionatului italian.

Ți-a plăcut articolul?

Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent