Articol de Alexandru Tomuțiu, Cosmin Nistor – Publicat miercuri, 25 martie 2026, 19:01 / Actualizat miercuri, 25 martie 2026 19:09

România U19 a fost învinsă de Kazahstan cu scorul de 0-2, în prima etapă a Turului de Elită pentru calificarea la Campionatul European din 2026.

Partida a avut loc pe stadionul „Anghel Iordănescu”, din Voluntari, iar „tricolorii” aveau o cotă de 1,40 pentru o victorie.

România U19, eșec neașteptat la Voluntari

Elevii lui Adrian Dulcea au avut o evoluție extrem de slabă, cu un singur șut trimis pe poarta adversă! Marile ocazii au lipsit într-un meci în care Kazahstan a deschis scorul în minutul 13, prin Toleukhan.

Tuyakbaev (66) a făcut 2-0, punând capăt în mare parte suspansului. Acesta a marcat un gol superb, din lovitură liberă.

După acest meci, România U19 e ultima din grupa 5, din care mai fac parte selecționatele U19 din Ucraina și Irlanda de Nord. Kazahstan e lider, cu 3 puncte.

Programul complet al României U19

  • 25 martie: România U19 – Kazakhstan U19 0-2

  • 28 martie: România U19 – Irlanda de Nord U19 (Clinceni, 16:30)

  • 31 martie: România U19 – Ucraina U19 (Voluntari, 17:00)

FINAL » România U19 – Kazakhstan U19 0-2

Au marcat: Toleukhan (13), Tuyakbaev (66)

Min. 66: Azamat Tuyakbaev a marcat superb, direct din lovitură liberă.

Min. 63: Fotin reia cu capul dintr-o poziție bună, iar mingea trece peste poartă.

Min. 52: Stoian centrează bine pentru Pîrvu, însă șutul acestuia se duce mult peste poartă.

A început repriza secundă!

Pauză la Voluntari. Suntem conduși cu 0-1.

Min. 23: Toma încearcă o execuție acrobatică, însă nu îi pune probleme portarului advers.

Min. 13: Primim gol. Toleukhan scapă singur cu Ungureanu și lovește mingea perfect, cu exteriorul.

Min. 8: Gera trage la poartă din lovitură liberă. Mingea lovește zidul și iese în aut.

A început partida!

Echipele de start:
România (4-3-3): Ungureanu – Gașpăr, Urcan, Fotin, Techereș – Pîrvu, Vereș, Gera – Doicaru, Stoian, Toma
Rezerve: Răcășan – Bodo, Boșneag, Cotor, Doană, Moisa, Necșulescu, Petculescu, Senciuc
Antrenor: Adrian Dulcea

Kazakhstan (4-3-3): Kalmurza – Kalikulov, Kaliyev, Bazarbaev, Tashpulatov – Petrik, Akylbaev, Abish – Tuyakbaevm Birkurmanov, Toleukhan
Rezerve: Kusainov – Abrayev, Bekbolat, Kenesbekov, Makhametzhan, Nurgali, Sagyn, Torebek, Zhexenbek
Antrenor: Sergey Labodovski

Lotul convocat pentru Turul de Elită

În lotul selecționerului Adrian Dulcea se regăsesc jucători de la cluburi importante din țară și din Europa, precum:

  • Portari: Bogdan Ungureanu (Sepsi OSK), Florin Răcășan (CSM Slatina), Matei Popa (FCSB);

  • Fundași: Florin Gașpăr (CSM Reșița), Ștefan Senciuc (ASA Tg. Mureș), Alex Urcan (Gimnastic Manresa / Spania), Davide Moisa (Hellas Verona / Italia), Rareș Fotin (Farul Constanța), Eduard Cotor (SV Meppen / Germania), Alin Techereș (Sepsi OSK);

  • Mijlocași: Robert Necșulescu (Chindia Târgoviște), Ianis Doană (Steaua București), Alin Gera (Valencia CF / Spania), Efraim Bodo (FK Csikszereda), Yanis Pîrvu (FC Argeș), Robert Petculescu (FC Voluntari), Raul Vereș (Las Rozas / Spania), Mihai Boșneag (FC Augsburg / Germania), Mihai Toma (FCSB);

  • Atacanți: Alexandru Stoian (FCSB), Iustin Doicaru (Farul Constanța).